Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Religie
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11997
De la 07 Ianuarie 2003
122872064

Botoşani: Ochii de vasilisc ai PSD stau aţintiţi supra lui Flutur

  • Ioan Rotundu
  • 7 February 2016, 23:00
L-am avertizat pe Cătălin Flutur încă de la unificarea PDL cu PNL că va avea mari probleme de colaborare cu liberalii conduşi la acea vreme de Florin Ţurcanu (foto). Chiar dacă fostul USL a reuşit să otrăvească gândirea românilor de rând şi să le formeze o ură înverşunată asupra preşedintelui Traian Băsescu şi al său PDL, i-am spus lui Flutur că românii se pot deştepta şi trezi la realitate din minciuna useliştilor dar el odată înconjurat de liberalii corupţi şi înhăitaţi cu social-democraţii nu va mai avea credibilitate în faţa botoşănenilor.
Nu m-a ascultat iar acum plăteşte cu vârf şi îndesat încrederea sa în falsa sinceritate a liberalilor educaţi de Ţurcanu după chipul şi asemănarea sa. Am comentat săptămâna trecută că în sânul PNL Botoşani, aripa Ţurcanu, există un puternic curent pro-Portariuc şi potrivnic lui Cătălin Flutur în ce priveşte candidatura sa la funcţia de primar al Botoşaniului. N-am dorit să dezvolt subiectul prea în detaliu pentru că pionii otrăviţi plantaţi de PSD în PNL pe vremea USL sunt nişte neica nimeni care nu merită a fi luaţi în seamă nici măcar prin a fi criticaţi.
Dar o parte a presei locale a aprofundat subiectul şi a dezvăluit cine a fost cel care şi-a asumat misiunea de a-l compromite pe Flutur prin a lansa în spaţiul public teoria că liberalii n de vreme ce l-au susţinut în 2012 pe Ovidiu Portariuc şi l-au considerat pe Flutur un primar compromis, n-au dreptul moral ca acum să-l ponegrească pe Portariuc şi să-l laude pe Fluture, aşa că m-a decis să revin asupra subiectului.
Iar trepăduşul liberal care şi-a asumat rolul de purtător de steag al acestei mizerabile acţiuni menită să-l compromită pe Flutur în avantajul lui Portariuc se numeşte Eduardt Cozminschi, secretar general al PNL. Cozminschi a apărut în PNL în preajma anului 2012 când PNL alături de PSD otrăvea populaţia despre cât de dezastruoasă a fost guvernarea PDL şi cât de cinstiţi vor fi cei din USL imediat ce vor accede la guvernare. N-au fost PDL-iştii guvernanţi cheie de biserică dar nici n-au furat cu miliardele de euro aşa cum a făcut Ponta. Abia suntem la început de descoperire la cât s-a furat de către miniştrii şi baronii PSD susţinuţi o bună bucată de vreme de liberali.
Cozminschi a apărut ca membru în Organizaţia municipală PNL Botoşani condusă în acea perioadă de către Viorel Iliuţă pe care o vreme l-am considerat a fi un liberal care respectă doctrina istorică a partidului şi care doreşte să ajute partidul să-şi refacă imaginea rău şifonată prin apartenenţa la USL dar care a abandonat această luptă. Adus de Iliuţă în PNL, Cozminschi, patron de crâşmă dacă mi s-a spus corect că ar fi, în 2012 l-a susţinut la greu pe Portariuc şi l-a denigrat pe Flutur în fel şi chip deşi realizările acestuia în 8 ani de primar se puteau vedea de botoşăneni la tot pasul iar de unele beneficia chiar Cozminschi.
Dar tânărul liberal s-a ticăloşit repede alături de confraţii mai vechi şi a descoperit că cea mai rapidă şi sigură cale de a te face remarcat şi a pune mâna pe vreo funcţie publică este să împroşti cu noroi pe cei care au rezultate, să minţi, să fii ipocrit şi mai ales să le spui celor mulţi ce vor ei să audă şi nu ce ar trebui să facă pentru a trăi mai bine şi civilizat.
Tot de mai mult timp l-am atenţionat pe Flutur că gruparea de infractori care controlează în momentul de faţă PNL face jocul celor din PSD şi că interesul acestei grupări este ca viitorul Consiliu judeţean să fie controlat de PSD, ei având mai mult de câştigat decât dacă ar lupta sincer pentru ca PONL să obţină puterea la nivel de judeţ. Dar Flutur a preferat să colaboreze sincer cu echipa de infractori iar acum simte pe propria piele cum este sabotat în susţinerea candidaturii sale la funcţia de primar al municipiului Botoşani.
În acest context, săptămâna trecută, acest neica nimeni Eduardt Cozminschi, propulsat de oamenii lui Ţurcanu în fruntea PNL ca secretar general, a transmis un SMS către ceilalţi liberali atenţionându-i că nu este etic şi moral să-l susţină pe Flutur în condiţiile în care în 2012 l-au susţinut pe Portariuc şi l-au denigrat pe Flutur. Altfel spus., Cozminschi le-a cerut liberalilor să-i mintă din nou pe botoşăneni aşa cum au făcut-o şi în 2012. Un trepăduş politic pus în slujba PSD crede că mai poate manipula o comunitate municipală aşa cum s-a întâmplat în 2012. Probabil că acest Cozminschi, ca patron de crâşmă, degustă prea des licorile cu care otrăveşte clienţii şi visează la cai verzi pe pereţi albaştri.
După transmiterea acelui SM, Cozminschi a demisionat din funcţia de secretar general. Însă sămânţa sădită de PSD în PNL în vremurile USL continuă să rodească. Flutur să nu creadă că prin demisia lui Cozminschi lucrurile s-au lămurit în PNL şi că toţi i-au devenit loiali peste noapte.. Nici pe departe pentru că astfel de atacuri vor mai avea loc la adresa sa. Portariuc speră că dacă n-a reuşit cu sprijinul DNA Suceava să-l elimine din cursă pe Flutur, va reuşi cu pionii otrăviţi plantaţi în PNL.
Ochii de vasilisc ai PSD, acest animal mitic care omora doar cu privirea, sunt mereu aţintiţi asupra lui Flutur.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 5.02.2016
Lumea lu' Rotundu: Aleşii car5e sfinţesc locul
Reţeta zilei: Borş de urzici
Bancul zilei: Un banc matrimonial cu mult tâlc
Horoscopul zilei de 8.02.2016
Preotii din Botosani atrag atentia: Sunt biserici unde nu se fac botezuri si cununii de cativa ani
Jurnalista belgiana, hartuita in timpul unei transmisiuni in direct de la carnavalul din Koln
SUA: Donald Trump le-ar aplica teroristilor torturi mai rele decat simularea inecului
Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, convocata de urgenta dupa ce Coreea de Nord a lansat o racheta balistica
Prognoza meteo pentru luni si marti
Miting de sustinere si petitie semnata de mai multi elevi in favoarea profesorului de la Colegiul National "Tudor Vianu"
Coreea de Sud anunta ca a recuperat un presupus fragment din racheta nord-coreeana
Incendiu cu doua victime la Cordareni
Ticăloşii în costum şi sutană
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog