Pagodele străvechi, templele budiste, dar şi acopunctura, medicina tradiţională pe bază de ierburi, şi chiar arta marţială Kung Fu cultivată timp de secole de călugării de la mănăstirea Shaolin: toate acestea constituie bogăţia de tradiţii pe care China a decis să le treacă sub o „tutelă oficială”, inaugurând, pe 11 iunie, prima sa Zi Naţională a Patrimoniului Cultural, notează într-un articol corespondentul la Beijing al ziarului italian La Repubblica. Ţara care în urmă cu 30 de ani ieşea vlăguită din Revoluţia culturală maoistă, care a dus la distrugerea de către Gărzile roşii a majorităţii vestigiilor străbunilor, dezrădăcinându-se un trecut „reacţionar şi burghez”, lansează astăzi o mare operaţiune de reevaluare a identităţii sale istorice. Este o cursă contra-cronometru: tradiţiile care nu au fost şterse de maoism astăzi suferă un nou asalt din partea globalizării, care propune noilor generaţii modele culturale standard oferite de multinaţionalele din domeniul divertismentului. Prima Zi a Patrimoniului Cultural, în care muzeele şi monumentele istorice şi-au deschis porţile gratis tuturor chinezilor, a fost fixată în ziua care coincide cu o altă sărbătoare aparţinând folclorului popular, respectiv festivalul Bărcilor-Dragon, vechi de 2000 de ani. Cu acest prilej, guvernul a publicat o listă cu 1.080 de noi monumente istorice şi site-uri arheologice care trebuie apărate, care se adaugă la cele 2.351 deja cunoscute. Fac parte din ele, între altele, pagoda Longhua din Shanghai, cartierul vilişoarelor imperiale Zhongnanhai aproape de Oraşul Interzis din Beijing (locuit de şefii nomenclaturii comuniste) dar şi multe temple budiste tibetane. Ministerul Bunurilor Culturale a dat publicităţii o listă cu 518 „arte şi tradiţii istorice” care să fie incluse în „patrimoniul cultural intangibil al omenirii”, potrivit definiţiei dată de UNESCO. Printre aceste tradiţii protejate se înscriu medicina tradiţională chineză şi tibetană pe bază de ierburi şi de masaje, gimnastica Tai-chi, acopunctura, diferite forme de arte marţiale, şcolile de acrobaţi Wuqiao, Opera din Beijing şi din Kunqu. Este vorba de un efort uriaş de păstrare a unei moşteniri, sprijinit de adoptarea a 30 de legi noi şi de alocarea a 900 de milioane de euro. În paralel, guvernul a demarat o mobilizare la fel de impunătoare de resurse pentru a dota China cu noi muzee: vor fi construite o mie în următorii zece ani, dintre care 20 vor fi inaugurate la Beijing până în anul 2008, cu ocazia Jocurilor Olimpice. Cu această acţiune, regimul chinez adoptă o politică diametral opusă faţă de politica dusă de Mao Zedong în deceniul teribil al Revoluţiei culturale, din 1966 până în 1976. Atunci cuvântul de ordine era edificarea 'omului de tip nou'. Trecutul a fost pus la index, tinerele Gărzi Roşii s-au dezlănţuit împotriva instituţiilor „păstrătoare” a tradiţiei: a avut loc o paralizare a universităţilor, distrugerea unor temple şi muzee adesea transformate în fabrici sau case populare, bibliotecile confuciene au fost arse şi era interzis orice cult şi credinţă religioasă. Despre acele violenţe cu care regimul a încercat să amputeze memoria istorică a ţării, astăzi se vorbeşte prea puţin. În mod paradoxal, China este unica ţară din lume în care aniversarea a 40 de ani de la începutul Revoluţiei culturale este trecută sub tăcere. Aici nu există reevocări aprofundate, nu au loc dezbateri politice, nu sunt vizionate filme care să atingă conştiinţa colectivă şi să aline suferinţele victimelor. Asupra acelei epoci „s-a lăsat un tabu” pentru a se evita întrebările incomode cu privire la răspunderea liderilor şi a relelor provocate de regimul dictatorial. La ora actuală un alt resort determină regimul la o puternică reevaluare a trecutului. Potrivit unui comunicat dat publicităţii de agenţia de presă oficială Xinhua, „China trebuie să facă faţă unei provocări numite globalizare şi urbanizare”. Succesele integrării pe pieţele mondiale, creşterea Chinei în economia globală, are un preţ. După ce a suferit o pierdere a rădăcinilor ca efect al Revoluţiei culturale, ţara este supusă unor „injecţii” puternice de modernitate. Tinerii neglijează muzica tradiţională chineză în favoarea rockului şi a muzicii pop, acestor serbări populare ale strămoşilor, ei preferă karaoke-bar sau concursurile TV copiate după 'American Idol'. Hollywood-ul şi MTV dictează legea cu privire la consumurile culturale de masă. Ziua Naţională a Patrimoniului Cultural se înscrie în aceeaşi strategie care determină guvernul de la Beijing să deschidă o reţea de instituţii culturale în străinătate (unde se predă chineza şi caligrafia antică) botezându-le Institute Confucius. Pentru a fi o superputere în toată regula, China are nevoie de o identitate forte şi sigură, pe care să o folosească în provocarea pe toate liniile cu Occidentul, conchide autorul articolului.