Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Religie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16452
De la 07 Ianuarie 2003
122876519

Andrei Marga, validat în funcţia de preşedinte al ICR pe uşa din spate

  • adică fără a mai fi audiat în comisii
  • 11 September 2012, 23:00
Plenul Senatului a aprobat, in sedinta de marti, validarea lui Andrei Marga in functia de presedinte al Institutului Cultural Roman (ICR), desi acesta nu a fost audiat in Comisia pentru cultura si cea pentru politica externa ale acestui for legislativ, Marga fiind plecat din tara, potrivit Agerpres. In favoarea validarii acestuia s-au exprimat 50 de senatori, impotriva au votat 26 de senatori, iar cinci s-au abtinut de la vot.
Propunerile inaintate de grupurile PSD si PNL si respectiv PDL pentru ocuparea celor doua functii de vicepresedinte al ICR vor fi validate de plenul Senatului dupa ce Biroul Permanent va stabili o data la care candidatii sa fie audiati in comisiile reunite de specialitate.
Aceasta decizie a fost luata de liderii grupurilor parlamentare din Senat dupa o pauza de consultari, solicitata de Cristian Radulescu (PDL).
Pauza de consultari a fost solicitata dupa ce senatorii se exprimasera deja, prin vot, pentru respingerea propunerii inaintate de presedintele Comisiei pentru cultura din Senat, Sergiu Nicolaescu (PSD), care solicitase amanarea discutiilor pe marginea ICR pentru saptamana viitoare.
Propunerea acestuia a fost respinsa cu 30 de voturi ''pentru'', 46 de voturi ''impotriva'' si cinci abtineri.
Si vicepresedintele Comisiei pentru cultura senatorul democrat-liberal Radu F. Alexandru s-a exprimat in favoarea amanarii discutiilor pentru ca propunerile inaintate sa fie audiate in comisiile de specialitate. ''Cutuma a facut ca intotdeauna oamenii propusi pentru functii in institutii atat de importante sa fie audiati in comisii.
Chiar nu este o graba si o audiere este binevenita. (...) Votul impotriva amanarii s-a dat intr-o inertie nefericita. Senatorii nu au in fata CV-urile candidatilor si suntem in situatia in care vom trebui sa votam niste oameni pe care nu ii cunoastem nici dupa nume, cu exceptia domnului Andrei Marga. Este un vot care nu face cinste seriozitatii plenului Senatului'', a spus Radu F. Alexandru.
In replica, vicepresedintele liberal al Senatului, Dan Radu Rusanu, a precizat ca, in trecut, senatorii PDL au respectat mai putin cutuma si mai mult Regulamentul Camerei superioare a Parlamentului.
''Domnul Radu F. Alexandru are dreptate - asa spune cutuma, insa, Regulamentul nu spune asa (referire la obligativitatea audierii candidatilor -n.r.). PDL a respectat Regulamentul tot timpul si mai putin cutuma, asa ca ii rog sa respecte Regulamentul. (...) In plus, nici pe ceilalti doi vicepresedinti ai ICR de pana acum nu ii cunosteam niciunul'', a spus acesta, dupa ce liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Mario Oprea, subliniase faptul ca liberalii ar dori transarea problemei in sedinta de plen de marti. Votul a fost secret si electronic, la solicitarea senatorului UDMR Gyorgy Frunda.
Potrivit unor surse parlamentare citate de Mediafax, fostul ministru Andrei Marga este plecat din tara, el nefiind anuntat despre aceste audieri in comisiile de specialitate ale Senatului.
Grupurile USL din Senat l-au nominalizat pe Andrei Marga pentru ocuparea functiei de presedinte al ICR, ramase vacante dupa demisia lui Horia-Roman Patapievici, iar pentru functia de vicepresedinte a fost propus Horia-Razvan Garbea.
Pentru cea de-a doua functie de vicepresedinte al ICR grupul parlamentar al PDL din Senat va face o propunere de candidat.
Candidatii pentru ocuparea functiilor de conducere din ICR trebuiau sa fie audiati, in cursul diminetii de marti, de senatorii din Comisia pentru cultura si de cei din Comisia pentru politica externa, insa audierile au fost amanate ca urmare a faptului ca Andrei Marga nu se afla in tara.
Agenţia de ştiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Sex între filozofi
Consiliul JAI din 19-20 septembrie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, anulat
Preşedintele CJ Argeş Constantin Nicolescu, scos pe targă de la DNA
Franţa nu poate primi toată mizeria Europei
Profesorul japonez Shinichi Mochizuki afirmă că a rezolvat conjectura abc
una dintre cele mai importante probleme din teoria numerelor
Preşedinte jucător sau tăietor de panglici?
Şi noi ce facem cu mizeria?
Ioan Rotundu
Marioneta Portariuc şi sforarul Tincu
Ioan Rotundu
Icoana „Umilenie” ajunge sâmbătă la Botoşani
Demolatorul Fabricii de zahăr Bucecea numit şef la ARR
Festivalul Mărului la Curteşti
Cristian Roman, preşedinte la Forţa Civică
Botoşani: Prefectul a început răfuiala cu profesorii beţivani
Botoşani: IŞJ nu mai cheamă elevii sâmbătă la şcoală
După scumpire, urmează şi întreruperi în furnizarea apei
Nova Apaserv anunţă întreruperi în furnizarea apei curente
Câteva zile zona Primăverii va rămâne fără tramvai
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog