Încălţaţi cu opinci, îmbrăcaţi în costum naţional, peste care au aşezat tacticos un suman. Aşa arătau odinioară colindătorii. „Oastea lui Irod”, „Steaua”, făceau cărare prin nămeţii de odinioară care îmbrăcau sărbătoarea de Crăciun într-o lumină divină.
„Odinioară, nici nu încăpea vorbă ca în seara de Crăciun să înveleşti sarmale sau să faci cozonaci. Astea se făceau în zilele din urmă. Ajunul se pregătea de dimineaţă. Mama făcea baie la toţi fraţii mei, ne îmbrăca frumos, deretica din nou încăperea şi aşteptam colindele. Veneau mulţi la colindat. Oameni tineri, bătrîni, spuneau poveşti adevărate, costumaţi frumos, iar noi cu toţii urmăream cu atenţie. Se servea cu mere, nuci şi vin. Ca acuma? Astea-s colinde? Am spus unui copil o dată: Colindă, măi, Steaua, că îţi dau 10 lei. Nu a ştiut”, a povestit mătuşa Ileana Macovei din Stăuceni.
Pregătirile pentru Crăciun începea cu două săptămâni în urmă. Gospodinele casei dereticau până în cel mai întunecat ungher. Se spunea că e păcat să nu insiste în toate cotloanele.
În ultima săptămână se pregătea jufla. În apropierea sărbătorii Crăciunului, pe la sate, prima grija a gospodinelor este făcutul colacilor pentru ziua de Ajun. Colacii sunt pregătiţi pentru colindători şi pentru pomenile făcute morţilor. Covrigii simpli se dădeau micilor colindători. Colacii erau aşezaţi pe masa de Ajun sau erau daţi de pomană de sufletul morţilor.
Gospodinele se fereau de vecinele care veneau dinadins să ciupească firmituri din aluat ca să ia sporul casei şi mana vacilor. Cele care reuşeau să ia aluat dospit de la trei case încât să poată face o pâine pentru toată familia, fără să piardă nici o firmitura, avea credinţa că va avea multe cloşti cu pui sănătoşi de care uliul nu se va putea atinge. Era considerată o delicatesă tortul de Crăciun, iar bărbatul, ajutat de flăcăii vânjoşi ai familiei tăiau porcul.
„Acum când taie porcul, nu apucă să-l jupească, iar ei sunt morţi de beţi. Atunci era cu totul deosebit. Pe mine şi pe sora mea ne duceau în sat la bunici, pentru că ne era milă şi nu murea porcul. Când veneam, era şoricul pe băncuţa din şopru şi dădeam iama. Tata îmi explica încetişor de fiecare dată, că în Ajun se mănâncă cârnaţi, să nu uit asta, ca să avem spor în gospodărie şi sănătate”, a mai povestit bătrâna de 75 de ani.
Chiar dacă Moş Crăciun nu a fost mereu prezent în viaţa lor, sătenii din Stăuceni nu au uitat sentimentul care îi stăpânea. „Nu pot să spun ce simţeam, că nici bucurie nu era, nici emoţie, era ceva mai special, un fior pe care nu îl pot descrie. Ei nu mai simt de câţiva ani. O să spuneţi că sunt bătrână. Dar nu de asta. Spiritul Crăciunului dispare. Încet”, a spus dezamăgită tanti Ileana.
De vremurile de altădată ne amintesc ruşii lipoveni care convieţuiesc de zeci de ani pe meleagurile botoşănene şi care pot fi numiţi adevăraţi păstrători ai credinţei adevărate şi ai tradiţiilor străvechi. Lancea care păzeşte de generaţii şi generaţii însăşi existenţa comunităţii este postul aspru, frecventarea slujbelor la biserică. Se spune că atunci când este Crăciunul la lipoveni, Dumnezeu trimite mare ger şi zăpadă cât cuprinde, ca răsplată a credinţei neţărmurite a lor.
În aşteptarea Crăciunului, până pe 7 ianuarie, lipovenii ţin un post riguros de 40 de zile, perioadă în care sânt îndemnaţi să nu bea nici măcar lapte. „Nu mâncăm deloc carne, brânză, iar copiii de peste şapte ani nu primesc nici lapte. Se încearcă tot felul de mâncăruri de post, iar femeile noastre sunt foarte inventive, fac o mâncare zici că-i cu carne. E drept, mai sunt, dintre tinerii de azi care încalcă regulile, scăldând postul acesta în alcool, distracţie”, ne-a spus Elena Ichimov, care se pregăteşte sufleteşte să primească sărbătoarea Crăciunului.
Ajunul Crăciunului nu există în tradiţiile religioase ale ruşilor lipoveni. Prima zi a sărbătorii, 7 ianuarie, începe cu evlavie, cu smerenie. Primul lucru pe care îl fac membrii comunităţii este să meargă la slujba oficiată la Biserica Lipovenească, de la care nu lipseşte nimeni. De cu seară sânt pregătite hainele de sărbătoare, cele mai bune pe care le au în casă. Femeile nu uită fusta lungă, cămăşile cu mâneci lungi şi baticul. Nici sbornik-ul nu-l uită, o bonetă care strânge părul femeilor căsătorite. Una peste alta, sărbătoarea Crăciunului pierde din strălucire, pierde din tradiţie, cuibărindu-se în negura vremurilor de odinioară. (Lavinia Preda)