Printr-un proiect de lege care urmează să fie dezbătut de forul legislativ, cultura plantelor va urma să fie subvenţionată de către Guvern numai la culturile care nu prea au răspândire, sau la care cultivarea se face pe suprafeţe foarte mici. Adică numai la anumite plante, printre care nu se găseşte porumbul sau grâul, care sunt vitale pentru agricultorii din judeţ. Cu toate acestea în lista plantelor care vor fi subvenţionate se găsesc şi cele care sunt cultivate într-o măsură mai mare în judeţ, cum ar fi sfecla de zahăr sau soia. În respectivul proiect de lege se precizează că vor fi subvenţionate culturile de soia, care sunt nemodificate genetic cu cinci milioane lei pe hectar, sfecla de zahăr cu 15 milioane lei pe hectar, plantele textile cu nouă milioane lei pe hectar, plantele medicinale şi aromatice cu cinci milioane lei, dar şi culturile de legume şi solariile cu 40 milioane lei pe hectar. Vor mai fi subvenţionate şi viile şi livezile cu două, respectiv patru milioane lei pe hectar. Mulţi agricultori s-au plâns că în cazul în care subvenţiile sunt acordate pentru plantele pe care ei nu le cultivă, atunci nu vor putea rezista pe piaţă, cheltuielile fiind foarte mari. Mihai Pavel, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) a declarat că această politică de subvenţionare are un scop anume. Subvenţiile sunt o pârghie pentru agricultori, şi anume în a-i ajuta să cultive anumite culturi, care nu prea au căutare, dar care ar avea piaţă de desfacere. De aceea Guvernul nu subvenţionează culturi care au deja căutare pentru că apare producţie în exces. La porumb când a fost acordată subvenţia, au fost îngropaţi acei bani. Oamenii s-au trezit cu o producţie mare, care nu avea căutare şi au pus porumbul pe foc. Banii au fost îngropaţi, când se putea face altceva cu ei, a spus Mihai Pavel. Ioana Popovici, purtătorul de cuvânt al DADR a declarat că se aşteaptă ca la majoritatea acestor plante care, conform proiectului, vor fi subvenţionate să se dubleze numărul hectarelor cultivate faţă de anul trecut. În 2005 au fost cultivate 2.300 hectare de sfeclă de zahăr, dar se aşteaptă ca numărul de hectare să se dubleze. La soia au fost 6.900 de hectare, din care 2.945 hectare cu soia modificată genetic, aceste culturi nebeneficiind de subvenţie. Plante textile nu au fost cultivate deloc, iar plantele medicinale pe zece hectare. Cel mai mic număr de hectare de culturi care vor fi subvenţionate sunt cele de legume, anul trecut fiind înregistrate numai trei hectare. Vii sunt pe 1.700 de hectare şi pomi pe 2.300, a spus Ioana Popovici. (Dănuţ ROTARIU)