Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Sindicate
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
17636
De la 07 Ianuarie 2003
122903285

Conţac susţine greva funcţionarilor publici

  • 13 November 2006, 23:00
Funcţionarii publici au declanşat ieri o grevă de avertisment, în încercarea de a atrage atenţia asupra condiţiilor în care lucrează şi a salariilor foarte mici. Protestul funcţionarilor publici a durat două ore, între 8.00 şi 10.00 dimineaţa. Şi salariaţii Consiliului Judeţean au intrat în grevă. Preşedintele Consiliului Judeţean s-a arătat chiar înţelegător cu aceştia. „Eu nu le-am spus nimic, pentru că în final consider că au şi ei dreptate. În Consiliul Judeţean media este 8 milioane, iar la prefectură cei cu funcţii am auzit că ajung la 130 milioane pe lună”, a precizat Constantin Conţac. Acesta susţine că o altă nemulţumire este legată din frigul din Palatul Administrativ. Preşedintele CJ susţine că la etajele trei şi patru angajaţii stau în frig. Din punctul său de vedere, greva de avertisment reprezintă un prim semnal că funcţionarii publici nu se mai pot descurca în aceste condiţii. „La noi stagiarii fug repede pentru că au puţin peste 4 milioane lei pe lună. Acest lucru este inadmisibil”, a declarat preşedintele CJ, considerând că munca şi responsabilitatea angajaţilor săi este mult prea mare în raport cu salariile. Acesta susţine că principala cauză a plecării oamenilor capabili din această instituţie are ca principală cauză salariile mizere. În ceea ce priveşte încălzirea Palatului Administrativ, preşedintele CJ susţine că prefectul Cristian Roman a făcut un program de furnizare a căldurii, program care pe Conţac nu îl satisface. El consideră că ultimele două etaje sunt defavorizate. Acesta a înaintat o adresă Instituţiei Prefectului prin care se plângea de frigul pe care îl suportă alături de angajaţii Consiliului Judeţean, dar consideră că nu poate face mai mult. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Românul şi GOGOŞARUL PLUS CĂCIULA
Bani publici părăduiţi la drumul… judeţean (II)
(Ioan Rotundu)
Comentariu la comentarii (CCVII)
(Ioan Rotundu)
Acţiune de amploare găzduită de Casa Corpului Didactic
Inspectorii şcolari s-au aşezat pe scaune
Alocaţii pentru încadrarea şomerilor
Puşi pe drumuri de o alarmă falsă
Peste 2.900 şedinţe de consiliere
Cadrele didactice îşi vor primi salariile vineri
Clădire preluată de Instituţia Prefectului
Instituţia Prefectului a făcut prima solicitare ambasadorului Xu Jian
Primarii social democraţi sunt daţi deoparte de Guvern
Italienii încep testele eoliene la Botoşani
Criză de locuri de parcare în municipiu
Lozneanu contestă sondajele de opinie
Conţac este cel mai popular politician din judeţ
Centrul de Creaţie vrea să trimită artişti populari în China
Dragă domnule deputat, dar cu noi cum rămâne?
(Cârcotaşul)
Poliţiştii în librărie
Colţunaşi
Horoscop
Se va naşte o forţă sindicală, sau una dictatorială?
Ioan Rotundu
Priviţi şi comandaţi!
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog