Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   
Vineri: 29 Iunie 2012

Evenimente
Infracţiuni
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lui Rotundu

1 EURO = 4.6497 lei
1 USD = 3.9565 lei


Număr accesări
Astăzi:
15524
De la 07 Ianuarie 2003
55160590

Botoşani: Drama trăită de salariaţii şi bătrânii Căminului social Truşeşti


Fostul ministru al Sănătăţii Cseke Atilla, când a decis desfiinţarea spitalelor din Truşeşti şi Darabani, a promis că în aceste spaţii vor fi amenajate cămine sociale pentru bătrânii neajutoraţi. În acest sens, spunea ministrul, există un Program social ce urmează a fi implementat de către Ministerul Muncii.
La Truşeşti, Gheorghe Câmpanu (foto), managerul spitalului desfiinţat, şi-a luat în serios rolul de a coordona transformarea spaţiului în care a funcţionat spitalul într-un comin social modern, conform normelor europene. Şi a reuşit!
De atunci a trecut mai bine de un an. Totul mergea ceas. Dintre foştii salariaţi ai spitalului, 26 au trecut în schema noului cămin social iar restul au fost dirijaţi spre alte posturi.
Noua unitate socială, aflată în subordinea Consiliului Local Truşeşti, a semnat cu Ministerul Muncii un Acord de finanţare pentru întreţinerea a 50 de bătrâni. Lunar ministerul se obliga să vireze în contul unităţii sociale o anumită sumă de bani de fiecare bătrân internat.
Până acum două luni n-au fost probleme în primirea banilor. De când Guvernul Ungureanu a fost înlocuit cu Guvernul Ponta iar la ministerul Muncii a fost numită ministru liberala Mariana Câmpeanu, au apărut şi necazurile.
Noul ministru nu pare prea motivat să mai plătească unităţii sociale din Truşeşti banii stabiliţi prin Acordul încheiat de predecesorul său. Aşa se face că salariaţii nu şi-au mai primit la timp banii iar pentru ultima lună plata salariilor nu s-a mai făcut deloc.
Am discutat cu directorul unităţii sociale, economistul Gheorghe Câmpanu despre situaţia creată. „Am condus spitalul din Truşeşti vreme de 12 ani şi acum conduc căminul. O situaţie similară n-am mai păţIt decât în timpul Guvernului Năstase. Şi atunci spitalul a înregistrat restanţe la plata salariilor şi a alimentelor, deşi medicul Ioan Ioniţă era deputat PSD. Acu, când iar avem o guvernare USL au apărut aceleaşi probleme” – mi-a declarat Câmpanu.
Cu puţin timp înainte de a cădea guvernul Ungureanu, am realizat la Truşeşti un reportaj despre viaţa bătrânilor din acest cămin. Totul era bine. Acum totul se îndreaptă spre un dezastru.
Zilele trecute Gheorghe Câmpanu a fost nevoit să scoată din buzunar 20 de lei şi să-i dea unei salariate care plângea că nu mai are bani de pâine. Leafa unui angajat de aici rar trece peste 600 lei net lunar. O sumă derizorie dar pe care n-o primesc la timp.
Primarul comunei Truşeşti Mihai Puruhniuc n-are bani să poată complini veniturile pe care ar trebui să le asigure lunar ministerul Muncii. N-are astfel de prevederi în bugetul local.
Problemele se vor agrava şi mai mult pentru că neavând bani, unitatea nu mai poate achiziţiona alimentele necesare pentru a-i hrăni pe cei 50 de bătrâni internaţi. Câmpanu nu ştie ce va face. Deocamdată speră ca ministerul Muncii să se achite de obligaţiile asumate şi să vireze banii, inclusiv restanţele. Salariile lunare se ridică la doar 36 mii lei, o nimica toată la nivelul unui minister ca cel al Muncii.
În tot acest timp, ministrul Mariana Câmpeanu iese pe la televiziuni şi ne împuie capul cu ce măsuri de protecţie socială adoptă ea zilnic. Iată unde duce populismul politicienilor şi cine sunt cei care au de suferit de pe urma minciunilor cu care ne îmbrobodesc ei zilnic pin mass media.

Numarul de telefon al caminului de batrani este: 0231 570822

Ioan Rotundu


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]
 

  
Horoscop
Bancul zilei: Spaima soţului
“Pe 28 iunie 1940 a fost ocupată Basarabia și au urmat alți 50 de ani de ocupație, apoi 22 de ani de chin"
Mariana Campeanu îşi dăscăleşte colegul de la Educaţie Liviu Pop
pentru funcţia de consilier prezidenţial, Daniel Funeriu nu are nevoie de diplome
Senatorul PDL Cristian Rădulescu găsit de ANI că nu îşi poate justifica o parte din avere
Corneliu Iacobov, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare în dosarul Rafo Oneşti
a început condamnarea marilor coruăţi?
Tribunalul Bucureşti hărţuit din nou de avocaţii lui Năstase
Traian Ungureanu (PDL) cere demisia lui Victor Ponta
ne aflăm faţa celui mai grav pericol la adresa democraţiei şi libertăţii
Mocăniţa de T(r)uşeşti
Ioan Rotundu
Muniţie neexplodată, distrusă în poligonul din Copălău
Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!
Contrabandă pe barajul Stânca-Costeşti
Contrabandă cu căruţa la frontiera cu Moldova
HSR luată la ochi de primarul Portariuc
Ţurcanu a primit binecuvântarea prefectului să-şi mărească biroul
Firma Conrec chemată la ordin de primarul Portariuc
primarul vrea ca patronul să joace după muzica sa
Sănătate: Salariile s-au majorat, suplimentarea bugetului nu
Meningita a dus la umplerea Secţiei de boli infecţioase cu pacienţi
Din nou probleme la conceperea subiectelor de examen
Sute de medicamente ieftine ar putea să dispară de pe piaţă
Consiliul general al CNATDCU a decis că Victor Ponta a plagiat Premierul
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă

Contact: [email protected]
Telefon: 0745 544 745

Botezi? Gasesti la noi tot ce ai nevoie pentru crestinarea pruncului!