Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
20636
De la 07 Ianuarie 2003
122906285
Cosmofonia strică omenia

Şarlatania COSMOTE sau serviciul deficitar

  • 22 March 2006, 23:00
În urmă cu câtva timp a fost lansată, cu mare tam-tam, o nouă ofertă a serviciului de telefonie mobilă Cosmote. Reclame care mai de care mai fistichii s-au străduit să-i determine pe români să nu rateze şansa vieţii lor. În condiţiile în care concurenţa dintre operatorii de telefonie mobilă este tot mai crâncenă, ingeniozitatea celor implicaţi pare să meargă până la sfidarea bunului simţ. Mizând pe legile inerţiei, unele oferte au menirea de a îngrăşa purceluşul cu venituri ale operatorilor. Scopul a fost atins, dar calitatea serviciului oferit lasă de dorit. Luni, 20 martie, un botoşănean s-a plâns de imposibilitatea folosirii noului serviciu. Serviciul „2000 de minute în reţea” se anunţa a fi unul revoluţionar. Această extraopţiune a fost introdusă la începutul lunii martie şi se dorea a fi o dovadă a interesului populaţiei pentru oferte simple, accesibile şi dezvoltate conform cerinţelor consumatorilor. Nebunia din ultimele zile pare să dovedească, dimpotrivă, lipsa, cel puţin, a unei rotiţe în conceperea respectivei oferte. „Am făcut greşeala să achiziţionez o cartelă COSMOTE. Am activat mult mediatizatul serviciu „2000 minute în reţea” contracost şi am încercat utilizarea acestuia. Nu am reuşit să-l folosesc decât 5 minute în decursul a trei săptămâni. De câte ori încerc să apelez un număr de telefon pe reţeaua COSMOTE, primesc tonul de ocupat cu mesajul network busy. Am încercat să iau legătura cu serviciul tehnic al companiei, dar nu am avut nici o şansă de a vorbi cu un reprezentant al acestei companii, nici folosind telefonia fixă sau mobilă” , şi-a exprimat păsul A.C. din Botoşani. La Botoşani există un dealer Cosmote în staţia de tramvai BIG. O domnişoară, amabilă de altfel, a încercat să explice cauza problemelor. „Probleme au mai fost. Au existat şi clienţi care au cerut informaţii la noi. Am luat legătura cu serviciul clienţi şi în 72 de ore s-a remediat situaţia. Repet, probleme au fost, dar acum s-a rezolvat totul. A fost o chestiune de suprasolicitare a reţelei. Mai mult nu pot să vă spun” , a pledat vânzătoarea care a refuzat să se prezinte. Probleme similare au fost semnalate şi la nivel naţional. Deşi trebuiau să prevadă iminenţa impasului, însuşindu-şi cumva vina, furnizorii acestui serviciu cred că au găsit şi rezolvarea. Cel puţin aşa reiese din comunicatul postat pe site-ul Cosmote la data de 19 martie. „datorită cererii fără precedent şi suprasolicitării temporare a reţelei şi pentru a asigura calitatea serviciului oferit, Cosmote anunţă că extraopţiunea 2000 de minute lunare pentru numai 3 euro lunar va fi disponibilă pentru activare până la 31 martie doar clienţilor prepaid care au activat cartela până la 22 martie”, se menţionează în comunicat. Altfel spus, cumpărătorii care au preferat, poate, să-şi activeze cartela după data de 22 martie vor rămâne cu buza umflată. După conştientizarea nedreptăţii făcută clienţilor care se vroiau poate să rămână fideli operatorului, este posibil ca eminenţele… cenuşii de la Cosmote să gândească o altă variantă de rezolvare a problemei, dar şi în favoarea clienţilor. Cosmote România este membră a grupului elen Cosmote şi s-a lansat în decembrie anul trecut. La sfârşitul anului 2005, Cosmote România avea aproape 50.000 de clienţi. Dintre aceştia, 30.000 se înregistraseră în primele 3 săptămâni de la lansarea sa pe piaţă. Director de marketing şi comunicare pentru partenerul din România este tot un elen, Costas Kapetanopooulos. Grupul Cosmote se laudă cu mai mult de 8,2 milioane de clienţi în regiunea Europei de Sud – Est, incluzând şi România. Dacă nu-şi vor reconsidera atitudinea faţă de clienţi, boom-ului comercial din prima lună de existenţă română a operatorului Cosmote îi poate urma o prăbuşire la fel de spectaculoasă. Mai ales dacă nemulţumiţii îi vor prinde aprig de… semnalul slăbiciunii şi-i vor duce la judecată pentru repararea eventualelor prejudicii create. Pentru operatorul de telefonie mobilă, un astfel de moment poate coincide cu semnarea, chiar şi în alb, a unui certificat de deces. E drept că publicitatea plătită poate clădi un imperiu financiar şi acoperi lacunele, dar reclama indirectă, de la om la om, poate surpa cu şi mai mare uşurinţă orice mastodont economic. (Marian MOROŞAN)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Comentariu la comentarii (L)
Avertizarea meteorologică pune în alertă autorităţile
Casele de pe malul apelor sunt ameninţate
Durul Ciuştea vrea capul lui Niţură
CJ vrea să cadă la pace cu sindicaliştii de la Impact
Elevii italieni pe meleaguri botoşănene
Maşinile salubrizării, spaima falsă a boschetarilor
Proiect social pentru copiii instituţionalizaţi
Fuziunea PPCD - UCS devine realitate şi la Botoşani
Angajaţii SJA sunt plimbaţi degeaba pe drumuri
PPCD susţine revendicările Cartel Alfa
Preşedintele PP vrea o luptă dreaptă la Adăşeni
O nouă şansă pentru cei cu probleme de mediu
Comunicat de presă
Licitaţie anulată
Pietoni accidentaţi uşor
Hoţ arestat preventiv
Pacientă a Spitalului Truşeşti adusă moartă la Spitalul Judeţean
Despăgubiri de 5.000 euro pentru o eliberare din funcţie
Primăria şi cadrele didactice
Expoziţia de produse neconforme
Agenţii de Dezvoltare Locală sunt instruiţi
Liderii sindicali sunt educaţi să vorbească cu mass-media
Românul şi turismul
Guraliuc luptă pentru o şcoală în fosta zonă industrială
Situaţia medicilor din şcoli rămâne neschimbată
Schimburi economice cu Republica Moldova
Asiguraţii cer medicamente din obişnuinţă
Soluţii pentru cei ce nu au bani
Corupţia rămâne, „cu siguranţă”, problema cea mai spinoasă a României
Deocamdată nu se pune problema unui guvern minoritar
Senatul a aprobat continuarea privatizării CEC
Hrebenciuc nu consideră necesară convocarea unui congres extraordinar al PSD
PRM ar susţine un guvern minoritar, dar fără UDMR
Nimeni din PSD nu şi-a manifestat încă intenţia să se înscrie în PC
PSD în prag de a se rupe
Opt parlamentari ar putea părăsi PSD
Principala cauză a crizei din PSD este modul de administrare a organizaţiilor judeţene
Româncele au probleme în a-şi armoniza cariera cu viaţa de familie
Bogdan Olteanu susţine adoptarea legii lustraţiei
Permis pentru „conducerea câinelui”
Un adăpost din timpul Războiului Rece descoperit sub podul Brooklyn
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog