Pentru adevăraţii cercetători ştiinţifici de la Staţiunea Popăuţi nu este clar cum de a ajuns Ionică Nechifor (foto), dintr-un crescător de oi, cercetător ştiinţific la staţiune. Enigma poate că va fi dezlegată atunci când procurorii de la DNA Suceava vor ajunge la concluzia ca măcar în al 12-lea ceas să investigheze cum este devalizat patrimoniul acestei unităţi de cercetare, unică în cercetarea zootehnică din România.
Dar ce anume cercetează omul de ştiinţă Ionică Nechifor ne-a fost dat să aflăm la un recent simpozion ştiinţific. Între 9 si 11 iunie a avut loc la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureştii Conferinţa Internaţională cu tema "Agriculture for Life, Life for Agriculture" ("Agricultura pentru Viata, Viata pentru Agricultura").
De la Botoşani a participat la Conferinţă biolog dr. GheorgheHhrincă care a susţinut o interesantă lucrare ştiinţifică mult apreciată de către reprezentanţii din celelalte ţări. Dar nu mică i-a fost mirarea biologului când a descoperit că la Conferinţă şi-a anunţat participarea şi Ionică Nechifor cu o lucrare ce dovedeşte cumplitul său coeficient de inteligenţă. Intitulată RESEARCH REGARDING THE QUALITY OF PELTS FROM KARAKUL LAMBS OF BOTOSANI AS EFFECT OF CROSSINGS BETWEEN BREEDERS BELONGING TO THE VARIETY OF BROWN COLOR,, în traducere, adică în româneşte, ea se intitulează astfel Cercetări privind calitatea pieilor de la mieii Karakul de Botoşani ca efect al încrucişărilor dintre crescătorii aparţinând varietăţii de culoare maro".
Titlul referatului a stârnit uimire şi în acelaşi timp multe ironii din partea cercetătorilor români şi străini prezenţi.
Şi cum să nu stârnească uimire şi nedumerire când din titlu rezulta că crescătorii, adică ciobanii, fac sex între ei pentru a obţine piei de miel şi încă le analizează din punct de vedere calitativ.
Trebuie precizat că Nechifor este cosemnatar al acestui referat alături de prof.univ. Pascal de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi. Cu câtă ştiinţă o fi contribuit Ionică Nechifor este greu de stabilit, mai uşor fiind de stabilit cu cât l-o fi plătit pe profesor ca să i se alăture cu semnătura.
Relaţia dintre profesor şi Nechifor este una veche. Profesorul l-a ajutat pe Nechifor să absolve Facultatea de zootehnie din carul universităţii ieşene, după care l-a susţinut pentru un masterat iar apoi i-a devenit şi coordonatorul lucrării de doctorat.
Pentru că Nechifor a fost descoperit că a plagiat două lucrări ştiinţifice ale biologului dr. Gheorghe Hrincă, a fost exclus de şa doctorat.
Revenind la lucrarea lui Nechifor, toţi străinii se întrebau cum e posibil sa se obţină pielicele de miel din încrucişările dintre oieri !!!! Evident că lucrarea nu a fost susţinută, pentru că Nechifor nici n-a avut de gând să participe. A aruncat acest titlu pentru a-i prosti pe cei de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice cu activitatea lui publicistică. Oricum, o asemenea aberaţie nu va fi publicată niciodată. Aşa ceva ne aminteşte de Cristoiu, care in anii 90 scria despre sexul dintre găini şi cocoşi şi naşterea puilor vii din găină.
Iată şi opinia omului de ştiinţă, biologul dr. Gheorghe Hrincă, participant şi raportor la Conferinţă, despre cele petrecute: Acesta este rodul măsurilor luate de Sin si Simionescu, din conducerea ASAS, pentru a distruge cercetarea de la Popăuţi, de a măcelari corpul de cercetători de către Nechifor şi iată ce lucrări de cercetare ştiinţifică ne propune acest cabotin.
(M.A.M.)