Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Editorial
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Reportaje
Pamflet
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
9132
De la 07 Ianuarie 2003
122869199
Autorităţile române doar mimează lupta împotriva contrabandei cu ţigări

De ce tac cei de la DIICOT Buzău?

  • Zoe Zlata, Ioan Rotundu
  • 21 June 2021, 15:21
În acest ciclu de reportaje vom încerca să demonstrăm cât de amplu este fenomenul contrabandei cu ţigări din Republica Moldova, cum acţionează autorităţile moldoveneşti şi cele româneşti, cum justiţia din România este în cârdăşie cu contrabandiştii şi cine ar fi autoritatea română care patronează contrabanda cu ţigări în beneficiul şefilor ei şi a unor politicieni de prim rang.
Important de reţinut este faptul că toate cazurile de contrabandă descoperite şi pe care le aducem în discuţie s-au consumat pe raza de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, instituţie condusă de către comisarul şef Victor Mariniuc (foto), originar din Dorohoi, judeţul nostru.
De ce tac cei de la DIICOT Buzău?
Pentru început revenim asupra unor acţiuni spectaculoase ale procurorilor din cadrul DIICOT Buzău soldate cu descoperirea unui depozit clandestin de ţigări de contrabandă amenajat chiar în interiorul oraşului Buzău.
Procurorii de la DIICOT Buzău au efectuat percheziţii, în mai multe rânduri, pe parcursul lunii aprilie şi mai a.c., acţiuni încheiate cu o descindere în Vama Sculeni din apropierea Iaşului dar şi cu o incursiune peste apa Prutului, în Vama Sculeni – Republica Moldova. Presa naţională a prezentat succint derularea acestor acţiuni pentru că cei de la DIICOT Buzău au fost foarte zgârciţi în informaţiile date publicităţii prin comunicatele de presă, refuzând să ofere şi alte informaţii solicitate de diverse publicaţii, printre care şi Jurnalul.
„În total, în urma celor două acţiuni, au fost confiscate peste 15 milioane de ţigarete, au fost indisponibilizate 11 vehicule, printre care şi două ansambluri autotren, sumele de 120.000 de euro, 300.000 de lei, 1.000 de lire şi înscrisuri.” – scrie în comunicatul DIICOT Buzău din 13 mai 2021.
Descinderea procurorilor în Vama Sculeni ne-a trezit interesul pentru că şi la Jurnalul avem informaţii despre ce se întâmplă în cele două vămi Sculeni situate faţă în faţă peste apa Prutului. Jurnalista Zoe Zlata, care aparţine de organizaţia internaţional㠄Reporteri fără frontier㔠şi care monitorizează contrabanda cu ţigări de pe ambele maluri ale Prutului ne-a aţinut permanent la curent cu ce se întâmplă pe frontiera Republicii Moldova şi cum acţionează procurorii moldoveni.
De la ea am aflat că procurorii DIICOT Buzău au trecut frontiera la Sculeni – Moldova şi au înmânat procurorilor moldoveni un dosar cu probele strânse şi care vizau vameşi şi poliţişti de frontieră moldoveni.
Pentru a putea să publicăm informaţiile noastre, cu adresa nr. 92/23 mai 2021 am solicitat o serie de informaţii de la DIICOT Buzău, oferindu-ne să le punem la dispoziţie informaţii importante despre anumiţi agenţi de poliţie de frontieră din cadrul ITPF Iaşi implicaţi în contrabanda cu ţigări. Practic, ne interesa dacă agentul de poliţie român Mihai Marius Pavel este suspect în cadrul dosarului ce vizează Vama Sculeni.
Cei de la DIICOT Buzău au preferat tăcerea, deşi noi aveam informaţia dar voiam o confirmare judiciară.
Tot tăcerea a preferat şi comisarul şef Victor Mariniuc, inspectorul şef al ITPF Iaşi, care la adresa noastră nr. 94/8 iunie 2021 prin care am solicitat să ne confirme dacă în urma descinderii DIICOT Buzău agentul de poliţie Mihai Marius Pavel s-a îmbolnăvit subit, plecând în concediu medical, şi dacă s-a iniţiat vreo anchetă administrativă asupra sa.
Informaţiile venite de la Zoe Zlata ne confirmă faptul că în contrabanda cu ţigări anchetată de procurorii DIICOT Buzău sunt vizaţi în principal doi angajaţi: vameşul şef de tură Radu Movilă din Sculeni – Republica Moldova şi agentul de poliţie Mihai Marius Pavel din Vama Sculeni – România, ambii lucrând pe aceeaşi tură prin care au trecut autovehiculele burduşite cu ţigări de contrabandă şi depozitate în imobilul din Buzău.
Ce-a păţit cameşul moldovean Radu Movilă şi cum este tratat românul Pavel veţi afla din episodul următor. (Va urma)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul săptămânii 21 – 27 iunie 2021
Bancul săptămânii: Dispariţie misterioasă
Traian Popa continuă războiul cu directorul DSVSA Botoşani
Ioan Rotundu
Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Democraţia liberală şi lupta pentru putere
Ioan Rotundu
Vameşul moldovean Radu Movilă are 3 dosare. Ai noştri niciunul
Zoe Zlata, Ioan Rotundu
Caz cutremurător de violenţă a bunicului asupra nepoatelor
Ioan Rotundu
Ludovic Orban, Ceauşescul democraţiei liberale postdecembriste
Ioan Rotundu
De ce li s-au muiat picioarele procurorilor de la DIICOT Buzău
Zoe Zlata, Ioan Rotundu
Un excelent reportaJ despre spiritualitatea botoşăneană
Primarul Dresleucă şi poliţistul Hurmuz chefuiesc pe îndelete
Ioan Rotundu
Liberalilor botoşăneni le-a venit mintea la cap
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog