Este foarte bine că vin în municipiu aceşti candidaţi. Dar este o lege a bunului simţ care te obligă să treci măcar pe la şefii administraţiei locale, măcar să îi saluţi, aşa de omenie, dacă tot te afli în oraş. Nu a venit nici unul să facă acest lucru a declarat primarul Cătălin Flutur.
Numai vineri pe teritoriul Botoşani-ului au aterizat trei aspiranţi la fotoliul de preşedinte. Dacă unul dintre aceştia, Crin Antonescu, a strâns peste o mie de simpatizanţi care să îl întâmpine, nu acelaşi lucru se poate spune despre candidatului partidului Ecologist Român, Ovidiu Iane şi independentul Sorin Oprescu, care au fost înconjuraţi doar de câţiva simpatizanţi. (Lavinia Preda)



