Ofiţerul de credite: Părinte dar cu ce investiţii ne garantezi acest împrumut?
Preotul: Cu 2000 de suflete şi 600 de case.
Ofiţerul de credite: Părinte, noi nu luăm suflete în garanţie. Astea nu-s investiţii.
Preotul: Fiule, poate că n-o fi investiţii dar sunt depozite de bani a căror valoare creşte de la un an la altul.
Ofiţerul de credite: Cum, aşa părinte, că nu pricep!
Preotul: Uite cum stă treaba, fiule. La 2000 de suflete, anual mor 30 iar eu încasez 200 lei de fiecare mort, adică 6000 lei anual. Se nasc cam 30 şi eu iau de botez tot 200 lei, adică alte 6000 lei. Mai adaugă vreo 30 de nunţi a câte 500 lei cununia şi avem alte 15.000 lei. Cu Ajunul şi Boboteaza, câte 30 lei de casă, avem 18.000 lei. Şi acum vine grosul: taxa anuală pe credinţă este 100 lei de casă, adică 60.000 lei. Adunate fac 105 mii lei, adică vreo 23 mii euro anual. În zece ani se adună 230 mii euro iar eu am a vă da vouă la 30 mii euro în zece ani cel mult 60 mii. Ei, am sau nu garanţie solidă?!
Ofiţerul de credite, încântat de demonstraţie preotului, s-a dus iute la şef să-i spună ce client i-a venit.
Şeful, aflând despre cine este vorba, se răsti la ofiţer:
- Nu-i dai nici un euro. Ăştia au mână de luat dar niciodată nu dau.
Petrea Prostu
Ioan Rotundu
