Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Luni: 12 Decembrie 2005

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop

1 EURO = 4.2471 lei
1 USD = 3.2679 lei


Număr accesări
Astăzi: De la 26 Aprilie 2003
2341 9919407

Pentru o bucată de perete

Şefa Trufaşu de la ATCOM muşcă nemiloasă mâna adoptivă

  • * Poliţia se mişcă doar la ordinul lui Blaga

Ileana Trufaşu este preşedinte al ATCOM Moldavia. Onorabila doamnă are un tată adoptiv, pe nume Constantin Plugaru(foto1). De aproape trei ani, Ileana(foto2) se află într-un război aprig cu tatăl adoptiv pentru o bucată din peretele unei clădiri. Războiul s-a disputat în familie dar şi prin sălile de judecată. Judecătorii i-au dat câştig de cauză de fiecare dată tatălui. Dar când a fost vorba de punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti, Ileana a găsit o chichiţă prin care să zădărnicească toate eforturile tatălui adoptiv. Găselniţa i-a fost susţinută şi de către o avocată, cu nume la fel de mândru ca al clientei Ileana. Acuzată în final de fals în declaraţii şi uz de fals, doi procurori au decis neînceperea urmăririi penale. Constantin Plugariu are două fiice adoptive. Una este Ileana Trufaşu, iar cealaltă se numeşte Doina Aurelia Zieminschi şi locuieşte în America din 1983. Pe linie maternă cele două femei sunt surori. După moartea mamei, Ileana a moştenit două camere dintr-un imobil situat în Victoriei 33. Cealaltă parte de imobil i-a revenit surorii din America. Solicitarea unui drept de servitute a degenerat într-un penibil conflict familial. „Eu am procură de reprezentare pentru fata din America. În numele acesteia, am cerut în instanţă să ne dea 1,25 metri distanţă de la zid, pe lângă clădire, ca să ne putem îngriji bucata de perete care ţine de proprietatea Doinei” , a declarat Constantin Plugariu. Procesul a durat trei ani. Plugariu a câştigat la toate instanţele judecătoreşti din Botoşani şi la Curtea de Apel Suceava. Pentru a putea pune în aplicare hotărârea instanţei, bătrânul a apelat la un executor judecătoresc. Acesta a fost pus în postura de a nu-şi putea face treaba, în momentul în care avocata Rodica Păun a prezentat un act prin care dovedea că Ileana Trufaşu nu este proprietara părţii de imobil. Hârtia arăta că proprietar este fiul Ilenei. Cu toate acestea, Ileana s-a judecat timp de trei ani, fără a spune vreodată că ea nu este proprietară. Nici avocata nu a suflat vreo vorbă. Poate că nu avea ce spune. Mai ales dacă este adevărat că actul ar fi fost conceput ulterior pierderii proceselor. Interesant este că primul proces a fost la 9 iulie 2002, iar actul de înstrăinare al Ilenei către fiul său este datat 28 februarie 2002. „Ne-am consultat cu avocata noastră şi ea ne-a spus că ce a făcut Ileana se cheamă fals în declaraţii. A încercat să ducă în eroare şi instanţa. Pentru aceste aspecte am făcut reclamaţie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, la sfârşitul lunii mai a anului acesta. Răspunsul l-am primit abia acum două zile. Ulterior am făcut o plângere pentru că în actul de donaţie către fiul ei, Ileana a trecut şi o jumătate pozadin peretele despărţitor, deşi este al nostru prin hotărâre judecătorească” , a mai spus Plugariu. Văzând că nu primeşte nici un răspuns de la Parchet, Plugariu a comunicat această nemulţumire Ministerului de Justiţie. Şi de acolo a primit răspuns după trei luni. I se spunea că scrisoarea sa a fost trimisă „spre soluţionare” tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. „La un moment dat, Parchetul a trimis dosarul la Poliţia Botoşani. Nici de acolo nu se mai auzea nimic. Am dat telefon. Comisarul Bunduc mi-a spus atunci că a primit documentaţia dar că nu s-a făcut nimic, timp de două luni, deoarece nu ştiu care ofiţer a fost în concediu. Am mai încercat după 14 zile dar Bunduc ioc. Nu a mai dat nici un semn de viaţă” , a explicat Plugariu. Un comisar de la Poliţia Municipală l-a vizitat pe Plugariu acum vreo două săptămâni. Dar asta după ce bătrânul a făcut o plângere la ministrul Blaga care a ordonat subalternilor locali să facă o anchetă. „Comisarul Holca, după ce m-a ascultat câteva ore, a recunoscut că am dreptate şi a făcut unele aprecieri de care eu nu aveam nevoie. Când lucram eu în Jandarmerie el nici nu era” , a adăugat Plugariu. Dar şi poliţiştii au rămas doar cu promisiunile. Acuzarea Ilenei Trufaşu de fals în declaraţii s-a soldat cu o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, emisă la 21 noiembrie anul acesta. Motivaţia a fost că „nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective”. Rezoluţia semnată de procurorul Marieta Crihan menţionează că Ileana Trufaşu a donat fiului său casa şi terenul aferent „în cursul procesului”. După ce sora din America, prin procuratorul – tată adoptiv, a câştigat dreptul de servitute de trecere pe proprietatea Ilenei, aceasta a declarat apel apoi recurs fără a obţine câştig de cauză. Deşi nu mai avea calitate procesuală. Văzând că dreptatea umblă cu capul spart pe la Botoşani, Plugariu a făcut o plângere către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acum aşteaptă să vadă dacă şi acolo Justiţia este oarbă. Pe Ileana Trufaşu nu am găsit-o la sediul ATCOM. Tocmai se pregătea să plece într-o delegaţie. Aşa ne-a spus secretara care ne-a intermediat o legătură telefonică cu şefa Ileana. „Plugariu acesta este un nebun. Aş fi fost mai bucuroasă dacă nu mi-ar fi fost tată. Dacă dumneavoastră ascultaţi un astfel de cretin, nu aveţi decât să scrieţi ce vreţi. E o problemă de familie şi nu am ce să discut cu dumneavoastră” , a declarat iritată Ileana Trufaşu. Şi a închis telefonul. Până la primirea unui răspuns de la Înalta Curte, Plugariu a rămas cu întrebările sale şi indiferenţa sau superficiala implicare a instituţiilor locale. (Marian MOROŞAN)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 
Horoscop
Comentariul comentariilor
Vizita de lucru a ministrului Macovei la Botoşani
Primăria pregăteşte un program special de sărbători
Cornenii şi-au împărtăşit gânduri din anii de şcoală
"Ziua drepturilor omului" marcată de ONG-urile botoşănene
SRI-ul a dezamorsat o bombă de… carton
Minoritatea ucraineană are sânge de român
Deţinuţi minori încurajaţi să ia parte la acţiuni eco-turistice
Magopeţi ne sugerează cum „să trăim bine!”
Bianca Albu
Legea 416 este o greşeală a PSD
Neparticipanţii la grevă - oameni care stau la profit
Vicepreşedinta CJ doreşte să se implice în proiectele Poliţiei de proximitate
Încarcă bugetul de stat cu datorii
Se aprind lumini colorate
Hoţi din maşini băcăuani prinşi la Botoşani
Bătrân prădat de plita de la sobă în plină iarnă
Casă în flăcări
I-a dat foc intenţionat la furaje
Numărul de reclamaţii este în creştere
Reclamaţiile continuă să curgă pentru GMC
Creditele cu dobândă redusă şi agenţii economici pe ultima sută de metri
„Codruleţul” a făcut o figură frumoasă la Parlament
Sâmbătă “Drepturile omului” au poposit în târg
Inspectorului Biolan i s-a recomandat să-şi păzească scaunul
Randamentul pedagogic depinde de materia primă
Regimul comunist este vinovat de nescrierea unor cărţi valoroase
Eliberat după 24 de ani de închisoare, graţie testelor ADN
Sondă uitată în corpul unui pacient: 15.000 de euro despăgubiri
Cea mai în vârstă persoană din lume
Sfinxul de pe Măgura Caşinului
PD depăşeşte cu mult PNL în intenţiile de vot
Alianţa PNL-PD se menţine în fruntea preferinţelor electoratului
Colonelului Moammar Al-Kadhafi a primit un mesaj din partea preşedintelui Băsescu
Soluţii depuse de artiştii plastici pentru statuia lui Henri Coandă
Am scris "Istoria" din dorinţa de a lăsa o carte care să îmi supravieţuiască
Jurnalul de Dimineaţă

Anunţuri@Jurnalul
Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Tel: 0231.531.659

Ziare romanesti, reviste, radio, tv. Clic aici !
 
Domenii internet(ro)  Registro dominio(es)  Domain registrierung(de)  Enregistrement domaine(fr)  Domain registration(en)  Registrazione dominio(it)