Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
9416
De la 07 Ianuarie 2003
122869483

Egner - un reformat politic afon la activitatea Filarmonicii

  • 11 March 2008, 23:00

Instituţiile de cultură continuă să fie un bun prilej al unor aleşi locali de a ieşi la rampă. Dar nu în sensul pozitiv, de a promova susţinerea acestora, ci de a le „anihila” dacă se poate. Fostul primar al municipiului, social democratul Florin Egner, are un dinte împotriva directorului de la Filarmonica de Stat, Mircea Dan, apreciind că instituţia culturală stoarce prea mult bugetul Primăriei.
„Ar trebui umblat la organigramă. Să se renunţe la o serie de posturi. Bugetul local este ca o haină care devine pe zi ce trece mai strâmtă”, a declarat Florin Egner. Mai mult, din punctul său de vedere ar trebui ca toate cele trei instituţii de cultură din subordinea Consiliului Local să fie reunite într-o suprastructură la nivel de Primărie care să le coordoneze activitatea.
Referitor la propunerea consilierului Egner, vizavi de cumularea celor trei instituţii de cultură sub aceeaşi direcţie, directorul artistic al Teatrului „Mihai Eminescu”, Volin Costin consideră ideea drept comunistă. „Domnul Egner se referă la o direcţie care să acopere angajaţii Teatrului Mihai Eminescu, ai Filarmonicii şi a Teatrului de Păpuşi, cu un singur manager, o conducere unică. A mai fost acest model foarte prost propus la Constanţa şi au apărut probleme şi s-a revenit la forma iniţială. Este vorba de o centralizare, o gândire absolut comunistă pentru că noi luptăm pentru descentralizare”, a declarat Volin Costin.
Acesta informează că pe lângă asta mai există o lege a instituţiilor publice care urmează să fie pusă în aplicare şi ce conţine anumite reguli în ce priveşte organizarea şi forma de organizare a fiecărei instituţii, acestea trebuind să fie autonome. „Dar cum domnul Egner se pricepe absolut la toate lucrurile, era şi firesc ca şi la cultură să îşi dea cu părerea. La fotbal, la teatru şi la cultură se pricepe toată lumea. Eu am avut bunul simţ întotdeauna să nu îmi dau cu presupusul la forma de organizare a unei întreprinderi de confecţii, pe când cineva din zona respectivă a făcut acest lucru”, a mai adăugat directorul artistic al Teatrului „Mihai Eminescu”.
Interesant este că, deşi a fost primat vreme de patru ani, Egner n-a considerat necesar aplicarea propunerii ce-o avansează în prezent. Nu-l oprea nimeni, ca primar, să unească sub conducere unică, cum a învăţat el în vremurile comuniste, toate instituţiile de cultură, care să reacţioneze la bagheta sa, adică după cum i-ar fi fost interesele.
În rândul consilierilor municipali, chiar şi a celor social-democraţi, Florin Egner este privit ca un reformat politic, aruncat de către şeful său politic, Constantin Conţac, la coşul de gunoi al PSD. Dacă avem în vedere că în ultima perioadă declaraţiile lui Egner au fost împotriva a orice, inclusiv a înfiinţării unui „osuar” ca loc de odihnă pentru scheletele descoperite în mormintele neindentificate sau abandonate, putem considera că zvonurile politice vehiculate pe seama sa au şi un sâmbure de adevăr. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Îşi rotunjeşte veniturile cu săpăturile de salvare
instituţia a câştigat anul trecut 10.000 lei de la Mall veniturile nu stau în taxa de vizitare, un bilet costând doar 1 leu
Cuţul şchiop
Ioan Rotundu
Pentru că i-a pus la plată, reclamagii şi-au rărit rândurile
La toamnă vom avea drumuri judeţene modernizate
O nouă provocare pentru iubitorii de film
Comentariul comentariilor (LXXII)
(Ioan Rotundu)
E.ON Gaz ne ameţeşte de cap, dar ne ia banii
Un păcălit îşi ia concediu din cauza lui Jugaru
Adriana şi Silviu, un cuplu cu cântec
Termica somată de Apa Grup
Primăria Mihai Eminescu va fi acţionată în judecată
Pedepse colective pentru părinţi, de tip comunist, aplicate de şcoli
Proiect aproape de final
Condiţii de acordare a alocaţiei elevilor cu vârsta peste 18 ani
Primăriţa care se crede vedetă, vrea cenzură şi încalcă legea la greu
Schimb de bărbaţi
Horoscop
Program TELE’M Botoşani, miercuri, 12 martie
Carnet auto în condiţii avantajoase
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog