Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Anunţuri
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Religie
Mediu
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
15956
De la 07 Ianuarie 2003
122876023

Arcadie Gherasim: Rusia făţarnică

  • 23 August 2010, 23:00
De ani de zile Rusia, prin regimul său de marionetă de la Tiraspol, ţine sub ocupaţie militară, politică şi economică o parte din teritoriul RM. Este un adevăr demonstrabil dacă ne amintim că anume Rusia a încurajat şi a înarmat separatiştii pe un teritoriu recunoscut în plan internaţional ca fiind al RM, a injectat sute de milioane de dolari în consolidarea militară şi economică a regimului smirnovist pro-moscovit pe teritoriul suveran al RM, a plătit pensiile într-o regiune care de jure aparţine RM, a livrat Tiraspolului pe datorie gaze la preţuri mult mai mici decât cele pentru întreaga RM, a privatizat toate întreprinderile mari din raioanele de est fără să aibă acordul adevăratului lor proprietar.
Prin multiplele declaraţii ale Dumei de Stat, Rusia a recunoscut toate actele secesioniste al regimului de la Tiraspol, iar prin tergiversarea retragerii forţelor sale armate şi a armamentului, Rusia a sfidat deciziile internaţionale prin care această ţară a fost calificată drept agresor sau una ce-şi mai menţine ilegal trupele pe un teritoriu ce nu-i aparţine.
Dacă toate aceste fapte recunoscute de comunitatea internaţională nu constituie o stare de ocupaţie de către Rusia a unei părţi din teritoriul RM, înseamnă că nici rebelii ceceni nu au fost sprijiniţi cu arme şi bani din exterior, nu au fost antrenaţi de mercenari străini, iar Dudaev nu trebuia împuşcat, ci primit cu flori la Kremlin, aşa cum e primit Igor Smirnov.
Adică, dacă regimul de la Tiraspol nu este unul separatist şi o unealtă de menţinere a RM în stare de ocupaţie parţială, înseamnă că toate motivele inventate de Kremlin pentru a invada Cecenia au fost minciuni...
Dar iată că, după două decenii de ţinere ilegală sub control a unui teritoriu care nu-i aparţine, Rusia se trezeşte cu replici serioase din partea Occidentului. Mai întâi, cancelarul german Angela Merkel îi recomandă liderului de la Kremlin să-şi retragă soldaţii şi muniţiile din RM, apoi urmează replica preşedintelui român Traian Băsescu după întâlnirea cu premierul moldovean Vlad Filat: „România are interesul ca RM să-si redobândească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem. Credem că nici unui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu”...
Evident că ruşilor nu le prea place această poziţie a statelor UE şi, pentru a o compromite, virulentul Minister de Externe de la Moscova (care a trecut pe linie moartă orice reacţie la solicitarea cancelarului german privind retragerea militară a Rusiei din RM) a declanşat o adevărată isterie mediatică împotriva declaraţiei preşedintelui român. Chiar a doua zi după apariţia acesteia, reprezentantul oficial al MAE al Rusiei, A. Nesterenko, o face pe naivul şi, în loc să se refere la esenţa spuselor lui Băsescu conform cărora o ţară care nu-şi retrage armata aflată ilegal pe teritoriul altei ţări poate fi considerată drept ţară-ocupant, acesta reiterează rolul pacificatorilor ruşi care… fac parte din cu totul altă operă.
De ce a tăcut Moscova la replica Germaniei, dar a prins la glas la cea a României? Din simplul motiv că, ţinând cont de specificul situaţiei din regiune, administraţia de la Kremlin doreşte să dea un caracter cât mai subiectiv noilor demersuri europene privind eliminarea prezenţei sale militare pe teritoriul RM, să le încadreze într-o campanie propagandistică prin care să insufle că subiectul despre „ocupaţia ruseasc㔠este unul exclusiv de sorginte românească. De parcă americanii nu ar fi vorbit niciodată despre ocuparea de către ruşi a Ţărilor Baltice!
Timpul.md
Romanian Global News

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Program Tv SOMAX, marţi, 24 august
Bancul zilei: Tatăl lui Băsescu
PLDM depăşeşte, în premieră, comuniştii la capitolul încredere
ONG-urile se împotrivesc defrişării terenului unde se va construi Catedrala Mântuirii Neamului
Unirea Basarabiei cu România interzisă de Comisia Electorală Centrală
Până când?
Cum au crescut averile senatorilor PDL pe timp de criză
Preşedintele a fost înjurat, dar n-a bătut pe nimeni
„Gogoşica parfumat㔠îl sfidează pe Ţâbuleac
Ţoapa din primăria Rădăuţi Prut
Ioan Rotundu
Toate spitalele din judeţ vor fi verificate la sânge
Verificarea legalităţii certificatelor de handicap este complicată
Semnături pentru birul pe avere la Botoşani
Căldura nu se scumpeşte
Un nou centru social în municipiul Botoşani
Plata burselor şcolare a trecut în seama primăriilor
Săraci scoşi datori la AJPS
Garda de Mediu pregăteşte declanşarea unor noi controale
Elevii de clasa a VIII-a încă nu ştiu cum vor fi examinaţi
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog