Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Fapt divers
Editorial
Administraţie
Alune americane
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
12699
De la 07 Ianuarie 2003
113137443

Botoşani: Mare bal mare organizat de baronul social-democrat de Hudeşti

  • 31 January 2016, 23:00
Sâmbătă’ seară, la Căminul cultural din Hudeşti s-a inaugurat deschiderea campaniei electorale cu un mare bal la care au participat numai social-democraţi aleşi pe sprânceană. Ascuns sub denumirea de „Balul Gospodarilor” evenimentul a fost practic începutul campaniei electorale a baronului de Hudeşti, primarul PSD Viorel Atomei (foto). Acest început va continua şi la nivel de sate sub numele de „Balul Părinţilor”.
Evenimentul de sâmbătă a fost organizat de către Şcoala Hudeşti prin directorul Mirela Apătăchioaie ŞI Organizaţia comunală PSD a cărei preşedinte este chiar primarul Atomei. Cel puţin aşa s-a consemnat pe afişul prin care s-a anunţat evenimentul.
Distracţia n-a fost una organizată în pripă. Încă de acum două săptămâni primarul i-a luat pe rând pe consilierii locali PSD şi le-a cerut contribuţie individuală indemnizaţia de consilier pe o lună de zile, respectiv suma de 280 lei. O sponsorizare substanţială a venit din partea baronului şef din zonă, primarul PSD de Conceşti şi important om de afaceri din zona Darabani, Costel Nazare. Bani a scos din buzunar şi primarul Atomei care şi-a asumat şi răspunderea să cumpere 200 l de vin de prin zona Rediu – Rădăuţi Prut, cunoscută zonă de vinuri bune.
Haideţi să vă’ fac cunoştinţă cu principalele personaje care au organizat, susţinut şi participat la distracţie. Directorul de şcoală, Mirela Apătăchioaie este divorţată. Soţul său a fost vărul baronului şef Costel Nazare dar s-au despărţit din motive pe care încă nu le pot dezvălui. Apoătăchioaie a ajuns director pe filiera PSD care controlează IŞJ Botoşani prin inspectorul şef Mihaela Huncă.
Nevasta primarului, prima doamnă a comunei cum îi place să i se spună, lucrează şi ea în şcoală. Are două norme. Catedră întreagă la Biologie, jumătate de normă ca secretară şi jumătate de normă ca bibliotecară. În plus, mai are ore şi în cadrul programului „Şcoală după şcoală” derulat la şcoala din satul Baranca. Una peste alta, prima doamnă a comunei Hudeşti primeşte lunar în mână 7.000 lei. Umărul la organizarea balului l-a pus şi şeful de post Ilie Munteanu. Normal, de vreme ce soţia sa este contabilă la şcoală şi subalterna directorului iubitoare până la moarte de social-democraţie.
Partea distractivă a fost asigurată de Dan Doboş, directorul Orchestrei „Rapsozii Botoşanilo0r”, orchestră care de când se află sub bagheta lui Dobo a dispărut de pe ecranele TVR, de la festivalurile din ţară şi străinătate dar care cântă cu virtuozitate pe la nunţi şi alte distracţii ale PSD. Alături de Dan Doboş a fost şi cântăreţul de muzică populară Grigore Gherman venit din Regiunea Cernăuţi – Ucraina. Cei doi au fost acompaniaţi de o orchestră din Darabani aducă de baronul şef Costel Nazare.
Au dansat şi mâncat bunătăţurile întinse pe masă înalte feţe social-democrate precum senatorul Doina Federovici, baronul şef Costel Nazare, primarul PSD de Darabani Cornel Aroşoaie, baronul de Suharău – primarul Marcel Chelaru care se dă drept liberal, candidează independent şi se distrează cu cei dragi lui din PSD că din PCR se trag cu toţii, şeful de post Ilie Munteanu cu nevasta şi cu voia lor primarul Viorel Atomei însoţit de prima doamnă a comunei secondată de directorul de şcoală Mirela Apătăchioaie.
În ce-l priveşte pe primarul Atomei, sfatul meu ar fi să nu facă risipă de bani şi forţe umane pentru că majoritatea locuitorilor din comună respiră social-democrat iar el va primit al cincilea mandat fără emoţii. Ca cititorii să-mi dea crezare în cele afirmate îi încunoştinţez că în comuna Hudeşti, pe televiziunea din cablu, se poate urmări doar Antenele. Posturile B1 TV, Realitatea Tv sunt bruiate tot timpul. În ce priveşte postul local Tele’M nici vorbă să fie introdus pe cablu pentru că s-ar deştepta localnicii şi n-ar mai avea somn de baron primarul iar prima doamnă a comunei n-ar mai primi de la oglindă mesajul că este ce-a mai frumoasă, pardon!, bănoasă din şcoală.
Adrian Marcu

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscopul zilei de 30.01.2016
Reţeta zilei: Supă cremă de sparanghel
Bancul zilei: Starea de disperare
Valeriu Zgonea cere reluarea dezbaterilor privind Codul Penal si de Procedura Penala,
dupa criticile CE din raportul MCV
Gabriel Oprea: Procurorul general are rang de ministru; in anumite conditii, are anumite misiuni importante
Astronomii babilonieni, primii care au folosit "o geometrie foarte sofisticata"
Un comisar european sustine "taxa europeana pe benzina" propusa de
Germania pentru a acoperi finantele necesare crizei refugiatilor
Florin Piersic, dupa ce PSD s-ar fi aratat interesat sa il propuna candidat la parlamentare:
Nu ma intereseaza politica, la politicieni nici nu le spun multumesc, ca n-am de ce
Politia germana "ar trebui sa impuste imigranti", sustine lidera unui partid populist
Dacian Ciolos discut aazi cu liderii partidelor parlamentare despre modificarea legii alegerilor locale
CJ Botoşani: Raportul de activitate al consilierului judeţean Marius Bogdan
„Jupânul” Marian Petrache vrea capul lui Flutur
Ioan Rotundu
Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 29.01.2016
Lumea lu' Rotundu: Ziua Unirii la Darabani
Botoşani: Iulian Vlas, cel mai ales şi revocat viceprimar din judeţ
Ioan Rotundu
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă