Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11422
De la 07 Ianuarie 2003
122897071

Drumul continuă să scoată fum, iar flăcările stau să izbucnească

  • 27 January 2008, 23:00

Obişnuim ca subiectele de interes public nefinalizate să nu le abandonăm. Periodic revenim asupra lor, pentru a vedea dacă au fost rezolvate, s-au înregistrat progrese, ori s-au acutizat. Este şi cazul unui mai vechi subiect de presă, privind modernizarea drumului sătesc Aurel Vlaicu – Ichimeni, investiţie ce se derulează sub autoritatea Primăriei Avrămeni.
Anul trecut, în urma unor sesizări primite din partea localnicilor, ne-am deplasat la faţa locului. Concluziile noastre au fost prezentat prin articolul intitulat „Un drum din care iese fum, pentru că focul l-a pus chiar primarul” Făceam atunci referire la faptul că primarul Gheorghe Cârnu a cam bălmăjit răspunsurile la întrebările noastre cu privire la modul în care a fost organizată licitaţia şi cum a ajuns să câştige realizarea lucrării o firmă necunoscută la acea vreme, numită Dany Ema. Nu ne-a convins nici asupra cauzelor pentru care nu s-a respectat termenul de execuţie şi nici de ce la modernizarea drumului se folosesc materiale de proastă calitate. Primarul ne-a contrazis, susţinând că piatra de calcar adusă de la o carieră din Mitoc, de pe malul Prutului este foarte bună iar balastul recomandat pentru astfel de drumuri.
Chiar dacă noi i-am explicat că piatra de calcar au mai folosit-o şi alţi primari, şi s-au convins că n-au făcut o afacere bună, iar pietrişul este cu prea mult amestec de mâl şi, pus pe drum, se va transforma în hlei, primarul ne-a contrazis categoric. Dialogul nostru cu primarul Cârnu a avut loc în 16 octombrie anul trecut.
Sâmbătă ne-am propus, având drum prin zonă, să verificăm la faţa locului cum au decurs lucrurile. Ne aşteptam ca drumul să fie gata, iar noi să ajungem, în satul Ichimeni în condiţii de siguranţă rutieră. Nu mare ne-a fost mirarea când, ajunşi în satul Aurel Vlaicu, unde urma să virăm stânga spre Ichimeni, pe drumul proaspăt modernizat, n-am putut părăsi asfaltul drumului judeţean. Chiar de la podul de intrare pe drum, am putut constata că pietrişul pus s-a transformat într-o mocirlă de netrecut cu un autoturism. Piatra fundament, adică acel calcar adus de la Prut, s-a dizolvat sub apa provenită din zăpadă şi ploi, aşa cum s-a întâmplat şi pe drumul sătesc Sarata Mihălăşeni – Sarata Hăneşti. Balastul s-a afundat în pământul drumului, s-a amestecat cu acesta, şi totul s-a transformat într-un noroi hleios-nisipos imposibil de trecut prin el cu maşina. Doar faetoanele localnicilor pot circula, picioarele cailor afundându-se până la genunchi.
Văzând maşina Jurnalului, localnicii ne-au înconjurat şi au început să se plângă că totul este o bătaie de joc. Constructorul a pozavândut piatra şi pietrişul, porţiuni întregi de drum fiind nepietruite. Iar unde s-a lucrat, s-a lucrat de mântuială, în bătaie de joc. Oamenii cred că primarul este pe-o mână cu constructorul, adică şi-a primit partea leului şi nu-l mai interesează ce se întâmplă. Ne-am dus la primăria Avrămeni, dar am găsit-o încuiată. Pentru că primarul nu ne-a răspuns la mobil, a fost sunat viceprimarul Dumitru Pânzariu (foto). Ne-am dat întâlnire la casa sa din satul Tudor Vladimirescu. Viceprimarul n-a putut să ne spună prea multe. Doar că primarul Cârnu a stabilit cu conducerea societăţii Dany Ema un al treilea termen de finalizare a lucrării. „Şi eu am treabă în Ichimeni, dar nu pot ajunge acolo” a recunoscut viceprimarul Pânzariu, dându-ne dreptate asupra celor văzute la faţa locului.
Modernizarea acestui drum se face cu banii primăriei şi costă vreo nouă miliarde lei vechi. Ni s-a şoptit că societatea Dany Ema s-a pripit în oferta cu care a câştigat licitaţia, a cheltuit banii şi acum nu mai are cu ce finaliza lucrarea. Regăsim aceeaşi procedură de care noi vorbim în van de ani de zile: licitaţii câştigate cu ofertă subdimensionată, ca apoi să se recurgă la reevaluarea lucrării sau la cârpeli de mântuială. Astfel de licitaţii sunt sub incidenţa legii penale, dar nici un procuror nu s-a sesizat din oficiu să facă niscaiva cercetări. Nu s-a sesizat nici în urma celor scrise de noi. Despre societatea Dany Ema noi am mai scris şi în acest an. Tot prin ofertă subevaluată a câştigat licitaţia de execuţie a sediului pentru Serviciul de evidenţa persoanelor, investiţie tutelată de Prefectura Botoşani. Şi la această lucrare a solicitat, până acum, de trei ori prelungirea termenului de execuţie.
Pe primarul Cârnu nu-l poate trage nimeni la răspundere pentru că a desemnat un câştigător neserios. Nici pentru că acesta execută lucrări de proastă calitate. Doar consilierii locali, dar aceştia n-au priceperea necesară să-l atace sub acest aspect, deşi ar fi în avantajul lor, mai ales că alegerile locale bat la uşă.
Sătenii din Ichimeni, beneficiarii modernizării acestui drum, sunt puţini, iar dacă nu-l vor mai vota pe Cârnu, numeric nu pot schimba balanţa în defavoarea acestuia. Iar Cârnu ştie acest lucru şi-l doare în cot dacă cei din Ichimeni se vor burzului asupra sa.
Autonomia administrativă este necesară. Dar ce te faci când primari gen Cârnu beneficiază de autonomie locală, dispunând de banii primăriei după cum cred ei de cuviinţă şi nu în interesul real al comunităţii. Cred că legea, sub acest aspect al responsabilităţii primarilor, este deficitară. (Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

Cei care i-au arătat Laurei faţa diabolică a Justiţiei
Legalizarea masacrului
Ioan Rotundu
Ce pot face la volan, două mâini “dibace”
Duduc vrea să devină groparul economiei judeţului
el şi-a propus să desfiinţeze sute de societăţi comerciale
Protecţia muncii angajaţilor nu-i punctul forte al directorilor de spitale
Comentariul comentariilor (XXXV)
(Ioan Rotundu)
Mare dezbatere pe proiectele de legi ale învăţământului
Probleme financiare la Spitalul din Guranda
Controale la reducerile de preţ
Codreanu critică, dar în necunoştinţă de cauză
Liberali cred că-l pot dărâma pe Conţac, cu votul uninominal
Lovitura de graţie aplicată de Flutur potenţialilor contracandidaţi
Trebuie refăcută strategia pentru termoficare
Şase proiecte pentru diminuarea efectelor inundaţiilor
Mărinimoasă că-i băgată în seamă, CDS şi-a dat avizul
Vrea să-i îmbogăţească pe profesori, ca să nu fie umiliţi de elevii bogaţi
Iulia Vântur iese cu “delfinul” în lume
Ionuţ Iftimoaie este tăticul lui Nicholas Ionuţ
Horoscop
Atuuri de soldat în faţa soacrei
Execută case în condiţii avantajoase
Program TELE’M Botoşani, luni, 28 ianuarie
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog