După ce l-au schimbat pe vicepreşedintele Cristian Achiţei din funcţie, reprezentanţii USL au luat urma viceprimarilor PDL din judeţ. „Se vor face proiecte de hotărâri pentru înlocuirea viceprimarilor şi până la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie se vor face aceste schimbări. Am stabilit că vom schimba viceprimarii PDL din Flămânzi, Băluşeni, Copălău, Frumuşica, Hudeşti şi Vorniceni”, a declarat Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu şi vicepreşedinte al PNL Botoşani.
Acesta a mai precizat că flămânzenii vor avea în curând un viceprimar PNL, la fel şi la Băluşeni, Hudeşti şi Vorniceni. Liderii Partidului democrat de la Botoşani se declară nemulţumiţi de faptul că sunt schimbaţi oameni profesionişti doar de dragul politicii şi a interesului de partid. Potrivit PDL-idtului Ioan Diaconu, interesul suprem este puterea.
„La CJ au schimbat un profesionist cu un om care nu are nicio experienţă în acest domeniu. E nevoie de aproape şase luni pentru cineva să se acomodeze într-o echipă de conducere, într-o structură managerială. Când PDL a făcut alianţe cu PSD sau PNL în CJ nu am schimbat viceprimarii, asta arată că USL este o alianţă pusă pe căpătuială, pe împărţit funcţii.
Acel bine al botoşănenilor, pe care îl invocă ei când schimbă membrii PDL, este doar al activiştilor lor de partid. Singurul lor interes este osul, puterea, disperarea de a ajunge la putere”, a declarat Ioan Diaconu. (Lavinia Preda)