Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Religie
Caricaturi
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3932
De la 07 Ianuarie 2003
122889581

Botoşani: Afacerile pe seama imaşului aduc prosperitate primarilor

  • Ioan Rotundu
  • 18 June 2015, 23:00

Subvenţia europeană care se acordă de vreo 5 ani încoace pentru imaşul comunal a intrat în atenţia băieţilor deştepţi din PSD de la bun început. Imediat ce s-a aflat că de la Comisia Europeană se acordă subvenţie pentru imaşul comunal numai dacă păşunea este dată spre administrare unei asociaţii a crescătorilor de animale, primarii, în special cei ai PSD, au preluat frâiele afacerii.
Cu un miros extrem de dezvoltat în ce priveşte afacerile pe seama banilor ublici, Gheorghe Dănilă, fost director economic la Direcţia Generală a Agriculturii şi apoi consultat la Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă, a simţit că-i rost de căpătuială. El a luat legătura cu primarii, aproape sută la sută ai PSD, şi le-a sugerat cum pot interveni de filiera banilor europeni.
Primarii au recrutat rude, oameni de încredere, membri de partid buni de gură în campanii şi i-au pus preşedinte la asociaţiile sau cooperativele crescătorilor de animale. De înfiinţarea juridică acestor forme de asociere s-a ocupat direct Gheorghe Dănilă care, depăşit de numărul mare de solicitări, şi-a luat şi soţia în ajutor.
Aşa s-au născut prin comune asociaţii sau cooperative ale crescătorilor de animale conduse de neamurile primarului sau apropiaţii săi care n-au crescut la viaţa lor un animal.
Procedeul ca imaşul să ajungă la oamenii agreaţi de primar s-a pus repede la punct, Gheorghe Dănilă fiind cu multă experienţă în domeniu. Primarul a organizat licitaţii publice pentru concesionarea imaşului numai acolo unde s-au înfiinţat şi asociaţii nedorite, adică crescătorii de animale au dorit să fie ei administratorii imaşului şi nu oamenii primarului. Iar licitaţiile au fost aranjate în aşa fel ca să fie câştigate de cei agreaţi de primar.
Miza, subvenţia europeană se ridică la zeci de mii de euro anual, în raport de suprafaţa imaşului, iar aceşti bani APIA îi virează în contul asociaţiei sau al cooperativei. Din aceşti bani se plăteşte redevenţa către primărie iar restul… restul banilor dispare fără putinţa de a le mai putea da de urmă.
Deşteptându-se cam târziu, crescătorii de animale au început să se burzuluiască şi să ceară socoteală asociaţiilor sau cooperativelor ce fac cu banii din subvenţie de vreme ce imaşul nu este curăţat de spini, nu sunt amenajate adăpători şi nu se împrăştie îngrăşăminte. Iar preşedintele de asociaţie sau cooperativă dă fuguţa la primar şi-l informează că gluma se îngroaşă şi că apare riscul ca nemulţumiţii să le creeze probleme. Primarii aflaţi în astfel de situaţii îi ia pe rând pe recalcitranţi şi-i domoleşte, fie cu vorba bună, fie cu alte promisiuni, fie cu ameninţările care sunt mai eficiente şi mai puţin costisitoare.
Astfel de scandaluri au izbucnit la comunele Vlăsâneşti, Drăguşeni, Tudora, Văculeşti, Botoşani, Curteşti, Frumuşica, Suharău şi mai nou Vorona, toate aceste comune fiind conduse de primari PSD. Singura comună cu primar liberal unde s-a iscat scandal este Ştiubieni.
Dar la nicio comună din cele enumerate şi unde am stat de vorbă cu crescătorii de animale şi am aflat de la ei toate măgăriile puse la cale de primar pe seama imaşului comunal nu s-a procedat aşa cum a procedat primarul Aurel Ştefan din Vorona. Profesor la bază şi primar din anul 2004, Ştefan îi tratează pe cetăţenii din comună aşa cum îşi trata elevii la şcoală. Adică îi probozeşte, îi urecheşte, îi ameninţă iar dacă nu se liniştesc îl cheamă pe şeful de post, un anume poliţist Lupu, care-l umflă pe indisciplinat şi-l duce direct la Psihiatria din Botoşani pe motiv că omul s-a dilit.
Gheorghe Gămăneaţă (foto) din satul Icuşeni, ori de câte ori s-a contrat5 cu primarul a ajuns să fie internat la Psihiatrie. Oamenii din sat spun că omul n-ar fi bolnav dar că se pune în gură cu primarul iar domn’ profesor nu acceptă să fie contrazis, mai ales când Gămăneaţă îi spune în faţă că face afaceri ilegale împreună ci feciorul său pe care l-a făcut preot şi i-a ridicat biserică în buricul localităţii Vorona.
Vă invit să urmăriţi mâine seară, pe Tele’M Botoşani, la ora 19.00 reportajul de la Vorona intitulat „Stăpânul imaşului” şi veţi putea constata şi singuri de partea cui este dreptatea. Este un reportaj cu adevărat demn de Lumea lu’ Rotundu.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Bancul zilei: Veşnicele borduri
Reţeta zilei: Cârnaţi condimentaţi
Horoscopul zilei
Cum incearca Putin sa insufle patriotism tinerilor din Rusia
A inaugurat un "Disneyland militar" langa Moscova
Atac armat la o biserica istorica afroamericana din orasul american
Charleston Noua persoane au fost ucise, inclusiv pastorul bisericii
Victor Ponta marcheaza de la Istanbul prima zi a Ramadanului
Perchezitii la Primaria Sectorului 1. Andrei Chiliman si Vlad Moisescu vor fi dusi la DNA Ploiesti
pentru audieri in dosarul in care e implicat si cumnatul lui Victor Ponta - surse
Braconaj cu plase monofilament de aproximativ 600 metri pătraţi
Caricatura zilei: Impresia creată de Ponta
Liviu Dragnea: Tulburare in PSD dupa interviul lui Gabriel Oprea
PSD nu e captiv in guvernarea pe care o conduce
Conturile ambasadelor ruse la Bruxelles au fost inghetate
sustine Moscova, care l-a convocat pe ambasadorul Belgiei
Declaratia de avere a lui Victor Ponta
Premierul a vandut doua apartamente, a schimbat un altul cu socrul sau si a donat o casa de vacanta
Se naşte o nouă forţă politică? Cine sunt cei care vin?
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog