Preotul Ioan Alupoaie, din Parohia botoşăneană Izvorul Tămăduirii, poate fi lesne asemuit cu Meşterul Manole. Pentru a doua oară biserica pe care a ridicat-o cu multă osteneală a luat foc ieri. De fapt, a ars doar acoperişul, dar pentru un moment enoriaşii au crezut că sunt în faţa unui dezastru. Mai întâi a început într-un tramvai, apoi a construit o bisericuţă de lemn, care s-a făcut scrum după ce câţiva localnici au pus foc ca să şteargă urmele furtului unor icoane. Cu ajutorul oamenilor de afaceri şi a ajutorului celorlalţi preoţi din judeţ, părintele Ioan Alupoaie a reuşit să ridice o biserică adevărată şi trainică.
Luni după amiază reuşise să termine acoperişul şi a adus rugăciuni de mulţumire pentru că trecuse cu bine şi de acest hop. Marţi în jurul orelor 4.00, liniştea dimineţii a fost tulburată de strigăte de spaimă, de disperare. S-a întâmplat din nou, focul a mistuit iar. Zeci de enoriaşi au coborât în jurul bisericii cu gând să dea o mână de ajutor, dar au constatat repede că se simţeau neputincioşi în faţa focului care mistuia acoperişul din lemn trainic de stejar, în aşteptarea pompierilor.
Cu o zi înainte, echipa de muncitori tocmiţi să facă acoperişul au bătut palma bucuroşi că au finalizat lucrarea, iar aspectul era demn de invidiat. ieşise o treabă minunată, care avea însă să dureze doar câteva ore. Pompierii au avut de furcă cu stingerea incendiului, întrucât nu au avut acces decât dintr-o parte a bisericii şi pe o scară exterioară pe care muncitorii nu o mai îndepărtaseră. După ce vâlvătaia a fost stinsă a lăsat loc unei imagini dezolante. Acoperişul a fost distrus în totalitate.
Oare de ce sunt eu blestemat? Cât muncesc şi cât fac şi uite că nu realizez nimic. dacă nu te şi îmbolnăveşti când se întâmplă aşa! Când am aflat că iar arde, am sărit din pat, toată familia ne-am speriat. Abia terminasem acoperişul cu o zi înainte. Este cineva aici care a spus că îmi va pune foc: lasă că ţi-o coc eu! Aşa a zis. Poliţia trebuie să depisteze a spus preotul paroh Ioan Alupoaie, sleit de puteri şi dezorientat.
Potrivit şefului Detaşamentului de intervenţii din cadrul ISJU Botoşani, cpt. Narcis Jechel, cel mai probabil focul a fost pus, dar există şi posibilitatea unei improvizaţii la sistemul electric. Verificăm toate pistele. Luăm în calcul orice, dar după primele verificări avem de-a face cu o intenţie rea, focul a fost pus de cineva probabil. Încă nu ştim a spus acesta. Şi criminaliştii au analizat circumstanţele în care s-a produs nefericitul eveniment, urmând a da publicităţii concluziile verificărilor. (Lavinia Preda)