Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
18326
De la 07 Ianuarie 2003
122878393

Cultura nu mai prezintă interes

  • 17 April 2006, 23:00
În unele localităţi din mediul rural vasluian, căminele culturale lipsesc cu desăvârşire sau spaţiile acestora sunt folosite în alte scopuri decât cele culturale, au concluzionat reprezentanţii Prefecturii Vaslui în urma unei evaluări efectuate în teritoriu. „Asta demonstrează că oamenii nu mai sunt interesaţi de promovarea culturii tradiţionale sau de conservarea specificului moldovenesc. Noi am luat legătura cu Ministerul Culturii şi încercăm să obţinem ceva fonduri. Măcar în acele locuri unde nu avem cămine să facem, iar acolo unde se află într-un stadiu avansat de uzură, să le reparăm”, a declarat prefectul Ioan Zaharia. Multe dintre clădiri au un grad de uzură de peste 40% şi necesită investiţii majore. În multe localităţi, căminele culturale au altă destinaţie. În comuna Stănileşti, clădirea a fost concesionată unei societăţi comerciale, pentru organizarea de discoteci şi nunţi. La Rafaila, cele patru săli ale căminului cultural au fost împărţite. Trei au revenit Şcolii cu clasele I-IV, iar una, postului de poliţie. În comuna Şuletea, edilii locali au găzduit în căminul cultural angajaţii societăţii de cablu ConySat. În localităţile Cozmeşti, Puşcaşi, Fruntişeni şi Pogoneşti, căminele culturale lipsesc cu desăvârşire. De cealaltă parte, reprezentanţii prefecturii au găsit 12 cămine culturale într-o stare foarte bună de funcţionare, având şi dotările necesare pentru desfăşurarea activităţilor culturale.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Păsuiţi până după Paşte
Ucis de cumnat
Astenia a început să facă primele victime
Proiecte importante pentru Botoşani
Masă festivă pentru cei care beneficiază de Cantina săracilor
Fenomene paranormale la LPS
Precipitaţiile din ultimele zile au creat probleme autorităţilor
Acţiuni de educaţie pentru sănătate adresate pensionarilor
Măsuri de protecţie împotriva victimizării
Botoşănenii protestează în stradă
Un judecător botoşănean a fost reclamat la DNA
Alegerile anticipate sunt o idee rea pentru o ţară fragilă
Serviciile sociale specializate sunt noua orientare în Protecţia Copilului
Reprezentarea în actele de comerţ
Problema Obştii Dracşani va fi discutată în şedinţa de fond funciar
Listele ANL au iscat numeroase contestaţii
Campanie agresivă împotriva chioşcurilor
Control la încălţăminte
Număr mare de revendicări
Munci prestate de deţinuţi
Riscul producerii incendiilor din joacă este mai ridicat în vacanţă
Un nou val de cereri de liberare condiţionată
Băieţel nesupravegheat accidentat de un autoturism
Hoţi prinşi în flagrant de către poliţişti
OJPC a făcut controale la articolele textile
Sărbătoarea Paştelui evreiesc
Aparatură medicală nefolosită
Laboratoare medicale vor fi excluse de pe lista casei de asigurări
Inspectorii educativi au fost instruiţi la nivel naţional
La pas în comunităţile rome
Rapsozii vor încânta de Paşte iubitorii folclorului
Expoziţie de icoane cu ocazia zilelor oraşului
Localităţi sprijinite pentru a înfiinţa cămine culturale
Adăşenii îşi află azi viceprimarul
Incendiu din joacă
Muniţie descoperită în judeţ
"Recensământul" membrilor sindicali din învăţământ
Litigiul CJ - Prefectură la un nou termen de judecată
Se fac eforturi extraordinare în relaţia cu Federaţia Rusă
Premierul vrea ca serviciile să predea cartotecile şi microfilmele dosarelor
Traian Băsescu explică de ce prea puţini şefi de stat străini vizitează România
Traian Băsescu îi laudă pe Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur
SUA nu pot ataca de la bazele din România fără a avea acordul nostru
PSD i-a cerut lui Atanasiu să-şi prezinte demisia
Proiectul Legii lustraţiei întră în coliziune cu Constituţia
Preţul petrolului a ajuns la 70 de dolari la bursele asiatice
BRD pune accent pe dialogul social în politica de resurse umane
Prinţul Albert al II-lea de Monaco a cucerit Polul Nord
Premiile Festivalului de Comedie
Traian Băsescu va efectua o vizită oficială în Uniunea Serbia şi Muntenegru
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog