Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Important
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8641
De la 07 Ianuarie 2003
122868708

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor nu se joacă cu jucăriile

  • 14 December 2010, 23:00
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Botoşani au luat la verificat, rând pe rând, magazinele cu produse care vor ajunge peste câteva zile cadouri pentru cei mici.
Jucăriile au fost ţinta verificărilor în cadrul unei acţiuni tematice, desfăşurate în întreaga ţară, din ordinul şefilor de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. În Botoşani, 15 magazine cu jucării au primit vizita comisarilor, iar 11 dintre acestea s-au şi ales cu sancţiuni, de la avertismente până la amenzi. Amenzile au însumat 2500 de lei.
Cu toate acestea, comisarul şef Alexandru Zarug declară că nu s-au găsit deficienţe grave, cum ar fi jucării contrafăcute sau periculoase, ori care să nu aibă avertismente privind riscurile pentru copiii mici. „Au fost consemnate abateri de informare, în general, cum ar fi neafişarea preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit”, precizează comisarul şef al Comisariatului judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Botoşani.
De altfel, comisarii au şi sfaturi pentru părinţii care se pregătesc să le cumpere jucării celor mici. „Jucăriile trebuie cumpărate numai din magazine sau raioane specializate , unde se eliberează documente de cumpărare, factură, bon fiscal, chitanţă fiscală, de care, eventual, consumatorul are nevoie în cazul unor reclamaţii.
Trebuie verificată şi existenţa marcajului CE, care conduce la supoziţia că produsul este sigur, conform legislaţiei în vigoare, dar şi existenţa denumirii şi a coordonatelor sediului producătorului, importatorului sau reprezentantului autorizat”, mai spune şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Blonda şi oglinda magică
Horoscop
Anchetă oficială după apariţia unui film în care doi poliţişti biciuiesc o femeie în public
Televiziunile trebuie să reducă proporţia de ştiri despre infracţiuni
DNA cere arestarea preventivă a doi generali şi a altor trei persoane acuzate de fapte de corupţie
Uneori Elena Udrea îmi lasă impresia ca e pe Titanic si cere un pahar cu şampanie
Nu suntem pregătiţi să acceptam amânarea aderării la spaţiul Schengen
Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea salarizării
* Emil Boc: Încet, dar sigur, ţara se îndreaptă spre creştere economică
Îl acuză pe Traian Băsescu de iresponsabilitate pentru declaraţiile din Financial Times
Yahoo! se pregăteşte să disponibilizeze circa 650 de angajaţi
BMW X6 furat din Italia, descoperit la Stânca-Costeşti
Scrisoare deschisă către Primul Ministru al Romaniei
SCRISOARE DESCHISĂ
adresată Preşedintelui ROMÂNIEI, dl. Traian BĂSESCU
Caricatura zilei: Din preocupările premierului Boc
Caricatura zilei: Recunoaşteţi porcul?
Destrăbălare în haine de poliţist
Primarul Cătălin Flutur a făcut o bucurie cuplurilor „de aur”
Cătălin Ivan: „O palmă pe obrazul sportului”
Doi bătrâni din Dorohoi trăiesc într-un bordei din tablă
La furat ştiuleţi!
Brazi „de contrabandă”
Pot depune cerere pentru subvenţia la motorină pentru 2011
Tot mai puţini profesori chiulangii
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog