Lacul Eminescu a ajuns o carte de vizită ruşinoasă pentru judeţ

Ieri, am dat o raită pe la lacul „Eminescu”, situat în pădurea din apropierea Ipoteştilor, locul copilăriei poetului intrat în universalitate. Mă aşteptam ca reîntâlnirea cu „lacul codrilor albaşti” să fie una emoţională. Nimic din toate acestea. De cum m-am dat jos din maşină şi am păşit pe aleea cu dale, ce duce spre lac, dezamăgirea mi-a fost mare. Băncile ce străjuiesc aleea, nişte trunchiuri de copac despicate, erau înconjurate de mizerie. Pungi de plastic şi aluminiu, hârtii fel de fel, peturi de diferite mărimi etc. Nici urmă de vreun coş de gunoi. Ajuns pe malul lacului, altă privelişte dezolantă mi s-a înfăţişat ochilor. Luciul apei era amestecat cu nuferii înfloriţi galben şi alb, printre care pluteau în derivă peturi, cutii goale de conserve, capace de plastic, pungi de toate mărimile şi culorile. Puntea de acces pe insuliţa din mijlocul lacului era străjuită de aceleaşi urme ale civilizaţiei plasticului. Pe insulă aceleaşi gunoaie. O raită dată de jur-împrejurul lacului m-a familiarizat cu locurile unde excursionişti inconştienţi au amenajat grătare, au ars iarba, stufărişul sau arboretul, au lăsat urmele educaţiei şi civilizaţiei lor: grămezi de gunoaie. În timp ce luam cunoştinţă cu mizeria locului, la lac m-a ajuns din urmă un grup de copii însoţiţi de câteva cadre didactice. Erau elevii unui liceu de limbă germană din Rădăuţi Bucovina. Tare dezamăgiţi au rămas, văzând mizeria care domină întreg peisajul. Mi-a fost ruşine să le spun că-s de la presă. M-am dat drept excursionist.
Un pădurar bine intenţionat
Revoltat de cele constatate la faţa locului, m-am îndreptat spre cantonul pădurarului, aflat în vecinătatea lacului. Gheorghe Olaru, şeful parchetului Eminescu, ne-a explicat cum stau lucrurile. De al el am aflat că pădurea, cu lacul copilăriei lui Eminescu şi împrejurimile ce includ o poiană renumită, este revendicată. Proprietarul Proprietarul încă n-a intrat în posesie. Se judecă. În această situaţie soarta lacului a devenit indiferentă autorităţilor Dacă anul trecut primarul comunei, liberalul Gireadă, a mai dat câţiva muncitori să facă curăţenie în preajma lacului, anul acesta n-a mai considerat că este cazul. Mai mult, nici buncărul de gunoi nu l-a mai adus în zonă, deşi patronul singurului chioşc mai de Doamne ajută, aflat sub buza pădurii de unde se porneşte spre lac, ar fi contribuit cu jumătate din cheltuieli. Pădurarul mai face ceva ordine, dar prea multe nu poate impune vizitatorilor, pădurea ieşind de sub autoritatea sa. Potrivit opiniei sale, tot răul porneşte de la Consiliul Judeţean Botoşani, care nu s-a mai interesat de soarta lacului. La primărie n-am găsit nici primar, nici viceprimar. Doar câteva funcţionare care au dat din umeri, neştiind să ne spună unde pot fi găsiţi cei doi.
Prima şansă ratată
De la primărie ne-am îndreptat spre Complexul cultural Ipoteşti, format din mai multe aşezăminte muzeale, casa în care a crescut poetul, o bibliotecă cu aulă modern amenajată şi dotată, un complex alimentar şi de cazare, o arenă pentru spectacole în aer liber. Aici l-am găsit pe directorul complexului, prof.dr. Valentin Coşereanu. Potrivit spuselor sale, ar fi fost normal ca şi lacul să fi făcut parte din acest complex cultural. Pe vremea când ministrul Culturii era Ion Caramitru, s-a încercat acest lucru. Numai că trebuia promovată o hotărâre de guvern, care să treacă suprafaţa de pădure cu lac şi poiană, din proprietatea ministerului Silvic în cea a Culturii. Pe atunci directorul Silviculturii Suceava, de care aparţineau şi Botoşanii, Gheorghe Fluture, s-a arătat disponibil să ajute la realizarea acestui transfer. Numai că în locul lui Caramitru, la Cultură a ajuns Răzvan Theodorescu, care a blocat totul. Ca o culme a ironiei pentru pentru acest gest anticultural faţă de botoşăneni şi Eminescu, în 2004 Theodorescu a devenit senator de Botoşani.
A doua şansă ratată
În urmă cu doi ani, Consiliul Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Primăria Eminescu, au iniţiat un proiect de punere în valoarea a lacului Eminescu şi împrejurimilor sale. Proiectul, cu finanţare nerambursabilă Phare, prevedea iluminarea aleii şi a lacului, amenajarea unui loc de popas în poiana din apropiere, a unei tabere culturale internaţionale. Cei de la Euroregiunea Nord-Est Piatra Neamţ s-au arătat încântaţi de proiect şi au dat ca sigură finanţarea lui. Totul s-a împotmolit când cei de la Neamţ au descoperit că terenul este revendicat. Din nou s-a ajuns la soluţia cu transferul terenului, vreo două hectare, de la Silvic la Cultură. De data aceasta cel care a blocat transferul a fost chiar Gheorghe Flutur, încă ministru la Agricultură. Transferul de teren nemaiavând loc, finanţarea proiectului a căzut. De anul trecut nimeni nu se mai ocupă de soarta lacului. Nici Consiliul Judeţean Botoşani, nici Primăria Eminescu, nici Direcţia Judeţeană de Cultură Botoşani, nici Complexul cultural Ipoteşti. De la ministerul Culturii nu se mai dă nici un semn de viaţă, iar senatorul de Botoşani, Răzvan Theodorescu, într-un fel oarecare autorul moral al acestui dezastru cultural, n-a mai călcat prin zonă, n-a rostit o vorbă referitoare la meleagurile copilăriei lui Eminescu.
În timp ce străinii vizitează lacul şi i-au cunoştinţă de dezinteresul autorităţilor locale faţă de simbolul poeziei naţionale, aruncând vorbe grele pentru neglijenţa crasă manifestată, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Constantin Conţac se ceartă şi se judecă cu prefectul, Cultura tace, pentru că Dana Petrariu se pregăteşte de pensie, iar parlamentarii noştri dragi lipsesc cu desăvârşire din peisajul eminescian. Le voi aduce aminte la anul, când vor veni în faţa noastră să ne ceară votul. (Ioan Rotundu)