Concursul pentru ocuparea postului de director la SC Apa Grup Botoşani, unicul operator de apă din judeţ se apropie cu paşi repezi. Doritori s-au găsit fireşte destui. Termenul limită pentru concursul ce urmează să aibă loc joi a fost ieri, în cursă înscriindu-se trei persoane, pe ultima sută de metri.
Pe lângă Marcel Georgescu, actualul manager interimar, s-au mai înscris şeful Serviciului Juridic în cadrul SC Apa Grup, Albert Tănase şi fostul director al societăţii, Iacob Constantin (foto).
În afară de cerinţele referitoare la studii, candidaţii au fost nevoiţi să elaboreze şi să depună o lucrare scrisă privind planul managerial al societăţii, în conformitate cu tema şi bibliografia anunţată. În urma evaluării lucrărilor de către membrii comisiei, joi fiecare candidat trebuie să-şi susţină lucrarea în faţa comisiei. Comisia va fi formată din trei consilieri judeţeni, membri ai AGA, un profesor universitar şi secretarul judeţului.
Referitor la înscrierea în concurs a lui Constantin Iacob, se vehiculează mai multe informaţii. Iacob a mai condus societatea, iar sub conducerea sa Apa Grup a parcurs o etapă extrem de prosperă. Se spune că societatea Apa Grup, după schimbarea lui Iacob din funcţie pe criterii politice, n-a mai avut parte de un manager care să-i asigure bunul mers al activităţii.
Şi angajaţii societăţii îşi doresc ca Iacob să revină în funcţia de manager, numai că totul depinde de corectitudinea examenului. Sunt voci care susţin că cel care va câştiga acest examen este Marcel Georgescu, el fiind preferatul preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac. Dar nu lipsesc nici informaţii de genul că Iacob s-ar bucura de sprijinul preşedintelui PDL, Cătălin Flutur.
Să se fi transformat examenul de ocuparea postului de manager la societatea Apa Grup într-o luptă între Flutur şi Ţâbuleac? Situaţia creată nu este deloc simplă. De va câştiga concursul Georgescu, în mod corect, se va spune că l-a câştigat pentru că a fost preferatul. lui Ţâbuleac. De va fi Iacob câştigătorul concursului, se va spune că la mijloc a fost mâna lui Flutur.
În toată această luptă de culise, vocea salariaţilor din societate pare a fi cea care rosteşte adevărul. Constantin Iacob este considerat, ca experienţă şi rezultate profesionale, net superior lui Marcel Georgescu şi că revenirea lui Iacob în fruntea societăţii este gura de oxigen de care unitatea are nevoie în momentul de faţă. (Eliza Sofian)