Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Sâmbătă: 24 Octombrie 2009

Evenimente
Anunţuri
Economic
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Gastronomie
Religie
Caricaturi
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6551 lei
1 USD = 3.9650 lei


Număr accesări
Astăzi:
16225
De la 07 Ianuarie 2003
55124617

Povestea ţăranului român autentic spusă la Truşeşti


În localitatea botoşăneană Truşeşti, într-o căsuţă simplă cu o cameră şi o tindă, cu podeaua rară şi lut pe jos, o mamă îşi linişteşte nou-născutul într-un legănuţ de lemn, ca o covată, în care a aşternut pânză albă, de in. După sobă alţi doi copilaşi se lăfăiesc în păturile călduţe. Patul lung de trei metri ascunde mogâldeţele a încă cinci copii, înveliţi până la gât, peste care Moş Ene a trecut demult. Pe laiţă, tata se odihneşte după ce peste zi a trudit din greu în gospodărie. Doar mama a rămas trează. Cu piciorul leagănă copilul, toarce din fuiorul aşezat la brâu şi are grijă să nu dea mâncarea în foc. Cu glas încetişor murmură: „ Nani, nani, coca mamii. Dragii mamei copilaşi, dragii mamei, îngeraşi…”. Pare o altă Smărăndiţă, o ţărancă autentică, pe cale de dispariţie în vremurile noastre.

Promisiunea
Este doar o poveste pe care o ţese interiorul Muzeului etnografic de la Truşeşti, unde s-a concentrat toată frumuseţea satului românesc, toată duioşia şi toată simplitatea ţăranului român, căruia nu i-a fost niciodată frică de foame sau de frig, care nu s-a sfiit să muncească până la epuizare pentru familia, de cele mai multe ori foarte numeroasă.
Din stradă, micul muzeu arată de parcă timpul s-a oprit în loc. Alei, pomi fructiferi, iar în bătătură …o căsuţă cu cerdac, cu prispă, cu ferestrele ca doi ochi frumoşi, cu uluci şi aerisitoare pentru pod, desprinsă parcă de acum 200 de ani. În realitate construcţia este nouă şi a fost nevoie de patru ani să poată reconstitui realitatea unor vremuri pe cale de a fi uitate. Dacă nu ar fi oameni ca doamna Elena Chiponcă, proprietara muzeului, cu siguranţă că tradiţia s-ar pierde în neant. Femeia, inginer agronom, care studiat cu cei mai buni profesori universitari din Iaşi, a lăsat centrul cultural al Moldovei pentru a deveni … o ţărancă autentică. Extrem de inteligentă, Elena Chiponcă a anticipat că lumea satului de altădată se destramă ca o perdea de fum, iar acei bătrânei frumoşi de odinioară, acele ţărănci cu capul plecat, dispar unul câte unul, iar în loc vin moşnegi invidioşi şi bătrâne cărpănoase.
„Eu am făcut toate astea pentru sufletul meu, pe cheltuiala exclusivă a familiei mele. Cred că din prea multă dragoste pentru străbunii mei. Am trăit cu mama mea 30 de ani în aceeaşi casă. Întâmplarea a făcut ca mama mea să aibă o moarte subită, însă în preziua morţii m-a rugat că dacă se va întâmpla ceva cu ea, să-i promit că nu voi modifica nimic din căsuţa ei şi voi păstra cu sfinţenie toate lucrurile pentru că altfel nu voi putea explica nepoţilor ei cine a fost ea, dacă nu-i arăt. Am fost atât de afectată încât am vrut să-i îndeplinesc dorinţa. Am vrut să se bucure toată lumea de ce mă bucuram eu şi atunci am construit acest muzeu. Mi-a luat patru ani, în care am făcut schiţe, am fotografiat case bătrâneşti. Am căutat să fie o casă frumoasă, să fie asemănătoare cu a bunicilor mei şi am adunat de la ţărani toate lucrurile astea. Şi am amenajat cu ajutorul doamnei Angela Olaru, doctor etnolog. Obiectele sunt vechi de sute de ani”, a spus Elena Chiponcă.
Fiecare obiect din interior are povestea lui. Cămăşuţe din in, casânca, broboada, catrinţa, batista de pus la brâu pe care gospodina casei o broda şi pentru ea şi pentru soţ, în stil propriu, toate sunt aşezate pe culme, acoperite cu „prostrirea” culmii. Pernele cu dantelă la capete, peste coşteiul roşu, frumos şi curat, sunt aranjate perfect pe lada de zestre. Covoarele sunt ţesute în casă, unul dintre ele este estimat a avea 200 de ani. Apoi păritarele în pătrate mari, pătrate mici şi „ în dame” sau „ în scaune”, sunt bătute în cuie pe pereţi dând culoare şi frumuseţe.
Pe iconar, stă o icoană cu Sfinţii Mihail şi Gavril, foarte veche şi lumânarea de la Paşti, lângă candeluţă. Busuiocul nu lipseşte, pentru că este trebuincios omului de la naştere până la moarte. Străbunii noştri puneau busuiocul în apa în care spală pruncul, în covată, apoi la lumânarea pentru botez, la lumânarea de cununie, se pune la mort. Prosopul de la icoană este ţesut din in, în casă, în stative.
„Tot ce vedeţi aici este lucrat de mâna omului, nu este nimic fals, nimic adus din industrie. Toate obiectele care sunt aici ştiu de unde sunt şi cine le-a purtat. O cămăşuţă o am de la o familie din Săveni, Ababei, iar alta familiei Marocico. Catrinţa care este cusută „în râuri” şi casânca sunt din zonă” a descris d-na Elena. Muzeul nu a uitat să reprezinte hărnicia femeilor de odinioară, spiritul de gospodine care astăzi este pe cale de dispariţie.

Zestrea fetei modeste
Ţărancele de altădată munceau foarte mult, şi făceau în casă tot ce aveau nevoie, de la haine, până la mâncare. De aceea tot locul din casă era perfect. Scoarţa aşezată pe pat nu depăşea niciodată marginea pentru că femeia de la noi voia să-şi arate prostrirea patului, cearşaful, frumos croşetat, din dantelă. Cu cât avea mai multă pânză lucrată cu atât era mai gospodină.
„Ţăranii din zona noastră aveau mulţi copii. Nu aveau unul sau doi, decât foarte rar, cei care nu puteau, dar în rest aveau mulţi. Bunica mea a avut 16 copii. Din acest motiv paturile erau atât de mari, pentru că pruncii dormeau de-a altul, iar părinţii dormeau pe lăiţe. Zestrea aici la noi, în muzeu, este pregătită pentru o singură fată. Aşa era tradiţia, pe măsură ce mărita una, trebuia să pregătească zestrea pentru o altă fată. Zestrea era alcătuită dintr-o ladă de zestre în care se ţinea pânza subţire, după aceea pe ladă erau aşezate covoare, aşternuturi din cânepă, măcar un ogheal, dacă nu mai multe, măcar câteva pernuţe mai mici.
Zestrea la noi, cel puţin în părţile acestea trebuia să ajungă până în podeală. Noi avem pregătită zestrea pentru o fată mai modestă. Femeile se îmbrobodeau cu batic alb cu danteluţă pe margine, ajuraşi îi spuneau, baticaş cu ajuraşi, iar peste asta se punea broboada asta, casânca, mai târziu când era foarte frig puneau berta. Fetele la căsătorie, cel puţin aici în zonă, primeau de la soţii lor o bertă, iar fetele mai înstărite primeau foşanetă, o dantelă foarte frumoasă pe care o puneau pe cap. Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o biserică şi toate femeile au capul acoperit cu baticaş al sau cu bertă, nerujate, nemachiate şi cu pozacu costum naţional îmbrăcate”
, ne-a dat d-na Elena un exerciţiu pentru suflet.
În blidar, străchinuţele stau aranjate, alături de ţoi, sau sfertar, o măsură cu care ţăranii cumpărau ulei de la dugheană, „nu cumpărau cum se cumpără acum cu baxurile”, cum glumeşte d-na Elena. Nu lipseşte ţoiul de jumătate, pentru vin.
„Cuptorul era principalul centru de greutate dintr-o casă, soba cu vatra îi încălzea şi la plită făcea mâncare. Tot timpul anului gospodina stătea în jurul vetrei. Aici în cuptor coceau plăcintele şi cozonacii. Nu lipsesc de la noi cociorba pentru tras jarul şi scos tăvile. Avem oale de lut în care se făceau sarmale, chiupuri în care umpleau borşul, dar şi o găletuşă de lemn, cofă, cu care aduceau apă de al fântână. Sus avem gheme cu fuse, ţăranii puneau acolo ghemele pentru ţesut pentru ca pruncii ei să nu se accidenteze.
Nu lipsesc străchinele de lut, lingura de lemn, foarte vechi, oalele de lupt în care puneau laptele la prins, covăţele scobite din lemn, pentru făina de porumb şi de grâu. Foarte veche este şi lopăţica cu care ţăranii tăpşeau mămăliga după ce era gata pentru a fi răsturnată. Se tăia cu sfoara în atâtea bucăţi câţi erau în casă. Fiecare primea câte o strachină cu mâncare şi o bucată de mămăligă. Să nu uităm tivda, o plantă din familia bostănoaselor. În ea se punea lapte, apă sau vin şi se astupa cu un ciucălău. Ţăranii tăiau partea de sus şi păstrau sarea”
, ne-a descris gazda noastră interiorul muzeului etnografic care ar putea concura cu oricare din ţară.

Foşălăii şi jufla
În tinda casei, care pe vremuri era neîncălzită pentru că avea şi rol de cămară, regăsim toate cele trebuincioase ţăranului român pentru a fi considerat un bun gospodar. Ciubăraşul, chiua în care se bătea sămânţa de cânepă după se prăjea. Aici se pregătea ingredientul principal pentru o prăjitură iubită în acea vreme, jufla. Într-un cui, stă aşezată o talancă pentru cel mai frumos berbec, un foarfec pentru tuns copiii şi oile, un cântar de epocă, letca, pieptenele pentru scărmănat. Nu lipsesc din tindă foşălăii. Expresia: „dacă intri în foşălăii mei…” are origini sănătoase. Ustensila, formată din ace, necesară la scărmănat lâna arată în stare bună de funcţionare, chiar dacă anii şi uzura au lucrat intens.
„De obicei, în tindă, se puneau saci cu făină. Aveam şi noi, dar veneau şoricei şi am renunţat. Stativele erau aduse iarna în casă şi se puneau în mijlocul casei unde se ţesea toată iarnă. În fiecare casă ţărănească era găsită râşniţa, pe care o avem şi noi aici. Cel puţin în casele cu mulţi copii se găsea. Se puneau grăunţele şi se învârtea piatra care le măcina. Crupele rezultate se foloseau la sarmale sau hrană la pui, iar făina cernută era pentru mămăligă. Ţăranii preţuiau lucrul pentru că era muncit de mâna lor. Numai cine nu munceşte nu apreciază. Astăzi lucrurile făcute de mâna lor le-au vândut nepoţii şi strănepoţii care nu au ştiut ce înseamnă munca. Acum se întorc din străinătate şi demolează casele bunicilor şi fac vile cu zeci de camere, iar lucrurile vechi ajung la groapa de gunoi”, clatină a tristeţe d-na Elena.

Continuitate
Muzeul a fost inaugurat în 2007, iar vara locul este o frumuseţe. Pomii verzi, ascund discret casa micuţă, iar curtea e plină de flori plantate în trei culori, roşu, galben şi albastru. Totul, din dragoste pentru străbuni. „ Nu e plăcere mai mare decât să vezi ţăranii îmbrăcaţi frumos, să-i asculţi vorbind, să-i vezi muncind, mai ales la coasă. Am acolo un brâu cu o teacă din lemn, prinsă la brâul ţăranului, care era pe jumătate cu apă, în interior puneau cutea, cu care ascuţeau cutea. Deci ei erau atât de calculaţi în tot ce făceau la munca câmpului pentru că omul nu venea până la ulciorul de apă, în capătul parcelei, să-şi umezească cutea pentru a ascuţi coasa. Îşi calcula fiecare timp de lucru.
Aşa cum în fabrică se normează timpul de lucru. Ţăranii nu aveau nevoie de normatori care să le cronometreze timpul de lucru pentru o anume operaţie. El ştia foarte bine, nu voia să piardă timpul. Dacă s-a pornit la cosit, se uita pe cer pentru a aprecia timpul. Omul are pe pământ toate cele necesare traiului, dar trebuie să le caute. Şi asta se va găsi doar prin muncă”
, lăcrimează femeia inimoasă.
Tradiţia strămoşească este pe mâini bune, dacă apreciem realizările cele mai mari ale Elenei Chiponcă, cei doi copii. Camelia, fetiţa mamei, este medic în Iaşi, iar Nadir, băiatul mamei, este economist la Botoşani. „Copiii mei au fost crescuţi mai mult de mama mea şi au aceeaşi dragoste faţă de aceste lucruri. Înainte de a se căsători, fiica mea, Camelia, a primit de la mama mea, ca zestre, feţe de masă ţesute în casă, cu dantelă pe margine, prosoape ţesute în casă şi le aşează la sărbători. O întreb: a fost cineva la tine să le aprecieze. Şi ea zice că : Mama, dar nu e nevoie, nu toţi sunt crescuţi la ţară. Fiica mea croşetează, împleteşte, toate obiceiurile de femeie gospodină le-a învăţat de la mama mea”, se mândreşte d-na Elena.
Să nu le uităm nici pe cele două nepoţele, pentru că fetele duc mai departe tradiţia: pe micuţa Eliza şi pe cea mai mare, Alexandra, care are deja un costum naţional cusut de bunica. „ Am stat două săptămâni să-i cos o ie, zi şi noapte, până mă toropea somnul, pentru că vreau s-o învăţ pe Alexandra ce înseamnă tradiţia străbunilor şi nu pot să fac asta decât arătându-i”, ne-a destăinuit Elena Chiponcă.
Pentru mamele de astăzi are un sfat de suflet, în ton cu realitatea crudă care ne înconjoară. „Mamelor de peste tot le recomand să comunice cu copiii lor, de când se nasc şi până pleacă la casa lor. Pentru că numai comunicând copilul va deveni un OM. Dacă eu azi gătesc, copilul trebuie să gătească cu mine, dacă eu prăşesc, trebuie să prăşească cu mine, dacă eu citesc, trebuie să citească cu mine. Şi uite aşa…copiii prind obiceiurile părinţilor”.
Muzeul etnografic de la Truşeşti este deschis zi şi noapte, iar intrarea este liberă. Vizitatorii se pot alege cu o lecţie de simplitate, de frumos, de dragoste faţă de străbuni pe care nicicând nu o vor uita. Familia Elena şi Marin Chiponcă a primit din partea Direcţiei pentru Cultură, Culte şi patrimoniu Cultural diploma de excelenţă. (Lavinia Preda)


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (4)]
 

  
Rusia, o imensă piaţă de desfacere pe care România a pierdut-o
Chişinăul vrea parteneriat strategic cu SUA , România, Ucraina .. dar şi cu Rusia
Americanii, despre R. Moldova, la Bucuresti
Bogat şi sărac: Se rupe PCRM?
S-a sfinţit nouă biserică românească din Pasat, ţinutul Herţa
Tristeţe în comunitatea românilor din Ungaria
profesorul Mihai Cozma a încetat din viaţă
Protocol pentru asistenţă juridică gratuită în Italia pentru români
Românii din Canada l-au primit pe românul basarabean, Vasile Şoimaru
Simona Jumară, patroană de restaurant
Secretara Florica face baie şefului
Horoscop
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Beţiv vertical
Ardei umpluţi în bulion
Un poliţist vrea să se îmbogăţească pe seama banului public
Premiul de excelenţă pentru activitatea prefectului Cristian Roman
De luni, botoşănenii vor putea ridica zahărul şi făina
Centrale termice de la primărie pentru nevoiaşi
Program TELE'M Botoşani, sâmbătă
După ziar, şi-a cumpărat televiziune
Desemnarea directorilor de şcoli rămâne încurcată
Spitalul judeţean şi-a îndeplinit şi depăşit planul la internări
DSP-ul va verifica unităţile şi camerele de primirea urgenţelor
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: jurnalulbtd@gmail.com
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!