Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14391
De la 07 Ianuarie 2003
122874458

Apa Grup şi debranşarea chiriaşilor datornici

  • 28 March 2006, 23:00
Primarul Cătălin Flutur a semnat ieri o dispoziţie către cei de la Locativa prin care li se solicită facilitarea furnizorilor de utilităţi accesul la locuinţele aparţinând patrimoniului privat al Consiliului Local, în scopul de a executa o serie de debranşări. Este vorba de autorizarea societăţii Apa Grup de a trece la debranşarea familiilor datornice. „Noi am dat curs solicitării lor şi cred că este un lucru pe care puteau să îl facă de mai mult timp. Sunt unele familii care au datorii de 20 milioane, altele se pare că au ajuns la 100 milioane”, susţine primarul, care are totuşi mari semne de întrebare că o familie care locuieşte într-un apartament din Botoşani poate acumula datorii ce se ridică la aceste sume. În acest context, Flutur suspectează că o parte din pierderile celor de la Apa Grup sunt puse în cârca familiilor nevoiaşe care nu au avut posibilitatea să îşi instaleze apometre, sau chiar dacă au dorit, nu au mai putut, deoarece era necesar să îşi achite mai întâi datoriile din urmă. Acesta susţine că datornicii în cauză pot solicita expertize prin care să se clarifice situaţia. În opinia sa, li se pun în cârca celor mai nevoiaşi pierderile de la Societatea Apa Grup. „Nu încerc să îi apăr pe datornici, pentru că orice beneficiar de utilităţi trebuie să plătească. Orice serviciu se plăteşte, dar mi se pare imposibil să se ajungă la asemenea sume”, afirmă edilul şef al municipiului. Acesta este curios unde au fost evidenţiate majorările şi penalităţile datornicilor. Primăria înlesneşte însă accesul în locuinţă, pentru ca cei de la Apa Grup să îşi facă treaba, dar este îndoielnic faptul că aceasta este de fapt soluţia. Lipsa apei va face însă ca marii datornici să mai plătească câte ceva societăţii. Acolo unde nu există însă o contorizare directă, mare parte din datornici nu plătesc. Acest fapt este bine evidenţiat prin faptul că acolo unde sunt contoare individuale, cum este cazul energiei electrice, sau a televiziunii prin cablu, oamenii nu au asemenea restanţe, fiind imediat debranşaţi. Conflictul este între părţile contractante, dar primarul consideră că ar fi bine ca datornicii să solicite expertize, dacă se consideră neîndreptăţiţi şi nu recunosc sumele pe care le au de plătit. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Cu locuinţa în flăcări de la câteva scântei
Plângeri nefondate pe banii contribuabililor
Licitaţii cu repetiţie cauzate de birocraţie
Listele ANL vor fi supuse aprobării Consiliului Local
Primarul nu înţelege revolta cetăţenilor
Sindicatul “Impact” a fost deschis la dialog
Împreună, pentru un mediu mai curat
Flutur sare în ajutorul nevoiaşilor
Licitaţie pentru prima stradă ce va fi reabilitată
Violenţa în şcoli
Conflicte sociale sau "capul" celor responsabili
A dispărut mita la eliberarea paşapoartelor
Municipalitatea pregăteşte Zilele Oraşului
Spitalul Judeţean scos dator cu 20 de miliarde
Horoscop
Cangrena bolşevismului din IŞJ
Dispute aprinse privind modificarea statutului magistraţilor
Instituţiile de cultură au depus proiectele de management
Aula colegiului A.T. Laurean este în renovare
Tinerii învaţă arta discursului
Mişcarea personalului didactic
Simularea examenului de bacalaureat
Fonduri structurale şi de coeziune
Caz grav de meningită la un sugar
Opt localităţi în alertă
Leasingul, preferat la achiziţionare de autovehicule
Conducta de gaz de la Hârlău rămâne încă o promisiune
Protest public împotriva atitudinii lui Ludovic Orban
Coaliţia nu a ajuns la un acord privind eliminarea privilegiilor parlamentarilor
Dinu Patriciu în continuare liber
Există o tendinţă clară către concentrarea pieţei româneşti de media
Femeile care nasc târziu sunt predispuse bolilor de inima
Start într-o nouă expediţie în Himalaya
Un aparat de mărimea unei pastile ar putea salva viaţa pompierilor
Un mafiot italian şi-a ucis sora pentru 'a salva onoarea familiei'
Tentativă de record mondial la cea mai înaltă construcţie din nisip
A fost descoperită o acropolă miceniană pe insula grecească Salamina
Descoperirea posibilei 'verigi lipsă' între homo erectus şi omul modern
Birourile de amanet sunt la mare căutare
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog