Pentru întreaga carieră artistică, devotamentul probat faţă de publicul spectator şi măiestria cu care au promovat valorile artistice ale Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani, şase actori au primit titlul de Actor Societar de Onoare al teatrului botoşănean. Proiectul de hotărâre privind acordarea acestui titlu unor actori consacraţi a fost propus de consilierii Traian Apetri, respectiv Volin Costin. Titlul de Societar de Onoare al Teatrului „Mihai Eminescu” a fost acordat în semn de recunoaştere a întregii activităţi depuse în slujba artei. Actorii propuşi pentru a primi distincţia de Societar de Onoare sunt Silvia Brădescu, Elena Coriciuc Ligi, Ion Plăeşanu, Dumitru Păunescu, Ioan Apostoliu şi Boris Perevoznic. Ei şi-au dedicat viaţa acestei prestigioase instituţii botoşănene, jucând un rol deosebit în recunoaşterea ei valorică. De exemplu, o activitate bogată şi prestigioasă a avut-o actorul Dumitru Păunescu. În calitate de actor al teatrelor din Reşiţa- Timişoara, Botoşani-Arad-Oradea-Bacău - Botoşani a interpretat pe scenă peste 200 de roluri, dintre care în peste 150 a deţinut rolul principal.
„Acordarea acestui titlu reprezintă recunoaşterea pe care o acordă comunitatea prin Consiliul Local pentru acele personalităţi ale scenei botoşănene”, a apreciat primarul municipiului Cătălin Flutur. Aşa cum a mai existat o astfel de hotărâre şi în cazul actorilor din cadrul Teatrului de Păpuşi Vasilache Botoşani, edilului şef al municipiului i se pare normal ca şi actorii consacraţi ai Teatrului „Mihai Eminescu” să primească o astfel de distincţie. Potrivit directorului Teatrului „Mihai Eminescu”, Traian Apetrei, conducerea instituţiei împreună cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie şi Consiliul Artistic s-a gândit să acorde un semn de preţuire actorilor care lucrează în cadrul teatrului botoşănean. Acordarea acestui titlu vizează recunoaşterea unei cariere artistice deosebite.
„Nu este vorba numai de acel salariu de merit care se acordă acestor actori. Dincolo de acest lucru noi vom acorda o diplomă, iar fiecare din cei care vor primi titlul capătă şi dreptul de a uza de acest apelativ de Societar de Onoare al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani. Este un gest de preţuire a unei activităţi prodigioase”, a declarat directorul Traian Apetrei. Având în vedere faptul că cei şase actori ai Teatrului Mihai Eminescu vor primi o sumă simbolică alături de diploma cu titlul de Societar de Onoare, consilierul Mihai Ştefan s-a arătat curios de unde se vor lua banii. Edilul şef al municipiului a ţinut să precizeze faptul că suma este foarte mică, iar consiliul şi-o poate permite. Îndelungata activitate desfăşurată pe scena Teatrului „Mihai Eminescu”, prestigiul moral, talentul şi măiestria artistică, numărul impresionant de personaje a căror imagine au transpus-o în realitate, sunt doar câteva dintre argumentele pentru care cei şase artişti enumeraţi mai sus merită titlul onorific de Societar de Onoare al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani. (Margareta NICHIFOR)