Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
24929
De la 07 Ianuarie 2003
122910578

Creşterea finanţării Policlinicii „Judeţeanului” deschide uşa angajărilor

  • 25 February 2013, 23:00
Conducerea Spitalului Judeţean aşteaptă încheierea noului contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, sperând la o finanţare majorată cu 50 la sută pentru ambulatoriul de specialitate, mai exact pentru cabinetele medicale ale fostei policlinici.
Dacă vor veni pe ambulator cu 50% mai mulţi bani ca în prezent, şefii spitalului promit că vor organiza concursuri de angajări pentru a mai stinge din nemulţumirile multor bolnavi. Nici o formă de programare, la ambulatoriul Spitalului Judeţean, gândită de conducerile acestei unităţi medicale în ultimii ani, nu a rezolvat pe deplin problema luptei pentru bonul de ordine la consultaţii în ambulatoriu.
Nu o dată pacienţii s-au plâns că la cabinete nu mai găsesc medicii decât câteva ore pe zi, dimineaţa, în timp ce după amiaza acestea sunt închise. Botoşănenii ar vrea să se revină la programul în două ture în ambulatoriu, iar directorul Spitalului Judeţean nu exclude ca acest lucru să se realizeze. Însă totul se reduce la finanţare.
Directorul Spitalului “Mavromati” susţine că s-a ajuns la această situaţie pentru că medicii nu vor să lucreze doar în ambulatoriu, unde nu reuşesc să îşi scoată salariile din ce finanţează Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Astfel că medicii vin la cabinetele din policlinică din spital, din timpul lor de lucru.
„Medicul nu este plătit în plus. Norma lui este pe spital. Din norma lui merge în policlinică. Nu mai este postul pe ambulatoriu, unde directorul îi făcea programul cum vroia. Activitatea lui primordială este spitalul şi din programul lui din spital merge două ore în ambulatoriu şi îşi racolează pacienţii pentru spital. S-a ajuns la organizarea asta pentru că în policlinică medicii nu îşi scoteau salariile cu consultaţiile pe care le dădeau. Era prost finanţat ambulatoriul. Nu se acopereau cheltuielile şi atunci s-a făcut integrarea ambulatoriului pe spital”, spune Gheorghe Damian, managerul Spitalului Judeţean.
După ce ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că va creşte semnificativ finanţarea ambulatorului, cu 50 la sută, directorul Spitalului Judeţean susţine că în aceste condiţii se poate regândi organizarea ambulatoriului şi scoaterea la concurs a unor posturi de medici şi asistenţi, astfel încât să fie deschise cabinetele medicale şi după amiaza.
„Dacă se măreşte finanţarea ambulatoriului vom pune altfel problema. Vom analiza şi vom vedea, vom scoate posturile la concurs. Dar trebuie să văd dacă voi acoperi cu banii de la casă cheltuielile pentru salarizarea doctorului şi a asistentului la cabinet. Sigur că vrem să fie pacienţii mulţumiţi şi, atunci, dacă vor veni pe ambulator mai mulţi bani, aşa cum a promis ministrul, scoatem posturi la concurs”, a concluzionat managerul celei mai mari unităţi medicale din judeţ.
Încheierea contractului cu , când va fi şi momentul adevărului în privinţa finanţării ambulatorului de specialitate şi a spitalului, ar urma să fie în luna martie sau, cel târziu, în aprilie. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Şi „simbolurile” sunt încarcerate
Ioan Rotundu
Horoscop
Bancul zilei: Când vii prea devreme acasă
Gastronomie: Tobp de pui
Foştii miniştri Remeş si Avram Mureşan, încarceraţi pentru 3 ani
Muzeul judeţean de istorie Botoşani: Nobila povară II
Ioan Rotundu
Foamea de bani a USL naşte idioţenii
Ioan Rotundu
Botoşănean răsturnat cu maşina lângă Vatra Dornei
Primăria Botoşani: Datoriile istorice de la Termica vor fi recuperate silit
Uvertura Mall începe campania publicitară de deschidere
Frumuşica: Decedată pe câmp
Senatorul Doiina Federovici a pus punctul pe „i”. Ce va face ministrul Educaţiei?
Răchiţi: Cioban după gratii
Tamara Ciofu îi dă înainte cu propunerile populisto-fanteziste
APIA Botoşani: Informare de presă
APIA Botoşani: Comunicat de presă
Botoşani: S-au semnat trei contracte în cadrul megaproiectului Nova Apaserv
Angajaţii Spitalului Judeţean îşi cer sporul de calculator în instanţă
Petru BOGATU: Pe buza prăpastiei: patru scenarii posibile
Mai are rost să îţi înveţi copilul să scrie de mană?
în 45 de state din America scrisul de mână va deveni de anul viitor materie opţională înşscoli
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog