Bravura Regimentelor 37 Infanterie, 8 Vânători, 7 Călăraşi – Botoşani, 29 Infanterie Dorohoi, regăsită şi în filele cărţii lui C. Gane, a fost probată din plin în campania Primului Război, prin fapte impresionante, printr-un tribut de sânge impresionant, spiritul dragostei de Neam şi Ţară al botoşănenilor fiind incontestabil. Şi prin ai noştri s-au scris Mărăştii, Mărăşeştii, Oituzul.
Scrisa un patriot botoşănean al vremii: „Pentru sufletul nostru n-au existat Carpaţii, care au fost simbolul de durere a neamului, n-au putut fi niciodată un obstacol al unităţii naţionale (…) La umbra Carpaţilor s-au ţesut firile unei tragedii seculare, profundă în mutismul ei, înfiorătoare în desfăşurarea ei istorică, măreaţă în deznodământul ei de astăzi. Puterea sufletului unui neam e mai tare decât toate puterile lumii. Veacuri s-au scurs şi nimic nu s-a ştirbit din această putere. Ea a rămas întreagă, nealterată şi biruitoare” („Alarma”, Botoşani, 5 septembrie 1916).
Contribuţia de sânge a botoşănenilor în Epopeea Reîntregirii României se poate exprima sintetic aşa: 7269 de morţi în război, 1.260 invalizi de război, 10.277 copii orfani de război. 6.543 de văduve de război, 2.297 dispăruţi în război, cifre însumate pentru cele două judeţe Botoşani şi Dorohoi. Este notabil, este impresionant.. Nu întâmplător, într-o zi-simbol a istoriei noastre, ziua de 24 Ianuarie, locotenent-colonelul Mateescu se adresează astfel botoşănenilor: „Iubiţi fraţi de arme! Profit de această frumoasă zi a neamului românesc, 24 Ianuarie, care în legătură cu frumoasele fapte ale scumpei noastre armate, din care şi voi copii ai Botoşanilor aţi făcut parte, pentru a spune părinţilor, fraţilor şi soţiilor voastre că în acest război aţi săvârşit, mai mult ca întotdeauna, acte de curaj şi vitejie; şi v-aţi făcut datoria ca adevăraţi fii ai ţării” („Botoşanii”, 28 ianuarie 1918).
Drept pentru care, în baza celor de mai sus, s-a scris cu litere de-o şchioapă în presa botoşăneană a vremii – „TOATE TREI” – „După Basarabia a venit Bucovina, iar după Bucovina vine şi Transilvania. Ce fericire Doamne! Toate trei surorile se lipesc de trupul mamei şi ea le ocroteşte şi duios le strânge la sânu-i, iar noi, care am trăit să vedem înfăptuindu-se acest mare ideal naţional, noi suntem generaţia cea mai fericită a neamului nostru” („Botoşanii”, 11 noiembrie 1918) Dar generaţia noastră? (Ionel Bejenaru)