Posibilele simptome ale violenţei domestice în care sunt implicaţi copii şi adolescenţi au fost dezbătute în cadrul întâlnirii de la Iaşi a purtărilor de cuvânt ai inspectoratelor şcolare, ai celor de poliţie şi ai penitenciarelor din Moldova. Aurelia Simion, responsabil birou relaţii mass - media din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), a precizat că această discuţie a avut la bază numărul ridicat al copiilor, victime ale violenţei domestice. Mai mult de jumătate dintre copiii de vârstă şcolară victime ale violenţei domestice prezintă nivele ridicate de anxietate şi stres postraumatic. Posibilele simptome ale violenţei domestice în care sunt implicaţi copii şi adolescenţi au fost dezbătute în cadrul întâlnirii de la Iaşi a purtărilor de cuvânt ai inspectoratelor şcolare, ai celor de poliţie şi ai penitenciarelor din Moldova. Aurelia Simion, responsabil birou relaţii mass - media din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), a precizat că această discuţie a avut la bază numărul ridicat al copiilor, victime ale violenţei domestice. Mai mult de jumătate dintre copiii de vârstă şcolară victime ale violenţei domestice prezintă nivele ridicate de anxietate şi stres postraumatic. În lipsa tratamentului, aceşti copii pot deveni delicvenţi, dependenţi de droguri sau de alcool, pot abandona şcoala şi pot avea dificultăţi în relaţiile cu ceilalţi. "Copiii pot reacţiona diferit când sunt victimele violenţei domestice. Copiii mai mici, cei la nivel de grădiniţă, adesea nu înţeleg abuzul suferit şi sunt înclinaţi să creadă că au greşit cu ceva. Autoculpabilizarea poate genera sentimente de teamă şi anxietate", a spus Aurelia Simion. E important de avut în vedere faptul că preşcolarii nu au abilitatea necesară de a exprima verbal ceea ce simt. Ei pot deveni retraşi, tăcuţi, plângăcioşi şi mofturoşi. De asemenea, pot apărea tulburări ale somnului, ale concentrării, anxietate, dureri de cap. Inspectorul şcolar a adăugat că spre deosebire de cei mici, preadolescenţii îşi exprimă mai bine emoţiile negative. La simptomele frecvente şi în copilărie, victimele din această categorie de vârstă pot prezenta o diminuare a interesului faţă de activităţii sociale, a încrederii de sine, pot deveni rebeli şi neîncrezători mai ales în şcoală. "Sunt frecvente şi izbucnirile temperamentale, iritabilitatea, bătăile între colegi sau fraţi, maltratarea animalelor de companie, ameninţările cu violenţa la adresa colegilor. De obicei, fetele se vor manifesta prin izolare de ceilalţi şi de aceea, din păcate, trec mai uşor neobservate", a declarat responsabilul biroului mass - media din cadrul IŞJ. Adolescenţii se pot confrunta cu eşecul sau cu abandonul şcolar, delicvenţă şi dependenţă de droguri sau de alcool. Unele anchete au arătat că principala diferenţă între tinerii delicvenţi şi ceilalţi tineri constă în faptul că provin din familii în care era prezentă violenţa domestică. Aproximativ un sfert dintre tinerii implicaţi în relaţii amoroase îşi agresează în mod regulat partenerele verbal, psihic, emoţional, sexual şi fizic. Între 30% şi 50% dintre aceste relaţii prezintă aceeaşi evoluţie în ceea ce priveşte violenţa ca şi relaţiile dintre soţi. Pentru unii copii şi adolescenţi unele întrebări legate de viaţa familială se dovedesc dificile, în special dacă au fost ameninţaţi sau preveniţi de un membru al familiei în legătură cu "conversaţiile cu străinii" despre evenimentele petrecute în familie. Mărturisirea experienţei trăite unui consilier din cadrul şcolii poate prezenta un prim pas în ajutarea copilului sau adolescentului dezorientat. "Când există suspiciuni în legătură cu un elev afectat de violenţa domestică pot fi implicaţi psihologul şcolii, asistentul social, consilierul sau directorul şcolii când acest lucru este indicat. Deşi circumstanţele fiecărui caz sunt diferite, când un copil este suspectat că provine dintr-o familie abuzivă, trebuie anunţate autorităţile locale implicate în protecţia copilului, acest lucru fiind făcut de profesori sau alţi angajaţi ai şcolii", a spus Aurelia Simion. Simpla ascultare sinceră şi fără a judeca pe nimeni poate fi utilă pentru victime şi pot prezenta un prim pas în acordarea unui sprijin adecvat în viitor. (Petronela MELENCIUC)