sarcini care nu au fost însă duse la îndeplinire de conducerea DSV Botoşani. Era vorba de convocarea comisiei de disciplină, dar probabil că există nişte legături acolo care vor trebui distruse, a precizat Cristian Roman.Primul reprezentant al Guvernului în teritoriu susţine că se pune din ce în ce mai serios schimbarea directorului Vladimir Rizac din fruntea DSV Botoşani. Acesta susţine că şi la agricultură situaţia poate sta la fel, în ceea ce îl priveşte pe directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Botoşani Mihai Pavel. A fost anunţat ministrul de resort, pentru a-şi aprofunda cercetările din punct de vedere profesional şi va lua deciziile care se impun, ce pot merge până la destituire, a precizat primul reprezentant al Guvernului în teritoriu. Deputatul Radu Drăguş consideră că cine greşeşte plăteşte, în timp ce prefectul consideră că mai degrabă menţinerea în funcţie a lui Pavel ar aduce prejudicii de imagine democraţilor decât demiterea sa. Prefectul consideră că şi-a făcut datoria şi în continuare eventuala schimbare a celor doi directori nu mai depinde de el. (Bianca ALBU)




