Ţepuit a doua oară chiar de cei puşi să-i facă dreptate

N.R. - Ne cerem scuze pentru pauzele în accesare, dar se fac modificări pentru îmbunătăţirea funcţionării site-ului.

Despre Complexul comercial „Leto” de la Dealu Mare, Dorohoi, s-a scris atunci când între fostul patron falimentar Mihail Fodor şi cel ce i-a cumpărat patrimoniul scos la mezat de către bancă, omul de afaceri dorohoian Constantin Codreanu, a izbucnit un scandal. Totul a pornit de la faptul că, fostul patron Fodor, prin metode zis dolosive, s-a prelevat de un drept patrimonial constând într-o suprafaţă de teren şi a obţinut printr-o executare silită dărâmarea unei săli pentru nunţi. Executorul judecătoresc Grigore Smocot, însoţit de oamenii lui Fodor, a trecut la hăcuit construcţia, tăind-o în cruciş şi curmeziş, deşi se putea demola prin recuperarea materialelor. Pentru că, în opinia proprietarului, respectiv firma lui Codreanu denumit㠄Transport Mixt” SA Dorohoi, executarea silită era obţinută pe căi necinstite, s-a apelat din nou la dreptatea Justiţiei. Jurisconsultul societăţii s-a adresat Judecătoriei Dorohoi cu o cerere prin care a solicitat emiterea unei ordonanţe preşedinţiale care să oprească demolarea construcţiei. Cererea a fost înregistrată sub nr. 2564/23 septembrie a.c. În cerere s-a arătat situaţia creată şi s-a solicitat suspendarea executării silite dispusă prin dosarul nr. 117/25 iulie 2005. Iată ce prevede art. 581 din Codul de procedură civilă privind emiterea ordonanţelor preşedinţiale şi ce rost au aceste hotărâri: „Instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.” Se mai arată c㠄Ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor şi chiar atunci când există judecată asupra fondului dreptului. Ordonanţa este vremelnică şi executorie.” Ce s-a întâmplat în realitate. În loc ca judecătorul de serviciu, care a primit cererea, să acţioneze cu promptitudine şi în timp real, pentru a se putea opri ireparabilul, adică demolarea, a fixat termen de judecată data de 6 octombrie 2005. Dacă avem în vedere intervalul de timp dintre primirea cererii (23 septembrie) şi termenul de judecată (6 octombrie), constatăm că avem de-a face cu un termen de judecată obişnuit şi nu unul în regim de urgenţă. Cu alte cuvinte, la Judecătoria Dorohoi s-a făcut tot ce-a fost posibil ca ordonanţa preşedinţială să nu se obţină în timp real. Oamenii aduşi de Fodor au demolat clădirea. În astfel de condiţii este normal să te întrebi: în ziua de 6 octombrie ce va mai judeca completul ce-i desemnat? Se mai justifică emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, aşa cum s-a cerut prin cererea introdusă instanţei în 23 septembrie a.c.? Nu se mai justifică, pentru că ea nu mai are obiect. Nici procesul nu mai are rost să se deruleze, de vreme ce tardivitatea şi-a spus cuvântul. Când au apărut primele materiale legate de acest conflict, soţia lui Fodor, Liliana; ne-a pricopsit în redacţie cu un drept la replică. Se zice că Liliana Fodor, după ce şi-a falimentat, împreună cu soţul, afacerea „Leto” ar profesa avocatura prin Iaşi. Nu ştim cu certitudine cât adevăr cuprind vorbele şoptite pe ici pe acolo, dar ştim că dreptul său la replică, prin modul în care a fost formulat, nu demonstrează cunoştinţe prea largi privind modul de lucru în presă. În primul rând un drept la replică se referă strict la ce anume s-a consemnat greşit şi în ce constă corectura, apoi, ca el să aibă justificare, trebuie să vină de la persoana vizată în material cu reproşuri directe şi de natură să-i afecteze imaginea publică. Ori în textul primit de la Liliana Fodor nu rezultă respectarea unor astfel de condiţii, şi ele relative la rândul lor, pentru că nu există o reglementare juridică privind dreptul la replică. În schimb, Liliana Fodor ne dă lecţii de documentare jurnalistică. Şi ea, ca mulţi alţi magistraţi, a căzut în aceiaşi capcană. A confundat cele trei surse de documentare ale ziaristului, ca izvoare informative, cu verificarea informaţiei. O informaţie provenită dintr-un document sau un înscris nu se verifică, cum nu este verificabilă afirmaţia unui politician sau reprezentant al unei instituţii a statului făcută într-o conferinţă de presă. Este răspunderea directă a celui în cauză. Altfel se pune problema în cazul unor investigaţii, unde, pentru ca răspunderea jurnalistului să fie evitată, se caută dovezi materiale sau testimoniale care să asigure proba verităţii într-un eventual proces. În cazul „Leto”, de vreme ce reporterul a fost la faţa locului şi a consemnat evenimentele în derularea lor, cu interviu din partea persoanelor implicate, ce dovezi mai palpabile vrea Liliana Fodor? Cert este că litigiul dintre Fodor şi Codreanu este unul ce va fi cu greu soluţionabil, substraturile juridice fiind multe şi cu schepsis. Se vorbeşte şi de nişte falsuri, dar trebuie să existe coloana vertebrală a unui judecător care să le valideze, fără a arunca ocheade la vreun teanc de marafeţi, indiferent din partea cui oferit. Până una, alta la Dorohoi, cei puşi să facă dreptate au comis o mare nedreptate. Părerea mea! (Ioan Rotundu)