Copiii unui bătrân şi trei judecători s-au încăierat pe-o vacă moartă
De cinci ani un bătrân este purtat prin tribunale de către copiii săi. Mai exact de când a murit mama lor. Toată povestea a pornit de la o vacă moartă a cărei valoare a fost revendicată de către fiii bătrânului. Deşi a cerut ajutorul instanţei în această dispută stupidă, trei judecători au încurcat şi mai mult iţele. O decizie judecătorească a dat apă la moară copiilor, care acum nu mai vor doar contravaloarea vacii. Ei solicită chiar şi bruma de avere cu care-şi ţine zilele bătrânul. Toader Simionescu(foto) are 76 de ani, este din satul Ghilăneşti, comuna Cristeşti şi încă nu a terminat seria proceselor cu copiii săi. După decesul soţiei, copiii şi-au antrenat tatăl în mai multe procese de partaj succesoral. În 2000, când a început toată tevatura, moşul Toader a vândut 1,5 hectare de teren şi a dat banii copiilor pentru a-i mulţumi. Dar nu a fost aşa. După ce m-am judecat la Botoşani, am fost la Bucureşti şi Suceava. Am mai avut o casă făcută de mine pe care am vândut-o şi le-am dat banii lor. Necazul a început când au cerut să le dau valoarea unei vaci care murise de doi ani. Acum vor să-mi vând şi casa unde stau şi să rămân pe drumuri. Nu ştiu de ce. Că doar fata Gheorghina are ditamai vila în Botoşani, se ocupă de croitorie şi duce marfă în Italia. Băiatul, Ioan, are şi el o vilă la care l-am ajutat şi eu cumva, material. Şi judecătorii numai nu vor să facă dreptate. E atât de simplu, dar nimeni nu vede. Eu avere nu mai am, dar la proces, pe 27 septembrie anul acesta, avocata lor a fost în stare să spună judecătorilor că am şi o combină. Totul s-a complicat anul trecut când m-au pus să le dau copiilor câte 13 milioane de lei, pentru vaca pe care o vroiau. De unde să scot eu banii ăştia ? Acum vor să aducă executor şi să-mi ia şi ce mai am , în contul banilor datoraţi, ca să zic aşa , s-a plâns Toader Simionescu. Potrivit adeverinţei de stare materială, Toader nu mai are decât 6 găini şi un cal. În noiembrie 2003 Tribunalul Botoşani se pronunţase în favoarea bătrânului. Copiii, Gheorghina Ciridariu, Dumitru Simionescu şi Ioan Simionescu, au făcut recurs la Curtea de Apel Suceava. În şedinţa din septembrie anul trecut, trei judecători au întors lucrurile în favoarea copiilor, prin decizia nr. 906. Chiar dacă Toader a fost reprezentat de un avocat. Cei trei copii au solicitat ca în masa de partajat să se includă şi o vacă, ce ar fi existat la data decesului mamei Victoria. Avocata lui Toader a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că vaca buclucaşă a murit cu doi ani înainte de decesul soţiei bătrânului. Componenţa şi valoarea masei succesorale rămase de pe urma defunctei Victoria Simionescu, valoarea pasivului succesoral, tot ce ţine de procedura succesorală a fost stabilit în iunie 2003. În perioada respectivă, copiii au reclamat că în masa succesorală nu au fost incluse unele bunuri mobile înstrăinate de tatăl lor. Apelul fiindu-le respins ca nefundat, odraslele au declarat recurs, susţinând că nu a fost cuprinsă în masă jumătate din valoarea unei vaci şi că s-a stabilit greşit valoarea pasivului, prin reactualizarea unei sume de 8 milioane lei . Aceasta sumă reprezenta cheltuiala cu înmormântarea defunctei Victoria, suportată de către Toader. Reactualizarea stabilită printr-o sentinţă a Judecătoriei Botoşani a fost de 34.773.600 lei. Cei trei judecători de la Curtea de Apel Suceava au găsit ca fiind justificat capătul din recurs privind includerea în masa succesorală a contravalorii vacii, despre care fiii spun că exista la data decesului mamei. Judecătorii au admis recursul copiilor, modificând în totalitate decizia Tribunalului Botoşani nr. 912 A din noiembrie 2003. Până şi reactualizarea cheltuielii de înmormântare a fost adusă tot la 8 milioane, pentru că instanţa anterioară stabilise această sumă fără ca acţiunea să fi fost solicitată de către Toader. Prin decizia celor trei judecători, Toader a fost obligat să plătească celor trei copii câte 13.245.977 lei, cu titlu de sultă, plus cheltuielile de judecată din apel şi recurs. Pentru că bătrânul nu a avut de unde să le dea fiilor banii imputaţi, procesele au continuat. Dacă-mi iau şi casa unde stau, rămân muritor de foame şi pe drumuri. Unde să mai caut înţelegere? Dacă vine executorul şi mă dă afară? Acum vor tot, dar 20 de ani, cât a fost mama lor bolnavă, nu au venit să o îngrijească. M-au ajutat doi soţi care nici măcar nu sunt neamuri cu noi , a mai spus Toader. Casa în cauză este moştenită de la tatăl său, bunicul celor trei copii. Casa era, la moştenire, construită din paiantă şi acoperită cu draniţă. Ulterior, după 1983, înainte de decesul soţiei, a fost refăcută în întregime. În adresa 81.748 din 16 aprilie anul trecut, primită de la Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, i se comunică bătrânului Toader că în cazul dezbaterii succesiunii după decesul soţiei, casa moştenită de la părinţi nu face obiectul masei succesorale . Dar pentru rezolvarea situaţiei, Toader Simionescu ar trebui să se adreseze tot instanţei de judecată, în vederea rectificării succesiunii. Am vrut să vorbim cu copiii bătrânului. Din păcate nu am reuşit. La adresa menţionată în sentinţele judecătoreşti nu am găsit pe nimeni. Toţi sunt domiciliaţi în municipiul Botoşani, strada Bucovina nr. 55, se spune într-o decizie judecătorească. La adresa respectivă nu am găsit pe nimeni. Decât câteva saivane pustii, pe care trona o inscripţie: servim zilnic HOT DOG. Numărul 55, mare pe poartă, în rest nimic. La înfăţişarea pe care urmează să o aibă luna aceasta în instanţă, Toader Simion speră să i se mai descâlcească puţin necazul. Până acum a plătit, spune el, 3 avocaţi, un expert şi 9 martori. A cheltuit vreo 20 de milioane lei. Şi tot degeaba. Dar, cine ştie ce păcate o avea de ispăşit şi el. (Marian MOROŞAN)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.