Profesori care au adoptat Canada şi muncesc pe brânci pentru succes

Soţii Livia şi Emil Lămăşanu sunt plecaţi din ţară din 1990. Botoşăneni get beget, aceştia şi-au căutat norocul peste graniţă după ce s-au convins că n-au nici o şansă în ţară. Au încercat mai multe variante în ţară şi în Germania, dar din 1994 s-au stabilit în Canada. Cei doi soţi profesori nu au fost apreciaţi în ţara noastră la justa lor valoare. Intelectul lor a trebuit să fie vernisat în Quebec, unde acum sunt foarte apreciaţi şi iubiţi. Cei doi soţi au părinţii în Botoşani şi vin periodic să le aline dorul şi să le mângâie suferinţele cărunte. Când nu reuşesc să vină în România, familia Lămăşanu citeşte pe Internet publicaţia de faţă. În felul acesta se simt mai aproape de casă. După decesul soţului, mama Liviei locuieşte singură, în Botoşani, într-un apartament de pe strada Octav Onicescu. Mama Silvia tresare la orice bătaie în uşă sau la orice sonerie a telefonului. Se teme de tâlharii judeţului, care cred că ea ar avea cine ştie ce sume de bani de la copii ascunse prin casă. Deşi nu are nimic şi, la vârsta ei, toată averea sa sunt fotografiile copiilor şi cărţile abandonate de aceştia la Botoşani. Soţii Lămăşanu aveau 35 – 36 de ani când au plecat din ţară. Anterior, Livia fusese asistentă medicală la un spital din Botoşani. Emil a lucrat o vreme pe la Electrocontact. Tocmai când se afla la un pas de a fi numit şef în respectiva unitate, Emil a preferat să înceapă studiile universitare la Suceava. După revoluţie a fost implicat şi în politică. Ba chiar a candidat şi la un loc de deputat pe listele PNL Focşani, unde fusese transferat după terminarea studiilor. Nu a avut noroc nici în politică, la care a renunţat foarte repede, dezamăgit de neocomunismul de după Revoluţie. Din ţară au plecat doar cu două sacoşe în care aveau câteva lucruri personale. Dar bagajul de speranţe şi încrederea în propriile capacităţi erau imense. Patru ani au lucrat în Germania, printre care şi la o fermă de vite. Dar nu era ceea ce vroiau ei de la viaţă. Aşa că au luat drumul Canadei. Le-a fost foarte greu la început. Dar, cu multă muncă şi perseverenţă, au reuşit. Acum au o vilă cu două etaje şi o maşină bună. E drept că pentru casă mai au de plătit încă rate. Soţii Lămăşanu speră să o poată achita până la ieşirea la pensie. Despre viaţa lor acolo ne-a vorbit chiar mama Liviei, Silvia Ignat din Botoşani. „Le este greu, dar au avut şi au un curaj mare. Au Au fost nevoiţi să ia totul de la capăt acolo. Ce au învăţat în ţară nu era bun. Au trebuit să facă acolo studii de specialitate. Acum, ginerele Emil este profesor la o şcoală din Quebec. Îi învaţă limba franceză pe copiii canadieni. Cunoscuţii lor chiar se mirau că cel care le dă lecţii de franceză este român. Cu Livia este mai greu. Ea lucrează în vreo trei locuri. Numai aşa au reuşit să-şi facă o situaţie materială şi un nume respectat acolo. Livia predă la o universitate, mai lucrează şi ca asistentă dar şi la un cămin de bătrâni. Numai ei ştiu cum pot rezista. Pentru ei ziua de muncă începe la 7 dimineaţă şi se termină la 12 noaptea. Au doi copii. Băiatul este la un colegiu, iar fata se pregăteşte de doctorat. Vorbim des la telefon, dar niciodată despre cât câştigă sau cât le este de greu. Ştiu că mâncarea şi îmbrăcămintea este ieftină acolo. În schimb, la ei, lumina şi apa este scumpă, tot ca pe la noi. Ei locuiesc în Quebec, dar muncesc în Montreal” , ne-a spus Silvia Ignat, mama Liviei Michaela Lămăşanu. Profesorii botoşăneni din Canada au vrut să o ia cu ei, dar mama Silvia a refuzat. La noi în ţară chiar şi patriotismul a devenit un termen desuet, o trăire pe care mulţi nu şi-o exprimă de teama de a nu fi ridiculizaţi. La cei 78 de ani ai săi, Silvia spune că nu-şi poate părăsi ţara. „Probabil că nu aş putea rezista mult acolo. Tot aici e ţara mea. Aici am părinţii, soţul. La cimitir, unde-i vizitez de câte ori pot. Apoi şi copiilor le este greu să vină des la Botoşani. Sunt cheltuieli mari. Când vin, bieţii copii, cheltuiesc zeci de milioane. Anul acesta mi-au promis că vor veni prin vară, când este ziua fetei” , a mai spus Silvia. Asemenea soţilor Lămăşanu sunt mulţi români care au plecat în cele patru zări pentru a se putea realiza în viaţă. Deşi plecaţi, stabiliţi în diverse ţări, românii din diaspora nu sunt indiferenţi faţă de soarta confraţilor din România. Doar guvernele noastre din ultimii ani se pare că, încă, nu vor să facă nimic pentru a stopa exodul creierilor, a valorilor noastre autohtone. Chiar dacă uneori acestea trebuie ajutate să crească. Şi este păcat pentru că, în felul acesta, ţara se sărăceşte cu bună ştiinţă. Ba chiar însăşi identitatea noastră ca naţiune este ameninţată într-o anumită măsură. Indiferenţa naţionalizată să fie oare identitatea pe care guvernanţii vor să o agaţe în hronicul acestei ţări? (Marian MOROŞAN)