Un alt comentator vede în peremişti „Nişte personaje jalnice care, în sfârşit îşi dau seama că timpul lor a trecut. Reprezentanţi ai agriculturii de stat pe care au falimentat-o, au dus cât mai mult acasă pentru fii şi nepoţi, au păcălit electoratul cu lozinci desuete şi acum se retrag să-şi consume prada. „Nu ne vindem ţara" dar au avut grijă să o ducă la ei acasă. Codreanu, Niţură, Baban nişte anonimi în condiţii normale, cu nici o calitate care să-i facă să merite locurile avute în politică până acum.” Partide ca PRM-ul sunt de conjunctură istorică şi apar în anumite condiţii politice şi economico-sociale. Dacă aceste condiţii dispar, dispar şi partidele. Ori, vremea PRM-ului a trecut iar tribunul Vadim Tudor nu mai poate poza în salvator al neamului românesc. Sunt convins că puţini botoşăneni vor mai fi dispuşi să strice orzul pe gâşte, adică să voteze cu PRM.
„Angajaţii AJOFM vor convinge şomerii să accepte condiţiile patronilor”, urmând a porni într-un apostolat pe la porţile şomerilor, dar şi a patronilor. Mare lucru nu va ieşi din acest apostolat propovăduitor al cultului muncii, pentru că majoritatea şomerilor preferă indemnizaţia socială în locul efortului fizic sau intelectual în folosul unui patron. Zic ei, nu vor ca prin munca lor să îmbogăţească pe nimeni, nerealizând că prin munca lor în comunism nu s-au îmbogăţit, ci tot pe alţii i-au înavuţit. Lozinci de genul „nu muncim să-i îmbogăţim pe patroni” au tot mai puţină priză publică. Cei care au fost la muncă în străinătate, tot la patron au muncit. Şi-au muncit de le-au sărit ochii, de dimineaţă până seara, fără să le treacă prin cap să se plângă la Inspecţia Muncii sau altor instituţii, ştiind că orice reclamaţie făcută ar fi fost împotriva intereselor lor. De observat este şi faptul că şomerii care nu vor să muncească în ţară, nu se duc la muncă nici în străinătate. Sunt acei şmecheri care s-au obişnuit să trăiască pe seama muncii altora, precum trântorul în stup. Numai că, albinele, când trântorul nu le mai este de folos îl ucid. Şi noi ar trebui să le tăiem subzistenţa socială, determinându-i să iasă la muncă.
Să nu-i punem pe aceşti trântori sociali în aceiaşi oală cu cei care vor să muncească cu adevărat, dar care ajung victime ale unor patroni pârâţi, nişte analfabeţi şi inculţi care cultivă o afacere oneroasă şi nu una serioasă. Iată de ce îi dau dreptate comentatorului „Şomer”, care a explicat: „Nu dorim pomană, dar nici bătaie de joc. Un om normal poate munci eficient 8 ore pe zi. Se ştie foarte bine cum angajatorii îşi bat joc de salariaţi. Aici ar trebui să se intervină - ceea ce se „stă" peste program este pur şi simplu bătaie de joc - omului să i se dea de lucru cele 8 ore. Nu vrea nimeni bani mulţi pe stat degeaba - mai lăsaţi acest slogan - madam Cocriş!”
Editorialul „Ce şanse au candidaţii liberali să ajungă senatori?”, prin concluziile care le-am desprins, l-a supărat pe un anume „domn politician”, care mă tot bruiază cu fel de fel de comentarii gen: „Bag de seamă că îl idolatrizezi pe Ţurcanu, Ioane. Ce dracu ţi-a făcut? Mereu, mereu, îi faci reclamă...” I-am răspuns că eu ţin cont de realitate, nu de simpatii sau antipatii politice. Ce-am scris până acuma la adresa lui Ţurcanu, toate s-au confirmat. Cine dintre politicienii celorlalte partide nu va ţine cont de ce poate Ţurcanu, cu mijloacele sale simple, va plătit un preţ foarte scump. În ce-l priveşte pe comentator, mi se pare a fi o persoană cam subţire înzestrat „la etaj”. Cred acest lucru pentru că niciodată nu şi-a argumentat vreo opinie. Toată puterea judecăţii sale constă în a arunca public mult răsuflata acuzaţie cu mita jurnalistică. Lumea-i plină de psihopaţi aflaţi în libertate, deşi locul lor ar fi într-un ospiciu.
Într-un mod ruşinos s-a comentat şi ştirea „Liberalii au sărit în ajutorul sinistraţilor”. Măcar liberalii, prin Ţurcanu şi Câmpanu, au călcat prin apele mocirloase ale Prutului, deplasându-se la faţa locului. Cei care au comentat ironic la adresa lor, precum „Pe cine au mai jefuit ăştia şi cât, de au avut să dea şi la alţii” n-au făcut decât să-şi dezvăluie public nimicnicia sufletească. Indiferent de unde ar fi adunat liberalii acele ajutoare şi prin ce mijloace, important este că au făcut-o şi că ele au ajuns la cei necăjiţi. Duşmănia maladivă de care sunt unii dominaţi nu face decât să stârnească dispreţ public şi nu aprecieri. La revedere!