În decembrie 89, spaima de teroriştii nevăzuţi îi cuprinsese şi pe neaoşii noştri revoluţionari. Dar în învălmăşeala de atunci nimeni nu ştia cum este mai bine să procedeze. Ba la un moment dat printre dânşii au fost aduşi chiar prietenii securiştilor atât de blamaţi. Câţiva botoşăneni îndrăzneţi au mers pe 22 decembrie la CMJ, cerând sprijinul armatei. Aceştia s-au întors în actuala Piaţă a Revoluţiei însoţiţi de colonelul Gherghina. La scurt timp, unul dintre botoşănenii revoltaţi a surprins o discuţie telefonică dubioasă. Prin telefon, Gherghina cerea acordul colonelului Mija asupra a ceea ce trebuie să facă la Botoşani. Despre acest Mija, botoşănenii şi-au amintit ulterior că era un fel de şef al securiştilor din judeţ. Mija era de prin Gorj. Ulterior a plecat din Botoşani. Pe timpul manifestărilor, printre revoluţionari s-a aflat la un moment dat şi ofiţerul Sterian, şeful Miliţiei de atunci şi despre care se crede că era securist. La Botoşani nu s-a tras nici în 22 decembrie nici după. Un singur glonţ lansat aiurea s-a oploşit în piciorul unui localnic. O patrulă trăsese după o maşină care li se păruse că nu a vrut să oprească la semnalul lor. Glonţul a luat-o razna şi s-a oprit în piciorul unui anume Ţâbu. Nici terorişti nu au fost la noi. Dar zvonurile cu teroriştii au fost foarte aproape să facă victime. Printr-o întâmplare nu tocmai veselă au trecut profesorul Tudor Maxim, filarmonistul Mugurel Vărvăroi şi botoşăneanul Cătălin Iorga. Maxim a vrut să-l conducă pe Vărvăroi spre casă. Stătea pe lângă Şcoala 16. Pe traseu s-au întâlnit cu Cătălin Iorga, care s-a despărţit de ceilalţi doi, în apropiere de strada Luna. Toţi trei erau bruneţi, bărboşi sau cu plete lungi. Cineva probabil i-a văzut şi a crezut că-s terorişti. Mai ales că se îndreptau spre o zonă unde se anunţase că ar exista terorişti. Ei ştiau despre această situaţie şi, în curajul lor nebunesc, s-au gândit să meargă să vadă dacă nu-i poate ajuta cu ceva pe militari. Pe Luna se afla o grupă de intervenţie, cu două TAB-uri şi două cuiburi de mitraliere. Prin apropiere se mai afla şi un grup de botoşăneni beţi. Prin dreptul actualului local Iorgu, un individ cu pălărie şi moacă de domn bine i-a chemat la el pe cei doi botoşăneni. Pentru că aceştia nu au vrut să se legitimeze, individul a strigat la burtă verzimea din apropiere. Soldaţii i-au înconjurat. Unii spuneau că au auzit că aceştia trăseseră, nici ei nu ştiau unde. Cu chiu cu vai, cei trei au scăpat de mânia soldaţilor. Treaba s-a clarificat abia după ce s-au cerut informaţii şi s-a aflat că Maxim era prieten cu Curcă. Cel care i-a ajutat în acest incident, recunoscându-i, a fost profesorul Rusu, fratele inspectorului de poliţie Rusu. Cât despre adevăraţii terorişti, se spunea că aceştia trebuiau să apară prin Bariera Sucevei sau cu unele elicoptere ruseşti poposite pe la Dorohoi. Norocul botoşănenilor a fost că nu li s-au împărţit arme. Doar gărzile patriotice, conduse de către colonel Neculai Ciobanu, aveau dreptul să pună mâna pe arme. Avem şi noi botoşăneni martiri ai revoluţiei, dar aceştia au căzut pe caldarâmul capitalei, apărând instituţiile statului. Un singur botoşănean erou al revoluţiei trăieşte şi în zilele noastre. Acesta n-a vrut, însă, să îşi amintească despre acele evenimente. Marcel Ungureanu, din Cristeşti, actualmente domiciliat în Botoşani, a fost împuşcat în coloana vertebrală. După o perioadă de spitalizare, a rămas imobilizat la pat pentru tot restul vieţii. Acesta este ajutat de familie, care nu-l consideră ca pe o povară. Deşi la noi n-au fost cazuri de atacuri teroriste, la 27 decembrie s-a constituit Tribunalul Militar Extraordinar care urma să judece cazurile de acte teroriste pe întreg teritoriul judeţului.
Scandalul popilor şi armele de sub sutană
Nici preoţii locali n-au scăpat de euforia momentului. Unii poate chiar nu vroiau să rămână pe dinafara istoriei momentului. Există imagini de arhivă, care l-au surprins pe preotul Candrea(foto) de la Biserica Uspenia în timp ce le vorbea revoluţionarilor. De pomină a rămas scandalul dintre preotul Petru Tanasă şi colegul de cruce Grigorie Diaconu. La data de 14 ianuarie 1990, preotul Tanasă de la Biserica Sfântul Nicolae Popăuţi a organizat un miting în faţa Protoieriei Botoşani. Prin această acţiune, Tanasă îl acuza pe Diaconu de dosirea unui întreg arsenal de arme. Ulterior, cei doi preoţi au dres cumva busuiocul, pentru a avea loc amândoi sub umbrela Bisericii. Nici nu se putea altfel, că doar erau fraţi întru Domnul.
Tanasă a adus grave şi grosolane calomnii la adresa mea. (
) Că sunt terorist şi deţin arme şi armament la sediul Protopopiatului Botoşani, la Biserica Cuvioasa Paraschiva şi la Domiciliu, scria Diaconu într-o notă publicată în Clopotul la 26 ianuarie 1990. În felul acesta a vrut să contracareze atacul lui Tanasă şi să-şi spele public obrazul. De altfel, mulţi sunt cei care l-au acuzat în anii următori pe Diaconu de colaborare cu fosta securitate. (Marian MOROŞAN)
Ioan Rotundu
