Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Miercuri: 26 Septembrie 2007

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6536 lei
1 USD = 3.9215 lei


Număr accesări
Astăzi:
22985
De la 07 Ianuarie 2003
55202452

„Allianz” Ţiriac ştie cum să-şi fenteze asiguraţii


Despre cazul patronului Mircea Calistru din satul Lişna, comuna Suharău noi am mai scris. Omul are în zona comunelor Suharău, Hudeşti şi Cristineşti o reţea de magazine de desfacere cu amănuntul. Magazinele fiind bine aprovizionare, unele mărfuri scumpe, au atras atenţia hoţilor. Aşa că, n-a fost an lăsat de la Dumnezeu ca două, trei magazine să nu fie sparte şi mărfuri de sute de milioane de lei furate. Pentru că n-a găsit leac să stopeze spargerile, Calistru şi-a asigurat toate magazinele, marfa şi spaţiul comercial. Iar ca firmă de asigurări s-a oprit asupra S.C. „Allianz” Ţiriac Asigurări – Sucursala Botoşani. A încheiat omul contract de asigurare şi s-a crezut pus la adăpost faţă de hoţi.
Dar hoţii, odată nărăviţi la urdinişul cu mărfuri, au continuat să prade. Pe unii poliţia i-a prins, ajungând să fie condamnaţi şi chiar încarceraţi. Alţii sunt încă în libertate şi continuă să dea spargeri. Interesant însă este modul în care judecătorii, de la instanţe de grade diferite, au apreciat răspunderea firmei asigurătoare. Spre exemplu, în Dosarul 85/2006/11.10.2006 Judecătoria Darabani s-a pronunţat că „Obligă asigurătorul Allianz Ţiriac SA Sucursala Botoşani să plătească părţii civile S.C. Calistru Com SRL suma de 14.292,93 lei reprezentând diferenţă de prejudiciu şi 4.270 lei contravaloare expertiză”.
Într-un alt dosar, aceeaşi Judecătorie Darabani, prin sentinţa penală din 27 februarie 2007 hotărăşte: „Obligă inculpatul să plătească părţii civile S.C. Calistru Com SRL, cu sediul social în satul Lişna, comuna Suharău, judeţul Botoşani, 17.897,50 lei despăgubiri civile.”
Ce avem aici? În primul caz de furt, asigurătorul Allianz a fost obligat să despăgubească asiguratul, societatea de asigurări urmând a se răfui cu hoţul. În al doilea caz, judecătorul a exonerat firma asigurătoare de orice răspundere contractuală şi l-a obligat pe hoţ să-l despăgubească pe păgubaşul Calistru Com. Imediat vine şi întrebarea: societatea la ce s-a mai asigurat, dacă tot de hoţ trebuie să se roage să-i dea ce-a furat sau eventual contravaloarea furtului dovedit?
Interesată mai este şi poziţia procesuală a societăţii de asigurare. În primul proces, unde a fost obligată la plată, a achitat parţial suma, după care, prin apel şi recurs a reuşit să fie exonerată de plată. N-a cerut să-i fie restituită suma plătită societăţii lui Calistru, s-a mulţumit să nu mai plătească diferenţa de sumă. În al doilea dosar a făcut tot ce i-a stat în putinţă să nu plătească asigurarea, ci hoţul să fie cel obligat la plată. Şi, culmea, judecătorii le-au acceptat capătul de cerere.
Singurul lucru pe care Calistru îl mai poate face, este să cheme în judecată societatea de asigurări Allianz pentru că nu şi-a respectat obligaţiile din contractul de asigurare. Numai că un astfel de proces necesită o taxă de timbru îndeajuns de consistentă, iar dacă patronul Calistru nu va câştiga procesul va mai pierde această sumă de bani. Chiar şi cu acest risc, Mircea Calistru s-a hotărât să se judece cu Allianz. Nu vrea să se numere printre cei fraieriţi de această societate de asigurări, care prosperă pe seama nerespectării obligaţiilor din contractul de asigurare. Iar despre prosperitatea societăţii Allianz Ţiriac SA – Sucursala Botoşani ne putem convinge privind fotografia de faţă. (Adrian Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (2)]
 

  
Păţaniile lui Buculei în drum spre... Palermo
Invitat la Conferinţa ECA de la Sibiu
Au participat la decernarea International Emmy Awards
Procedură simplificată pentru obţinere a cazierului fiscal
Reprezentaţie de ţinută înaltă a Baladei în Constanţa
Dorohoienii vor avea o singură şcoală specială
Programul SAMTID rămâne în aer
Centru de consiliere pentru educaţie incluzivă
Ridicarea maşinilor abandonate rezolvată în proporţie de 80%
Municipalitatea continuă dotarea terenurilor de joacă
Asociaţia judeţeană de Numismatică la 25 de ani de fiinţă
Numismaţii botoşăneni au primit laude la Alexandria
Demisii la Spitalul Judeţean
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
APIA intensifică verificările în teren
Investiţii apreciate ca importante, dar nu se ştie şi cât de eficiente
70% din banii pentru investiţii în învăţământ au fost cheltuiţi
Căutată opt zile de familie, găsită moartă de poliţişti
Modul stradal lăsat fără bunuri de trei tineri
Elevii vor avea avocat
Ţâbuleac critică, dar neluat în seamă
Horoscop
Dentistul
Omul are bani, numai să găsească ce vrea!
Program TELE’M Botoşani, miercuri, 26 septembrie
Românul şi murăturile
Vicele Ghiorghiţă a trecut la ameninţări
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!