Cu timpul, ambiţiile politice ale lui Popescu de a ajunge parlamentar şi liderul suprem al PNL Botoşani nu s-au materializat. În schimb, tot investind banii societăţii în partid, a falimentat abatorul şi s-a înregistrat cu o datorie către Fisc de peste 30 miliarde lei, bani pe care statul nu i-a încasat niciodată. După falimentarea abatorului, Popescu a înfiinţat altă societate, tot cu obiect de activitate de prelucrare a cărnii, botezată Euroas. A falimentat-o şi pe aceasta, iar statul văduvit pentru a doua oară de câteva zeci de miliarde de lei vechi, drept impozite şi taxe neîncasate.
Chiar dacă la alegerile din 2004 Popescu n-a ieşit parlamentar, graţie sprijinului liberal de care se bucura la acea vreme, a fost uns preşedintele Consiliului de Administraţie şi director general la Agenţia Naţională pentru Pescuit. Nici aici n-a făcut mare brânză, un control guvernamental găsindu-i grave deficienţe de natură financiară, despre care nu se cunoaşte modul de finalizare.
S-a afirmat în Caţavencu că botoşăneanul Cornel Popescu este cel mai slab manager din echipa Guvernului Tăriceanu, numele său fiind de multe ori rostit în intenţia
schimbării. Nu s-a produs evenimentul, ceea ce este inexplicabil, pentru că în PNL Botoşani Cornel Popescu este izolat complet. La ultimele alegeri în PNL Botoşani, Popescu a candidat la preşedinţia partidului împotriva lui Liviu Câmpanu. A pierdut, dar s-a ales cu privirea piezişă a lui Câmpanu, care a lua măsuri ca în partid Popescu să nu mai aibă nici o putere. La Bucureşti, Popescu se bucura de amiciţia unui alt suliţean, Gheorghe Ciubotaru, vicepreşedinte la Oficiul Naţional de protecţia Consumatorului, funcţie cu rang de subsecretar de stat. Având permanent tendinţa de a se implica în viaţa de familie a altora, de a da învăţăminte de viaţă cunoscuţilor, învăţăminte lipsite de valoare, ceva s-a întâmplat între Popescu şi Ciubotaru, pentru că ultimul nu-l mai recunoaşte de prieten. În Suliţa, prin comportamentul său, Popescu şi i-a ridicat în cap pe toţi, de la primar la ultimul alegător. Cred că singurul lucru bun care l-a făcut, a fost de a cumpăra sediul partidului pe numele societăţii sale Chinel. Supărat pe toată lumea, şi toată lumea pe el, Popescu a transformat mândreţea de sediu PNL într-un magazin de duzină. Iar pentru că s-a cercat şi cu prospera familie Ţurcanu, fiul său Florin, liberal cu mare putere în partid şi mai nou în Prefectură dar cu brutărie la Dracşani, nu-i dă pâine la vânzare. Aşa că, Popescu aduce pâine de la o brutărie din comuna Blândeşti, mai slabă calitativ . Izolat în partid, renegat de prieteni şi cunoştinţe, urgisit în localitatea natală, Cornel Popescu a fost exclus din haita liberală care înfulecă lacom din bucatele aflate pe masa puterii. Coşul istoriei stă cu capacul ridicat, iar Popescu într-un echilibru fragil pe buza lui. Se aşteaptă degetul care să-l clintească, după care capacul se va închide şi se va aşterne uitarea. (Ioan Rotundu)
(Cârcotaşul)
