Viorel Alexandru, Mihai Baltă, Alexandru Simionovici, Costică Macaleţi, Ion Diaconu şi Gheorghe Sorescu (foto) sunt cei şase prefecţi pe care i-a avut judeţul Botoşani după 1989. Cu toţii se vor reuni la Palatul Administrativ săptămâna viitoare, la iniţiativa actualul reprezentant al Guvernului în teritoriu, Cristian Roman.
Foştii prefecţi s-au declarat foarte încântaţi de idee, potrivit celor afirmate de Cristian Roman. ocazie cu care se va dezveli şi o placă dedicată ocupanţilor acestei funcţii. Totodată, va avea loc şi o dezbatere mediată de profesorul Constantin Cojocaru.
Anul acesta se împlinesc 150 de ani de când această funcţie a fost înfiinţată, de pe vremea lui Cuza, şi noi împlinim 20 de ani de când această funcţie a fost reînfiinţată. Vom face o galerie cu fotografii, cum este în fiecare judeţ, în fiecare prefectură. Am avut discuţii să facem pe o placă de marmură toţi prefecţii judeţelor Botoşani şi Dorohoi. Eu am vorbit cu toţi şi i-am invitat pe toţi aici. Am discutat, au fost foarte încântaţi, cu domnul Baltă am vorbit iar ultima oară cu Simionovici, a declarat prefectul Cristian Roman.
Acesta este de departe cel mai longeviv prefect postdecembrist. Cel mai scurt mandat la avut Ioan Diaconu. Până la urmă, fiecare din ei a însemnat ceva pentru acest judeţ, indiferent de perioada în care a ocupat funcţia, a mai spus reprezentantul Guvernului în teritoriu la Botoşani. (Lavinia Preda)