Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Economic
Editorial
Învăţământ
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Religie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
13279
De la 07 Ianuarie 2003
122898928

Botoşani: Ecaterina Andronescu şi-a deşertat sacul cu promisiuni

  • 1 March 2013, 23:00
Senatorul Ecaterina Andronescu a declarat vineri dimineaţă la Botoşani, că lucrările la cele cinci campusuri şcolare din judeţ ar putea fi continuate şi finalizate cu bani de la Banca Mondială.
„La nivel naţional sunt 162 de campusuri şcolare începute în 2008 şi care se află în diferite stadii de construcţie. În Botoşani sunt cinci campusuri începute. Din iulie şi până în decembrie, cât am fost ministru, am demarat discuţii cu Banca Mondială pentru a obţine un împrumut pentru finalizarea.
Banca Mondială a acceptat propunerea noastră şi trebuie finalizat contractul. Privim diferenţiat şi în interiorul campusurilor o ierarhizare. Unul avea şcoală, internat, cantină şi spaţii de cazare pentru profesori. Începem ce e mai important, respectiv cu şcoala”
, a declarat Andronescu. Deşi nu a vehiculat nici o sumă Andronescu a precizat că împrumutul de la Banca Mondială este de ordinul sutelor de milioane de euro. (Adrian Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Măreţia plutonierului
Gastronomie: Supă-cremă de broccoli
Petru Grozavu: Al II-lea război rusesc împotriva R. Moldova
Marea Britanie: Partidul Conservator umilit într-un scrutin parţial
Mă aştept ca Traian Băsescu să se întoarcă în PDL
Dacă s-ar reînscrie în partid ar fi oricum în conducere
Protest la sediul CSM faţă de revocarea judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ
WordPress care solicita dezvăluirea identităţii unui blogger
BOR a pus ordine în oficierea botezului, cununiei şi înmormântare
Moaştele vii ale Ecaterinei Andronescu, la Botoşani
Ioan Rotundu
Buldogul portocaliu a ajuns şi la Botoşani
Ioan Rotundu
Botoşăneanca Turcan a scărmănat-o politic pe Ecaterina Andronescu
Cum a fost folosit Cupidon la furatul bijuteriilor
Botoşani: Mostre de „înţelepciune” dăscălească la Ecaterina Andronescu
Petru Oilenic s-a bucurat de clemenţa judecătorilor
Botoşani: Vasile Blaga a plâns pe umărul perdanţilor din PDL
Au trecut Prtutul pe pod… de gheaţă
Mii de pensionari vor să plece în staţiuni cu bilete subvenţionate
Campania pentru subvenţii în agricultura a luat start-ul
Concursurile pentru inspectori şi directori de şcoală, trecute în plan secundar
Învăţământul gimnazial, criticat de Ecaterina Andronescu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog