Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Anunţuri
Economic
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14753
De la 07 Ianuarie 2003
122900402

Aprecieri bune şi rele la volumul semnat de Corneliu Filip

  • Ioan Rotundu
  • 6 May 2018, 23:00
Vineri, 4 mai a.c., la Sala de şedinţe a CLM din sediul Primăriei Botoşani a avut loc lansarea volum,ului intitulat „Decembrie 1989 la Botoşani” semnat de cunoscutul jurnalist botoşănean Corneliu Filip. Volumul, pe care autorul şi l-a propus a fi un document istoric despre evenimentele de la Botoşani din decembrie 1989 este mai degrabă o povestire antrenantă şi incitantă în acelaşi timp.
De vreme ce lipsesc date concrete pe ore şi zile în ce priveşte succesiunea evenimentelor, consemnări de nume ale persoanelor şi citate din cuvântările rostite din balconul Teatrului şi apoi al Palatului Administrativ care să reflecte starea de spirit a acelor vremuri, lipsesc trimiteri la documentele esenţiale întocmite în primele ore şi zile ale evenimentelor care au dus la decizii de instaurare a noii puteri şi cine au fost semnatarii acestor documente, lipsesc listele nominale cu cei care au format primele organisme de decizie etc. nu putem vorbi de o carte document istoric.
În schimb, putem consemna faptul că volumul este o povestire istorică a acelor zile fierbinţi din decembrie 1989 iar aici talentul jurnalistului îşi spune din plin cuvântul, oferindu-ne o lectură plăcută şi captivantă.
De apreciat este şi abilitatea jurnalistului de a fi prezent în miezul evenimentelor, el fiind un cunoscut popularizator al faptelor „pline de eroism” ale conducătorilor comunişti la nivel de judeţ şi nu numai. De altfel, atunci când i se propune un rol important în noua conducere a judeţului, jurnalistul consemnează la pag. 120: „Am spus că nu vreau să intru în faţă pentru că lumea mă cunoaşte ca o voce care a slujit vechiul regim şi vor fi vociferări.” De apreciat acest fairplay pe care alţi aplaudaci ai regimului comunist l-au dosit în favoarea oportunismului.
Filip se descrie ca un apropiat al profesorului Petrea Curcă, ca un sfătuitor al acestuia, pozând în personaj cheie al acelor vremuri ceea ce iarăşi pare a fi oi adiere de grandomanie pentru că Petrea curcă în volumul său „Revoluţia la Botoşani” nu-i acordă lui Corneliu Filip un rol de prim rang.
Jurnalistul ne povesteşte cu har cum s-au format noile structuri de conducere prin a se aduce unul pe altul: cunoştinţe, neamuri, cârdăşii de privilegiaţi ai regimului comunist, cum s-a numit primul prefect de Botoşani şi mai ales cum a fost ales primul inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, de fapt o adunătură de vechi miliţieni botezaţi peste noapte poliţişti.
Cu privire la cele relatate de autor am de făcut unele adăugiri. Pentru că Diamandescu plecase la Bucureşti să se rostuiască cu funcţii ministeriale, la FSN Botoşani s-au propus trei nume printre care şi al căpitanului Neculai Cheptănaru, de loc din satul Hulub, comuna Dângeni.
Filip lasă să se înţeleagă că a jucat un rol decisiv în alegerea lui Cheptănaru ca şef, considerându-l a fi cel mai potrivit şi pe care-l cunoştea dintr-o anchetă jurnalistică. Eu îl contrazic. Neculai Cheptănaru a fost un carierist de tânăr ofiţer şi a fost un miliţian dur şi chiar cu o doză de cruzime, în spatele acestei poze profesionale ascunzându-se de fapt un personaj cu morală profesională îndoielnică.
L-am cunoscut în câteva împrejurări în perioada când eram inspector pr. de credite la Bankcoop şi cumulat funcţia de jurist. În această calitate ne-am ciocnit de câteva ori pentru că ţinea apărarea celor răi platnici asupra creditului angajat şi căuta să ne blocheze executările silite. După ce a fost mutat ca şef la Poliţia Suceava şi făcut general nu-i ajungeai nici cu prăjina la nas. La Suceava numele său a fost implicat în afacerile murdare ale patronului de la magazinul Bucovina. S-a pensionat la timp pentru a scăpa de o cercetare penală.
Mi sunt şi alte nume de slugi ale regimului comunist care au devenit mari revoluţionari peste noapte şi care s-au cocoţat în conducerea judeţului şi a Primăriei Botoşani. Vă las pe dvs. să le descoperiţi citind volumul.
Ca o concluzie, volumul semnat de jurnalistul Corneliu Filip este o poveste reuşită a evenimentelor din decembrie 1989, calitate care va face ca volumul să fie citit şi de tinerii zilelor de astăzi pentru că nu abundă în date şi consemnări istorice care să genereze plictiseală.
Lectură plăcută!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Adevărul: Filmul complet al "operaţiunii microfonul".
Cum a fost păcălită Carmen Dan, ce rol a avut sora ei şi cine a plantat de fapt microfonul în casa ministrului
Bancul zilei: Politeţe mortală
Horoscopul zilei de 7.05.2018
Tudorel Toader: Procurorii au uitat de articolul 132 din Constituţie
şi nu prea au fost sub autoritatea ministrului Justiţiei
Ludovic Orban: Nu cred că a existat dupa Revolutie atâta prostie în guvern
Dăncilă e pe post de mobilă. Cred că şi jandarmul ce o păzeste are mai multe putere
Fondurile de pe Pilonul II aveau la sfârșitul lunii martie active de 42,5 mld. lei
Deputatul Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE, susține că este nevoie de ”o transparentizare a finanţării ONG-urilor
şi politicienilor care au manipulat opinia publică şi au denigrat România pentru binele instituţiilor de forţă”.
Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 4.05.2018
rofit.ro: Statul, cu drept de preempțiune, nu a cumpărat niciun teren agricol din 2014,
Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog