Un Crăciun suspect de liniştit

Anul acesta cred că am avut parte de un Crăciun liniştit. Cum să nu fie aşa, când Botoşanii au intrat în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului sub semnul chiciurii (foto 1 - pădurea Baisa), a gerului care a îngheţat noroaiele ce ne-au făcut zile fripte toată vara şi toamna, ger care a îngheţat şi iniţiativele de altădată ale aleşilor noştri care se străduiau să ne facă sărbătoarea cât mai agreabilă.
Am ieşit pe străzi în ajun, dar şi în prima şi a doua zi de Crăciun, ziua şi seara, să simt pe viu atmosfera în care botoşănenii au întâmpinat şi sărbătoresc marele eveniment creştin. Ziua am fost încântat de peisajul mirific creat de promoroaca care s-a agăţat ţurţuri de crengile pomilor, îmbrăcând oraşul în hainele de iarnă pe care natura nu le-a mai scos de la naftalină de mulţi ani.
Numai că darul naturii n-a fost complinit şi de sufletul omenesc, creştin. Nu ştiu de ce, dar mi s-a părut că botoşănenii nu s-au manifestat aşa veseli ca în anii trecuţi, nu s-a simţit acea bucurie cu care ne-am obişnuit să-l aşteptăm pe Moş Crăciun, să-i primim pe cei dragi. N-am simţit tumultul de altădată al străzii, agitaţia specifică sărbătorilor de iarnă, vocile guralive ale colindătorilor, teribilismul manifestat gălăgios de către tinerii cu aere de flăcău sau domnişoară ieşită la dans.
Doar seara, îa zona parcării din faţa magazinului Botoşani, în jurul patinoarului artificial adus pentru prima dată la Botoşani, câţiva tineri s-au lăsat atraşi de luciul luciul gheţii şi muzica dată la maxim. N-aş putea numi aducerea patinoarului o „lovitură de imagine” dată de edilii locali. În primul rând că numărul celor atraşi de acest gen de distracţie a scăzut de la o seară la alta. Apoi, căsuţele din lemn, menite să completeze distracţia cu o ofertă comercială specifică sărbătorilor de iarnă au rămas goale. Comercianţii nu s-au lăsat ademeniţi de promisiunea unor câştiguri consistente, în condiţiile în care cheltuielile ce urmau a le angaja nu se anunţau a fi recuperate prin cifra vânzărilor socotită de ei. Pragmatismul a triumfat şi de această dată în faţa optimismului nejustificat al organizatorilor. Singurul fapt notabil, dar dezonorant pentru organizatori, a fost şi rămâne tulburarea liniştii la ore de seară pentru locatarii de la blocurile din zonă.
Pe pietonalul Unirii am trecut aseară. O lumină îngheţată şi obscură dădea nuanţă cadaverică feţelor trecătorilor. Clădirile mărginaşe pietonalului stăteau ascunse în întuneric şi ceaţă. Nişte ghirlande atârnau de stâlpii ornamentali, iar becurile lor luminau timid şi fără impact. Trecători zgribuliţi apăreau din ceaţă ca să dispară tot în ea.
Am trecut şanţurile de pe Bulevardul Eminescu, dovadă a incompetenţei şi indiferenţei edililor locali în a duce la bun sfârşit această investiţie ce-a adus botoşănenilor o vară întreagă numai necazuri, şi am păşit în Parcul Eminescu. Dacă în anii anteriori, înaintea Crăciunului, întâi stătătorii municipiului nu mai pridideau cu declaraţii despre cum va arăta Orăşelul Copiilor, în acest an s-a aşternut o tăcere suspectă. Lacul, care dă farmecul parcului, stă străjuit de un gard, semn că cineva a început să construiască ceva, dar nu se ştie ce, că nu se vede nimic demn de luat în seamă.
În rotonda personalităţilor nişte tineri îmbrăcaţi în Moş Crăciun îngheţau de frig, încercând să ademenească pe cei câţiva copii rătăciţi prin preajmă să urce într-o sanie decor pentru a se fotografia cu Moşul. De pe soclul lor, îngheţaţi în eternitate, Băncilă şi Luchian priveau la peisajul ce numai european nu arăta a fi. Lateral, muzica de la un scrânciob anemic, scotea gemete „agramaticale” de manele.
Am trecut, cu multă grijă şi atenţie la picioare, din nou şanţurile cu care edilii au ţinut să orneze peisajul de iarnă al bulevardului, şi am revenit pe pietonalul Unirii. L-am regăsit mai pustiu şi mai posomorât.
Am tăiat-o printre blocuri, spre casă. În întunericul nopţii, rănile rămase de pe urma lucrărilor de la Termica, necicatrizate încă, aminteau de zbuciumul de peste an al locuitorilor din zonă. Pământul rămas de pe urma excavaţiilor a devenit pantă de săniuş pentru copii şi capcane pentru picioarele trecătorilor.
Cred că în toată această atmosferă de iarnă, îngheţară şi mohorâtă, cu care unii dintre noi am întâmpinat Crăciunul, o rază de lumină a ajuns la medicii ortopezi. Este sezonul când trebuie să recupereze „pierderile” de peste an.
Lipsa pocnetelor de petardă, care în anii anteriori îi scoteau din sărite pe pensionari, a făcut Crăciunul şi mai liniştit. Suspect de liniştit! (Ioan Rotundu)