În timp ce directorii de spitale se gândesc la disponibilizări de personal ca o posibilă soluţie pentru a se descurca cu bugetele de criză, sindicatele din Sănătate au reuşit să smulgă o promisiune celor din Ministerul Sănătăţii că nu se va recurge la trimiterea în şomaj a niciunui asistent medical sau infirmier din spital, sau a oricărui alt angajat din unităţile medicale.
Ca şi profesorii, asistenţii medicali au încheiat un acord cu Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În aceste negocieri au fost reprezentaţi de conducerea Federaţiei SANITAS. Prin acest acord li se garantează angajaţilor din sistemul sanitar păstrarea locurilor de muncă şi menţinerea salariilor de bază, promisiuni făcute pentru întregul personal medical.
De asemenea, personalul din sistem va primi integral sporurile specifice, în conformitate cu actele normative în vigoare şi cu prevederile contractelor colective de muncă de la toate nivelurile din unităţile sanitare. Cadrele medicale primesc acum, pe lângă salariul de bază, sporul de vechime, sporul de prevenţie de 11%, sporurile diferenţiate în funcţie de specialitate şi alte 2 prime de stabilitate la nivelul salariului de bază.
Conform noii înţelegeri, Ministerul Sănătăţii va susţine în acest an creşterile salariale ale personalului din sistem, corelativ cu introducerea sistemului de co-plată prin noua Lege a Sănătăţii, dar şi acordarea primei de vacanţă cu condiţia încadrării în cheltuielile bugetare aprobate cu această destinaţie. Şi salariaţii din unităţile medico-sociale îşi vor menţine locurile de muncă în acest an. Părţile au mai hotărât ca reprezentanţii SANITAS să participe la elaborarea proiectului de Lege a Sănătăţii şi să colaboreze cu autorităţile sanitare pentru monitorizarea realizarea unui proces de descentralizare care să nu afecteze drepturile salariaţilor, prevăzute în actele normative specifice.
Pentru un an de criză, ce am obţinut prin semnarea acest acord ne mulţumeşte, spune Lia Temciuc (foto), lider de sindicat al angajaţilor de la cea mai mare unitate medicală a judeţului. (Doina Marcu)