Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Sport
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Gastronomie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
10511
De la 07 Ianuarie 2003
122870578

Bolnavii cronici botoşăneni au participat la protestul COPAC

  • 9 November 2009, 23:00
Reprezentanţi ai bolnavilor cronici botoşăneni au participat ieri în Capitală la un protest organizat faţă de diminuarea fondurilor în sistemul sanitar de către Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC). ,,Spitale gata să pice, medici şi asistente care pleacă să profeseze în străinătate, farmacii care vând ,,pe datorie”. Acesta este sistemul sanitar românesc la aproape trei ani de la aderarea la Uniunea Europeana”, declara, ieri, Cezar Irimia, preşedintele COPAC.
Printre revendicările aduse în atenţia autorităţilor de către reprezentanţii bolnavilor cronici se numără: accesul imediat şi necondiţionat la tratament pentru toţi pacienţii, fără discriminare şi fără restricţii, conform Cartei Europene a Drepturilor Pacienţilor şi a legilor româneşti în vigoare, alocarea pentru sănătate, a unui buget de cel puţin 6% din PIB.
Reprezentanţii COPAC susţin proiectul de lege depus de Asociaţia Naţională a Medicilor de Familie şi cer introducerea sa pe agenda de dezbatere a Parlamentului. Toţi membrii COPAC - Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor afectate de HIV/SIDA, Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România, Asociaţia Transplantaţilor din România, Alianţa Naţională pentru Boli Rare România, Asociatia Naţională a Hemofilicilor din România, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, Societatea de Scleroză Multiplă din România - cer soluţionarea de urgenţă a următoarelor revendicărilor menţionate. Revendicările COPAC sunt susţinute şi de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), Colegiul Medicilor din România (CMR), Colegiul Farmaciştilor din România, Societatea Naţionala a Medicilor de Familie din România.
„Noi, cei peste trei milioane de pacienţi cu afecţiuni cronice grave, avem rugămintea ca, printre campanii, formule guvernamentale şi apariţii televizate, să vă gândiţi cât de bolnavă este cu adevărat România, şi să luaţi în calcul faptul că fiecare familie are cel puţin o persoană bolnavă”, se arată în comunicatul transmis după protestul de ieri de către COPAC. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Incendii la vreme de seară şi noapte
Ich bin ein Berliner. Eu sunt berlinez
George Scarlat: Preşedintele României ales în Basarabia
Oportunităţi de afaceri economice româneşti, prezentate la Navarra
Adunare generală bianuală la Asociaţia Românilor din Canada
„Şcoala nu este numai o clădire, ci o insulă unde
se păstrează identitatea neamului nostru”
Organizaţiile studenţilor basarabeni din România caută soluţii în comun
O tânără visează să-şi corecteze vederea
Planuri parcelare gratuite
Horoscop
Nu daţi cu piciorul norocului!
Peste călugăriţe
Este razie!
Accident rutier provocat de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum
Iar nu sunt bani de salarii
Victorie fără probleme pentru „Viitorul” Flămânzi
din nou arbitraj părtinitor la meciul echipei „Gloria” Frumuşica
Tochitură dobrogeană
Ministerul Sănătăţii susţine că vaccinul pandemic pentru copii este sigur
Numărul locurilor de muncă n-a suferit modificări semnificative
Dar în loc ce punem?
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog