Dioxinele reprezintă un grup de compuşi chimici care au anumite caracteristici comune chimice şi biologice. Există câteva sute de astfel de compuşi care fac parte din trei clase de substanţe înrudite.
Dioxinele se formează în urma proceselor de ardere, cum ar fi combustia deşeurilor sau a combustibililor (lemn, ulei sau cărbune). Dioxinele apar dintr-o multitudine de surse naturale cum ar fi arderea pădurilor şi ierburilor, erupţiile vulcanice.
Începând cu anul 1920, nivelul de dioxine a crescut la nivel global ca urmare a industrializării. Scăderea nivelurilor de dioxine din mediu şi încercarea de a controla acest fenomen de poluare a mediului a început în anul 1970 atunci când dioxinele au fost recunoscute ca substanţe chimice cu toxicitate ridicată. Datorită faptului că sunt atât de răspândite în mediul înconjurător, dioxinele sunt prezente inclusiv în organismul uman.
Studiile au demonstrat că expunerea la cantităţi suficient de mari de dioxină poate provoca un număr de reacţii adverse privind sănătatea, în funcţie de o serie de factori ce includ nivelul, perioada şi frecvenţa expunerii.
Cea mai întâlnită problemă legată de sănătate este acneea severă, care se manifestă prin leziuni care apar în special la nivelul feţei şi părţii superioare a corpului. Alte efecte ale expunerii la o cantitate mare de dioxină sunt iritaţii ale pielii, creşterea excesivă a părului pe corp, depigmentarea, deteriorarea lobului mijlociu al ficatului.
Una din preocuparile cele mai importante în ceea ce priveşte efectele dioxinelor asupra organismului uman este apariţia cancerului la adulţi.
În urma studiilor efectuate pe animale, privind expunerea la niveluri scăzute de dioxine, pe o perioadă îndelungată de timp, s-a concluzionat că pot declanşa efecte negative în ceea ce priveşte dezvoltarea şi reproducerea.
În urma analizelor de risc efectuate la nivelul Comunităţii Europene, Comisia Europeană a adoptat în decembrie 2006 Regulamentul CE nr. 1881/2006 prin care sunt stabilite nivelurile maxime admise de anumiţi contaminanţi în anumite produse alimentare, inclusiv nivelurile de dioxine şi dioxine similare PCB.
PENTACLORFENOL
În Comunitatea Europeană utilizarea pentaclorfenolului (PCP) ca pesticid în agricultură este interzisă prin lege, legislaţia comunitară fiind transpusă şi în legislaţia naţională. Astfel, nu este fixată o limită legală admisă, ceea ce înseamnă că dacă într-un produs alimentar se detectează PCP peste limita de 0.01 mg/kg (limita de detecţie a aparaturii la ora actuală) acesta trebuie distrus.
La ora actuală, în România nu se fac analize de detecţie a PCP.
Pe de altă parte PCP este ubicuitar, ceea ce este indicat şi de detecţia sa până şi în aerul de munte din zonele rurale (0.25 - 0.93 ng/m3). În ariile urbane au fost detectate în aer niveluri de 5.7 - 7.8 ng/m3.
PCP se foloseşte în industria textilă, cea a pielăriei, cea a hârtiei, populaţia fiind expusă prin intermediul aerului inhalat în interiorul încăperilor.
Efectele PCP asupra omului au fost observate datorită expunerii accidentale a muncitorilor care lucrează în producţia de PCP şi sunt următoarele: acnee, înroşirea pielii, boli respiratorii, modificări neurologice, dureri de cap, greţuri şi slăbiciune.
Persoanele care nu sunt expuse la PCP la locul de muncă s-au plâns de simptome relativ nespecifice (dureri de cap, oboseală, pierderea părului, amigdalite, etc.) dar nu s-a putut stabili o legătură cauzală cu PCP. (Comunicat de presa ANSVSA)