Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
10408
De la 07 Ianuarie 2003
122870475

Acum, că şi-a pierdut funcţia, Huţuleac răbufneşte

  • 29 January 2008, 23:00
Acuzată în nenumărate rânduri de deputatul liberal Liviu Câmpanu, Rodica Huţuleac susţine că nu a fost ajutată de acesta să ajungă preşedinte al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate. Destituită din funcţia pe care o deţinea, Rodica Huţuleac susţine că deputatul Liviu Câmpanu nu a ajutat-o niciodată. Mai mult, Huţuleac susţine că ea este cea care l-a susţinut pe Câmpanu să devină deputat.”Eu m-am chinuit ca el să devină deputat şi să îşi facă campanie electorală”, a precizat Rodica Huţuleac.
Chiar dacă şi-au adus acuze, Huţuleac şi Câmpanu nu s-au întâlnit faţă în faţă. Aceasta susţine că nu Liviu Câmpanu a pus-o pe funcţia de conducere, pentru că în urmă cu doi ani şi jumătate el nu era preşedinte de organizaţie. Rodica Huţuleac susţine că a primit mai multe propuneri de a trece la PNL Botoşani, dar nu le-a dat curs. „Nu sunt genul de om care să mă plimb dintr-un partid într-altul ca să îmi menţin funcţia”, a adăugat Rodica Huţuleac. (Margareta NICHIFOR)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Parlamentarii noştri au chiulit la greu
Concluziile anchetei privind masacrul canin de la Ipoteşti
Legea arhivelor în dezbatere publică
Elevii şi cadrele didactice ar putea beneficia din acest an de laptopuri
Comentariul comentariilor (XXXVII)
(Ioan Rotundu)
Cea de a 25 ediţie a Festivalului „Mărţişor Drohoian” este încă incertă
Lozneanu a primit răsplată de la conducerea centrală PC
50 de primari îşi fac drum prin Europa
Teatrul vrea să pună în valoare Grădina de vară
CJ angajează un important fond de rulment
Primarii riscă să devină ţapi ispăşitor în eşuarea Programului SAMTID
Neatenţia la volan
Încă trei prime de directori au fost dezvăluite
Accident auto cu vătămări corporale
Horoscop
Întrebare şi răspuns la radio Erevan
CryoSeal în Spitalul Judeţean
Liberalii au trimis-o pe democrata Huţuleac la… plimbare
Preoteasa a decretat: Nu, alocaţiei pentru cei peste 18 ani
Zvetlana Preoteasa s-a lăsat aşteptată la Botoşani
Program TELE’M Botoşani, miercuri, 30 ianuarie
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog