Reportajul aduce în prim plan munţii de gunoaie care domină universul eminescian situat între Tabîra Agafton, Stâna Baisa, Cabana Stejarul şi lacul pe care poetul l-a cântat cu atâta sensibilitate în versurile sale. Iar gunoaiele aruncate peste tot sunt un simbol perfect al moralităţii care domină clasa noastră politică, autorităţile judeţene şi cele locale.
Filmând o secvenţă şi la Tabăra „Codrii de Aramă” de la Agafton, locaţie de cultură şi educaţie pentru elevii de şcoală, am rămas profund impresionat de ce-am putut descoperi. Ca partener de dialog l-am avut pe Stelian Dumitraş, administratorul taberei. Ştiam că în urmă cu vreo doi ani tabăra a trecut prin momente extrem de dificile. Din interese meschine, unii politicieni botoşăneni voiau ca tabăra să fie desfiinţată. Pentru ei nu conta faptul că tabăra este un simbol eminescian, că aici vin elevi din toată ţara ca să-l cunoască pe Eminescu la el acasă. .
Graţie actualului director al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Botoşani, Radu Humelnicu, tabăra a scăpat de a fi desfiinţată. Dar n-a scăpat de furia şi lăcomia unor feţe bisericeşti, care i-au ciuntit frumuseţea fără nici cea mai mică urmă de teamă faţă de Dumnezeu, dacă nu din respect pentru Eminescu, cel mai mare geniu al poporului român. .
După ce capii Mitropoliei Iaşi i-a scos forţat pe bătrânii din Căminul Agafton, transformând aşezământul social într-unul monahal, atenţia celor de la Mitropolie s-a îndreptat asupra patrimoniului taberei. Mitropolia a dorit să preia în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române toate clădirile şi terenurile taberei. Aşa că au chemat DJTS Botoşani în judecată. .
N-au câştigat totul, dar au luat taberei cele aproape zece hectare de livadă, locul de unde copiii veniţi la odihnă şi recreare erau alimentaţi cu fructe. Au mai luat preoţii taberei şi cele câteva hectare de teren din faţa pavilioanelor de cazare, loc unde urma să fie amenajat un parc de recreare şi de unde copiii puteau admira codrii de aramă care înconjoară locaţia taberei, dând spaţiului o notă de frumuseţe naturală greu de imaginat de mintea umană. .
Acum tabăra stă înghesuită pe o mică suprafaţă de teren, înconjurată de terenurile Mănăstirii Agafton. Prin livadă pasc acum cele 40 de vaci ale mănăstirii iar terenul din faţă stă viran, o pată a ruşinii şi lăcomiei feţelor bisericeşti într-un excepţional decor natural. .
Acum cei de la conducerea taberei se confruntă cu alte probleme. Măicuţele de la mănăstire susţin că elevii veniţi în tabără le fură fructele din livada în care pasc vitele. Apoi, elevii aflaţi în tabără vorbesc tare pe afară, cântă seara stând pe bănci ceea ce deranjează liniştea măicuţelor. .
Reclamaţiile măicuţelor sunt extrem de ciudate. În primul rând că au chiliile la mare distanţă de pavilioanele taberei şi nici un strigăt de copil din tabără sau cântec nu poate ajunge până la chilii (a se vedea şi filmuleţul de mai jos). Iar de vreme ce în livadă pasc vacile, livada stă neîntreţinută şi fructele sunt încă necoapte, ce copil se simte atras să fure. Ce să fure?! Nişte acrituri care-ţi strepezesc dinţii?! .
Dar reclamaţiile măicuţelor sunt de fapt o nouă tactică. Ele pornesc o nouă ofensivă asupra a ceea ce a mai rămas din tabără. Vor totul, vor întreg patrimoniul, vor va tabăra să dispară şi odată cu ea tot ce este simbol eminescian. Până şi troiţa ridicată la intrarea în tabără le deranjează pe măicuţe. Cică vin copii la închinat, ceea ce nu dă bine în faţa porţii mănăstirii. .
Mănăstirea Agafton are ca avere câteva sute de hectare de pădure, clădiri, zeci de hectare de fâneţe, livadă, terenuri virane. Toate acestea nu le ajung măicuţelor. Ele vor să-l scoată pe Eminescu din apropierea mănăstirii, văzând în popularitatea sa imensă a poetului un real pericol pentru biserică. Că doar Eminescu a scris „Religia îi o frază de dânşii inventată/ Şi cu a ei putere să vă aplece în jug.”.
Ioan Rotundu