Lecţii de presă primesc în fiecare zi. Numai că cei care îmi dau astfel de lecţii nu-s în stare să lege două fraze, dar să şi mai sintetizeze de pe banda de reportofon o discuţie de două ore în zece rânduri de text. Ziariştii adevăraţi sunt cei care pot să abordeze teme diverse şi complexe. Când am scris despre pietonalele din Botoşani, n-am dat lecţii constructorilor, am explicat cum s-a furat şi se fură pe seama banului public şi cum o lucrare care ar trebui să reziste o viaţă de om s-a degradat în câţiva ani, pentru că s-au folosit materiale de slabă calitate. Ca un ziarist să scrie despre lansarea unui satelit spre planeta Martie, nu trebuie să fie specialist la NASA. El preia şi transmite o informaţie. Lucru pe care preşedintele Băsescu nu l-a înţeles şi nici nu-l va putea înţelege. Afirmaţie valabilă şi pentru autorul acestui comentariu, care confundă munca specialistului cu cea a jurnalistului.
Iată şi un cititor care a înţeles exact mesajul reportajului: „Respect pentru această atitudine jurnalistică! Presa semnalează, noi comentăm şi punem la inimă, dar cine le ia în seamă? Vreţi, oameni buni, să vedeţi cum e gestionat pietonalul din Centrul Istoric? Cineva a pus un lanţ cu lacăt pentru a controla trecerea (în dreptul Magazinului Botoşani). Trece lumea şi nu-l observă şi-şi julesc genunchi sau, mai rău, cad în nas. Cum l-o fi dus mintea la aşa ceva pe acest grijuliu, căci nu cred că Primăria să fi dat dispoziţie pentru aşa ceva.”
Pamfletul „Baba Riza, secretara” a avut succes, fiind accesat de peste două mii de curioşi. Numai „Scârbit” s-a acrit, citind creaţia Cârcotaşului, semn că n-a umor, dar are un fix. Căci acest cititor, pitoresc în gândire, are mania de a se învârti în jurul cozii cuvântului „frustrat”, el folosindu-l şi în alte comentarii anterioare. „Un text care nu exprimă decât frustrări, chiar şi prin simplul fapt că vă ascundeţi după penibilul pseudonim, care probabil ascunde un la fel de penibil caracter. Urât, aşteptăm altceva de la cei care ar trebui să fie echidistanţi. PS departe de a avea vreo apartenenţă politică daţi-mi voie să văd spun un lucru, domnule jurnalist,: acest "Mihăiţă" de care vorbiţi dumneavoastră atât de josnic, a fost ales de cetăţeni. Indiferent de numărul de voturi obţinut, aceşti cetăţeni l-au vrut în fruntea judeţului. Nu vi se pare că exageraţi cu jignirile aduse, până la urmă, botoşănenilor? TPA - ante-scriitorul meu v-a adresat o întrebare pertinentă care merită un răspuns: "Fondurile, după părerea dumneavoastră, se atrag cu funduri dezgolite, cocoţate pe tocuri?" – este produsul gândirii acestui comentator care nu-i altcineva decât un personaj plătit din banul public ca să-l apere pe preşedintele Ţâbuleac pe site-utile presei locale.
Trecând peste partea ironică, zeflemistă, specifice pamfletului, îi amintesc acestui comentator că nu dă bine pentru instituţie ca la uşa unui demnitar să stea, pe post de secretară, o babă ştirbă şi ignorantă în multe privinţe. Cel care va pătrunde în cabinetul secretarei, şi văzând-o, nu va fi defel măgulit şi nici nu va avea, ulterior, cuvinte de laudă la adresa demnitarului. Vorba românului: spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti! Când ai consilier personal un fost bişniţar de ţigări şi secretară o persoană neşcolită şi educată pentru o astfel de funcţie, nu impresionezi prin atitudine. Mai degrabă stârneşti milă şi compătimire.
Fostul inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, din perioada comunistă, Mihai Matei, şi-a aşternut gândurile din acea perioadă într-o carte intitulată „Evocări”. Recenzia cărţii a făcut-o chiar directorul Editurii Quadrat, Dumitru Ivan, fiind publicată de noi sub titlul „Evocări” – le inspectorului general” Comentariile au fost puţine. „Prof” n-a fost defel măgulitor: „Despre "aranjamentele" pentru ocuparea unor catedre "de cine trebuie" nu-şi mai aduce aminte nimic? Normal... Aceasta "activitate" era destinata propăşirii învăţământului botoşănean?” Poate că citind cartea, comentatorul va afla un răspuns şi la întrebarea sa.
Altfel a gândit „Tot profesor”, amintindu-şi de acele vremuri: „Şcoala botoşăneană, sub oblăduirea DOMNULUI MATEI a fost o şcoala unde se făcea carte şi unde profesorii dăruiţi erau apreciaţi. Probabil că s-au învăţat tot felul de neaveniţi să comenteze şi să arunce cu tot ceea ce ei au învăţat în decursul timpului: să fie lingăi, să fie josnici. A fost un ŞEF ADEVĂRAT. Felicitări, DOMNULE INSPECTOR GENERAL!” Nostalgici şi nostalgii după anumite vremuri. Cert este că pe atunci se învăţa carte, iar elevii nu se băteau în parte cu profesorii. La revedere!