Eforturi pentru care ţine să le mulţumească reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, Municipale, Comunitare, jandarmilor, celor de la Apa Grup care au permis lansarea focului de artificii de pe clădirea proprie, celor de la E.ON care au ajutat cu partea cu curentul. Toată lumea a contribuit cu ceva. Important din punctul meu de vedere este că pe lângă faptul că lumea s-a simţit bine chiar fără mici şi bere, ne-am promovat foarte multe talente locale. Vedem din ce în mulţi copii şi tineri care se apleacă spre domeniul muzicii, al culturii, filarmonicii. Tineretul începe să se implice şi ăsta este un lucru pozitiv. Sunt unii care nu văd decât câini vagabonzi şi drumuri în Botoşani, dar eu zic că până la urmă, omul are nevoie şi de cultură. Are nevoie de spectacole, de drumuri bune, să nu fie câini vagabonzi, de spaţii verzi, iluminat, de curăţenie şi toate acestea încercăm să le facem, în limita bugetului destul de sărac pe care îl avem, a mai adăugat Florin Ghiorghiţă.
La rândul său, celălalt vice, Cătălin Alexa a apreciat că manifestările au ieşit neaşteptat de bine, mai ales că nu au fost cine ştie ce nume mari la concert. Participarea a fost impresionantă, ceea ce dovedeşte că botoşănenii sunt dornici de o ieşire din asta, din când în când pentru a ieşi din cotidian. Pe Pietonal a fost un car de lume, am înţeles că la teatru s-a jucat cu uşile închise. Au rămas pe dinafară tot atâţia câţi au fost înăuntru. Una peste alta, cu bani puţini a ieşit ceva frumos, a subliniat Cătălin Alexa. Per total, bugetul Zilelor Oraşului au ajuns la circa 100.000 lei. (Eliza Sofian)