Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Religie
Pamflet
Reportaje
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
1511
De la 07 Ianuarie 2003
123125082
pnl

Asociere cu cântec, sau cum a fost înfrânt Ţâbuleac pentru a doua oară

  • 1 August 2008, 23:00
La nivelul judeţului Botoşani s-a dat startul la demersurile privind constituirea unei asociaţii intercomunitare, care să acceseze fonduri prin programul Operaţional Sectorial de Mediu. Este vorba de Asociaţia Intercomunitară „Eco Proces” la care se vor asocia municipiul Botoşani, Consiliul Judeţean, municipiul Dorohoi, cele 5 oraşe şi 71 comune.

Totul are un preţ
Asociaţia va avea rolul de a promova şi implementa proiecte ce vizează investiţii pentru partea de salubritate. Constituirea asociaţiei a trecut de votul consilierilor judeţeni, care au considerat că nu trebuie să pună frână dezvoltării judeţului din cauza unor ambiţii politice. Ştiut fiind faptul că în plenul Consiliului Judeţean, pedeliştii sunt minoritari. Însă, totul se face cu un anume preţ. Alianţa PSD-PNL-PRM a dat „undă verde” cu condiţia să fie intervenit la structura de conducere a Asociaţiei.
Cel care a venit cu propunerea a fost vicepreşedintele CJ, Constantin Conţac. Mai exact a propus trei modificări pentru Consiliul Director. „Suntem de acord ca preşedintele Asociaţiei să fie domnul Mihai Ţâbuleac. Dar, în locul primarului municipiului Botoşani, Cătălin Flutur propunem să fie numit primarul de Dorohoi, Dorin Alexandrescu (n.r. primar PSD), iar în locul primarului comunei Ungureni, Ilie Ivanache (n.r. primar PNL) să fie pus primarul de Ştiubeni, Ionel Merticaru (n.r. primar PNL). La cenzor, în locul doamnei Carmen Achiţei să fie numit Cornel Lupaşcu", a propus Constantin Conţac.

„Nu deţine Flutur monopolul accesării fondurilor europene”
Cu toate că şeful CJ, Mihai Ţâbuleac şi-a jucat toate cărţile pentru a convinge consilierii alianţei să se lase în formula deja întocmită, proiectul a trecut în forma dorită de social democraţi, liberali şi peremişti. „Noi nu semnăm decât actul de naştere a acestei Asociaţii. Actele de constituire au fost lucrate la Direcţia Juridică a CJ. Am optat pentru operativitate. Deja avem nişte rămâneri în urmă, în ce priveşte accesarea fondurilor pe mediu. Apoi, unele primării şi-au dat deja acordul pentru proiect în formula întocmită de noi. Ar trebui să o luăm de la capăt şi se vor produce întârzieri. Mai pierdem o lună. Vă rog să înţelegeţi că nimeni nu vrea să înşele pe cineva. Să dea Dumnezeu ca această asociaţie să funcţioneze cum trebuie”, a pledat Mihai Ţâbuleac, specificând că înlocuirea lui Flutur cu Alexandrescu ar fi doar o ambiţie politică.
Consilierul pedelist, Ioan Diaconu, director la SC Termica şi-a încercat la rându-i şansa: „Mi se pare anormal să nu folosim un atu. Domnul Cătălin Flutur este primul primar care a reuşit să atragă fonduri europene. Este o frână pusă judeţului să nu foloseşti un om care a atras fonduri europene. Văd că Alianţa PNL-PSD funcţionează din plin”.
O reacţie nu a întârziat să apară, consilierul social democrat Mircea Dănuţa (foto), luând pe loc foc cu gura: „Nu deţine Flutur monopolul accesării fondurilor europene”. Supărat, şeful CJ Botoşani a întins coarda la maxim: „Este o ambiţie. Deja semnaţi actul de deces al acestui organism. Mă puneţi în postura să renunţ la conducere”.
De alături, vicepreşedintele Constantin Conţac a asigurat că aleşii judeţeni nu trebuie să se sperie şi să se lase intimidaţi fiindcă nimeni nu este de neînlocuit. „Dacă cineva nu vrea, nu este obligat”. În final, pedeliştii au înghiţit în sec, preşedintele Mihai Ţâbuleac nu a abdicat din conducerea Consiliului Director al Asociaţiei şi proiectul a trecut, după cum a „cântat” Alianţa. (Eliza Sofian)


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariul comentariilor (CLIX)
(Ioan Rotundu)
Horoscop
Bărbatul de la miezul nopţii
Idei de afaceri, cu fonduri structurale, la Copălău
Tubul buclucaş
Program Tele'M Botoşani
Cum îşi fură băncile clienţii prin cardul de credit
La Zalău, romanii românilor se vor întâlni cu romanii ungurilor
Speranţe la un an de la vandalizarea bisericii româneşti din Bichisciaba
Două săptămâni de post pentru Sfânta Maria
Vestul Canadei ar putea fi forţat să adopte oficial limba franceză
Românii din Spania au trimis 561 de milioane de euro în ţară
Jale si disperare la românii din regiunea Cernăuţi afectaţi de inundaţii
Bani pentru materiale necesare reconstrucţiei caselor afectate de inundaţii
Guvernul a aprobat un pachet de măsuri destinate sprijinirii persoanelor sinistrate
Nivelul şi condiţiile de aplicare a accizei reduse la motorina utilizată în agricultură
Ministrul Păcuraru explică cum se pot descurca sinistraţii cu 300 lei
Politia Rutieră nu mai poate prelungi durata dovezii provizorii de circulaţie
O româncă a stat un an cu un ac în gingie
Românul şi cum „pricepe” el recentele inundaţii
Inundaţiile sunt prilej de fraudă
ţara în care nesimţirea este ridicată la rang de virtute
Americanii şi chinezii testează Botoşaniul
Pedeliştii nu vor alianţe
Răileanu vrea salarii mai mari pentru poliţiştii comunitari
Locuinţe ANL prin credit ipotecar
Candidaţii PSD se luptă între ei pentru un loc la parlamentare
114 familii au primit cheia la locuinţele ANL
Flutur cere consilierilor judeţeni să nu-şi mai asculte şefii de partid
În drum spre oraşul de sub Meseş şi vestigiile de la Porolissum (I)
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog